PREDICA LA DUMINICA A XVII-A DUPA RUSALII

Femeia canaaneanca

…O, femeie, mare este credinta ta, fie tie dupa cum voiesti! (Matei XV, 28)

       Frati crestini,

       Rugaciunea si credinta femeii canaanence din Sfanta Evanghelie de astazi a fost atat de miscatoare, de staruitoare si plina de smerenie ca vedem pe insusi Mantuitorul Hristos mirandu-se si zicand: "O, femeie, mare este credinta ta!” Pentru rugaciunea ei fierbinte si pentru straduinta ei, Dumnezeu face zadarnica puterea iadului si vindeca pe fiica ei, alungand pe demonul care chinuia biata copila.
       Aceasta Sfanta Evanghelie ne-o pun inainte sfintii parinti, ca sa invatam de la aceasta femeie pagana staruinta in rugaciune si mai ales smerenia si credinta inaintea lui Dumnezeu si, mai cu seama, ca sa ne intareasca in nadejdea izbavirii. Daca Domnul Hristos a primit si a ajutat pe aceasta femeie pagana, cu atat mai mult vom fi ajutati noi, cei care avem pecetea Botezului in numele Sfintei Treimi. Sa vedem acum cine era femeia canaaneanca si ce pacate facuse de intrase diavolul in copila ei.
       Fenicienii, de mai multe sute de ani, devenisera un popor vestit prin comertul lor si ingramadisera cele mai mari bogatii in orasele acestea, Tir si Sidon, unde vedem ca locuia aceasta femeie canaaneanca. Locuitorii din aceste orase duceau o viata de lux si desfranari. Luxul, ca intotdeauna, a adus dupa el desfranarea cea mai grozava.
       Cultul oficial al fenicienilor era pacatul cel mai rusinos, desfranarea. Faptele cele mai desfranate si mai criminale erau faptele preferate ale zeitei Astarte. Regii si printii erau primii, iar poporul dupa ei, intrecandu-se cu totii a indeplini astfel de fapte care nu erau altceva decat cele mai necurate urgii.
       Templele acestor zei, de unde pleca religia aceasta si aceste scarboase pacate, facura din lumea civilizata haznaua tuturor viciilor. Asa se strica popoarele pe calea progresului material fara fraul moral, fara Dumnezeu; numai adevarata religie descoperita de Dumnezeu va putea sa tina lumea in fraul moral.
       Prin inrudirea fiilor lui Israel cu regele din Tir, divinitatile si moravurile fenicienilor patrunsera in Tara Sfanta si indata se inaltara, in orase si pe dealuri, temple si arbori sacri, focare de idolatrie si desfranare. Si asa, incetul cu incetul, scarboasele destrabalari ale cultului siro-fenician au patruns si la Ierusalim, putand Templul lui Dumnezeu cel prea sfant. Asa era tara unde vedem azi ca a intrat Iisus cu ucenicii sai.
       Iisus era foarte bine cunoscut acolo, dupa cum ne spun sfintii evanghelisti, deoarece abia apucase sa treaca peste hotar, iar vestea sosirii Facatorului de minuni se raspandi in tot tinutul acela. Iata ca o femeie pleca sa-L intampine. O durere mare ii strangea inima. Trasaturile adanci de pe fata ei, figura ei slabita de o suferinta indelungata, ochii ei rosii si umflati de lacrimile varsate dau sa inteleaga ca are o mare nenorocire. Ea se grabeste, se apropie si de departe striga: "Miluieste-ma, Doamne. Fiul lui David, fiica mea este rau chinuita de diavol!”
       Sarmana mama, toate suferintele fiicei sale le simte inima ei, iar iubirea ei de mama ii reinnoieste amaraciunea si necazul. Caci vedea suferind pe aceea pe care o iubea, iata de ce striga mereu: "Fie-ti mila de mine, Doamne!” Femeia recunoaste ca nu are nici un drept sa fie ascultata. Numai bunatatea si milostivirea lui Iisus pot s-o ajute. Durerea si nenorocirea ei peste masura de mari, acestea sunt singurele motive sa fie ascultata.
       "Doamne, Fiul lui David!” – zise ea. Deci se stia in tinutul fenicienilor ca iudeii asteptau un profet mai mare decat toti profetii, un liberator, un Mesia, care va fi din neamul lui David. Femeia canaaneanca recunostea in Iisus din Nazareth ca fiind acest profet trimis de Dumnezeu. "Doamne, fiica mea, singura mea copila, singura mea mangaiere, pentru care mai traiesc, este rau chinuita de vrajmasul cel fara de mila, de autorul tuturor relelor – satana”.
       Iisus, care stia ca peste cateva luni tot prin uneltirile diavolului, va trebui sa sufere si El cele mai grozave chinuri si chiar moartea pe Crucea de pe Golgota, privi in aceste momente durerea, lacrimile si deznadejdea sarmanei femei. Nu se poate sa nu fi desteptat in inima lui Iisus durerea si lacrimile sfintei si iubitei Sale mame, pe care parca o vedea stand langa Crucea Lui, a unicului ei fiu care-si da sfarsitul pentru eliberarea neamului omenesc de tirania satanei.
       Cu toate acestea, Iisus nu da nici o atentie sarmanei mame: femeia insa fara sa se descurajeze, striga mereu: "Miluieste-ma, Doamne!”
       Iisus mergea Inainte, vorbind cu ucenicii Sai. Nenorocita mama striga mereu in urma Lui: "Miluieste-ma, Doamne!” Ucenicii raman uimiti; niciodata Invatatorul lor n-a respins rugaciunea cea umilita a unui suflet zdrobit de durere. Totdeauna a fost de ajuns un cuvant, o lacrima ca sa deschida inima Lui si sa curga o ploaie de har binefacator. "Doamne, slobozeste-o pe ea, caci striga in urma noastra!” – zisera ucenicii, dar Iisus raspunde: "Nu sunt trimis fara numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israel!”
       Misiunea Cuvantului Intrupat cuprindea doua parti: prima parte, vestirea Evangheliei evreilor, iar a doua parte, vestirea Evangheliei paganilor din lumea intreaga. Partea intai trebuia s-o implineasca El insusi, iar a doua parte, prin apostolii Sai. In acest moment, Iisus intra in casa impreuna cu ucenicii Sai; intra apoi si femeia, patrunde pana la Iisus, cade in genunchi, atinge pamantul cu fruntea, varsa siroaie de lacrimi si zice: "Doamne, ajuta-ma!” La aceste cuvinte, Iisus raspunde: "Nu este bine a lua painea copiilor si a arunca-o cainilor!"
       Sarmana femeie! Nu putea cunoaste gandul Mantuitorului. Ea vedea in aceste cuvinte dispretul cel mai mare pe care-l au iudeii pentru pagani si care se arata prin aceasta constatare: evreii sunt fiii lui Dumnezeu, iar pagani sunt caini. Chiar si acum evreii se considera doar pe ei fii si alesi ai lui Dumnezeu, ceilalti oameni sunt pagani si-i numesc pe unii chiar caini si numai religia lor este cea buna si adevarata. Religia crestina este o ratacire mare pentru ei, pentru ca n-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
       In Orient, cainii sunt simbolul desfranarii si, in Fenicia, caini erau numiti oamenii placerilor. Curtezanele, desfranatele, carduri, carduri, se duceau la templu sau in padurile sacre ale zeitei Astarte si ale lui Baal. Dar cuvantul acesta atat de greu al Mantuitorului, care ar fi revoltat pe orice pagan, sarmana mama l-a primit cu smerenie si a gasit un raspuns plin de cea mai umilitoare credinta, zicand cu inima zdrobita de durere: "Adevarat, Doamne, dar si cainii mananca din firimiturile ce cad de la masa stapanilor lor; da, Doamne, iudeii sunt fiii Tai si eu, sarmana pagana, nu sunt decat o straina, locul meu intru imparatia Ta este locul cainilor de sub masa stapanilor lor, fa si cu mine tot asa, libereaza pe fiica mea de duhul cel necurat, aceasta este numai o faramitura din belsugul minunilor Tale, Doamne!”
       O umilinta si o credinta mai mare ca acestea, nimeni n-a vazut pana atunci. Iisus o priveste din nou si, plin de admirare, ii zice: "O, femeie, mare este credinta ta, fie tie dupa cum voiesti!”
       Fericita mama a crezut si nu mai statu la indoiala; se scula vesela, multumi binefacatorului sau, i se inchina si pleca la casa ei unde gasi pe fiica ei linistita, vesela si pe deplin sanatoasa. Mare-i minunea Ta, Doamne!
       Sa aruncam acum privirile noastre la multimea mamelor crestine din vremea noastra si sa vedem de ce s-au indracit si s-au imbolnavit multi copii tineri si tinere, care sufera de cele mai grozave boli sufletesti si trupesti, iar mamele lor plang si cer ajutor la Biserica Domnului. Aproape in toate cartile sfinte se vorbeste despre inchinarea la idoli, cum ca mai toti sfintii au suferit pentru ca nu s-au supus sa se inchine idolilor la care slujeau paganii.
       Am vazut la inceput ca popoarele acestea pagane aveau obiceiuri de care erau legate, luxul, crima, minciuna si toate pacatele. Idolii moderni ai vremurilor noastre sunt tot aceia, numai ca si-au schimbat unele forme, dar au imbracat altele mai diabolice, mai ascunse de ochii necunoscatorilor. Pentru aceasta sfintii parinti condamna toate viciile si patimile acestea, fiindca prin ele satana isi face loc in sufletele oamenilor.
       Sfantul Apostol Pavel spune insa ca in vremurile de pe urma oamenii nu vor mai condamna aceste urgii, ci, dimpotriva, le vor gasi bune, vor prigoni chiar si pe cei ce vor sa traiasca in dreapta credinta. Sa se stie clar ca Biserica nu este impotriva cantecelor sau chiar jocurilor pe care le-au avut mosii si stramosii nostri crestini, caci acelea erau placute, inspirate chiar din evlavie, si legau pe crestini mai strans de Biserica, de patrie si de toate obiceiurile bune si morale.
       Acele cantece erau scoase din suflet de crestini si cantate cu lacrimi si cu bucurii neprihanite; acestea erau doinele noastre romanesti si cantecele cele vechi ale stramosilor nostri. Dar mai tarziu au patruns cantecele si jocurile straine atat de blestemate caci prin ele multi crestini au fost prihaniti. Jocurile acestea scornite de necuratul ii fac pe tineri sa bataie din cap, intorc ochii pe dos, se stramba in toate chipurile astfel incat nu e nici o deosebire intre cei epileptici, indraciti si acesti dansatori bolnavi. Placerile acestea blestemate ii fac pe tineri sa fie salbatici, li se indraceste trupul si diavolii pun stapanire pe toate simturile lor, ii fac neascultatori de parinti.
       Diavolul ii face sa urasca sfaturile bune, Biserica si sfintenia. Sunt o multime de mame indurerate cu lacrimi pe obraz, care vin si ne spun necazurile lor. Fiica mea tare ma chinuieste cu neascultarile ei, fiul meu nu mai vrea sa stie de credinta, nu mai vrea sa auda de biserica; copiii mei s-au ratacit cu totul, nu vor sa mai auda de Dumnezeu, iar cand preotul vine cu botezul sau sa-mi faca vreo slujba in casa, ei pleaca si nu vor sa se intalneasca cu preotul, parca i-ar tine cineva si nu mai vor sa stie de credinta si de rugaciune.
       "Ii tine cineva” – cineva acesta e diavolul, acela care tinea si pe fiica canaaneencei legata si o chinuia. Acela ii tine si pe acestia sa nu se intalneasca cu biserica, cu preotul, cu credinta, cu spovedania, cu sfintenia. Apoi, cati copii pleaca fara sa le spuna parintilor si traiesc in pacatul desfranarii cine stie unde! Dupa o vreme indelungata isi dau seama ca au gresit, dar pentru multi e prea tarziu.
       Asa spunea o femeie crestina plangand ca n-a ascultat parintii. A luat barbatul pe care nu l-au vrut parintii, barbatul cel plin de patimi; parintii il cunosteau, dar ea a fugit cu el si dupa un timp, cand s-a intors acasa, tatal ei a ingenuncheat si i-a spus asa: "Pentru ca nu ne-ai ascultat si ai facut de capul tau, sa dea Dumnezeu, tata, sa fii batuta si chinuita, umbland pe drum plangand, si asa sa-ti faca si tie copiii tai cum ne-ai facut tu noua”.
       Greu blestem! Plangea femeia cu lacrimi amare si spunea ca intocmai asa i se intampla, ca de 20 de ani e batuta si chinuita. "Si acum, baiatul meu – spune ea – a plecat si el de acasa fara stirea noastra cu o fata si este intr-o mare tulburare si neintelegere, iar sotul meu ma bate si adesea ma ameninta cu moartea, iar eu nu-mi gasesc linistea nicaieri, pace nu mai am".
       Iata pacat strigator la cer, neascultarea de parinti. Iata roadele necredintei, iata minunile satanei, vai de parintii care au astfel de copii indraciti, vai de copiii crescuti fara Dumnezeu, fara Biserica si fara credinta, caci pe acestia satana ii conduce la toate relele si cand vor muri ii va lua cu el in iad.
       Acesti copii, care au crescut cu ochii in televizor si pe la cinematografe, cauta sa imite pe sfantul lor din filme, sa imite pe sfintii lor de la jocurile olimpice caci poate ca seara de seara sunt unii care urmaresc aceste programe, atat de mult le-au intrat in sange aceste ceremonii, atat la copii cat si la batrani, ca odata am auzit un copil mic in bratele mamei lui prin oras, zicandu-i: "Hai, mama, repede acasa, ca pierdem serialul!"
       De aceia stiu copiii toate prostiile de mici si multi parinti fara minte se bucura de asa zisa lor istetime, dar mai tarziu vine timpul, cum a venit pentru multi, sa plateasca cu lacrimi amare aceste grele pacate; iata de ce este vai de astfel de tineri care ajung la casatorie impatimiti, inraiti si indraciti. Ei n-au stiut altceva pana in ceasul nuntii decat muzica, dans, bautura, tigari si tot felul de prostii. Barbatii nu stiu nimic din ale gospodariei, si nici chiar fetele. Nici o mancare nu stiu sa faca si de aceea se iau la cearta, la bataie, la despartire. Vai de ei, ca se alege praful de casa si de agoniseala lor. Vai si de parintii lor, caci vor privi cu durere toata prabusirea acestor copii nelegiuiti.
       Vedeti, aceasta e o indracire mai periculoasa decat chinurile fiicei femeii canaanence din Evanghelia de astazi, deoarece satana chinuieste pe multi din jurul lor. Parintii sa aiba mare grija de copiii lor, caci din cauza necredintei si a departarii de sfintenie se imbolnavesc si trupeste si sufleteste.
       Copiii necredinciosi devin molatici la treaba si incapabili la serviciu, fiindca seara de seara stau cu ochii in televizor pana aproape de miezul noptii, iar a doua zi nu mai sunt buni de treaba, nu mai pot lucra cu capul limpede. Nu mai vorbesc cate boli grozave se incuibeaza in ei, caci devin anemici si neputinciosi din cauza pierderii timpului, a odihnei, a somnului, caci are si trupul acesta nevoie de odihna. Insusi Dumnezeu – spune Sfanta Scriptura – dupa ce a lucrat 6 zile, in a 7-a zi s-a odihnit. Desigur ca Dumnezeu, care tine toate cu mana si ne-a creat, nu pentru ca a obosit s-a odihnit, ci ca sa dea pilda sa ne odihnim si noi in ziua a 7-a, in ziua duminicii, sa ne odihnim trupul si sa ne hranim sufletul.
       Acum sa vedem pentru care pacate mai ingaduie Dumnezeu pe satana sa intre in unii oameni si chiar in copiii lor. Am vazut pana acum ca pentru pacatele acestea moderne, ale idolatriei, ale placerilor vinovate, satana isi face loc in inima oamenilor si a copiilor lor. Dar sa stiti ca Dumnezeu ingaduie pe diavol sa intri in unii si pentru pacatul nedreptatii, al lacomiei, al asupririlor, adica cei ce asupresc pe vaduve si orfani, neputinciosi si lipsiti, cei ce jefuiesc cinstea altora, avutul altora, sotiile altora.
       Cei ce mananca munca altora, cei ce prin minciuni castiga procese, cei ce sunt in drept sa faca dreptate, dar pentru bani se vand, acestia mananca cea mai murdara paine si sunt urmariti de blestemul dumnezeiesc si curand ii ajunge pedeapsa vremelnica si mai ales cea vesnica. In acestia ingaduie Dumnezeu sa intre diavolul, iar in unele cazuri pacatele acestea facute de parinti cad pe copiii lor.
       Oamenii care nu au frica de Dumnezeu sunt in stare sa faca orice rau, nu se tin de cuvant si fac la pacate mari si grele cu multa usurinta. Spre exemplu: o mama vaduva a fost pusa la cale sa-si vanda casuta ei si sa dea banii unuia din copii, care se obliga s-o ia la el si s-o ingrijeasca. Dupa ce cheltui banii, copilul ei o dadu afara, trimitand-o printre straini fara nici un rost. Iata pacat strigator la cer, cum sa nu se indraceasca acestia si copiii lor?!
       Altul face acte pe casa unui nepot, iar acela dupa putin timp s-a facut stapan pe toata casa si a inceput sa-i asupreasca pe bietii batrani; acum se judeca el, nepotul, cu ei, ca sa-i dea afara pe drumuri si prin martori mincinosi reuseste sa castige procesul. Iata nedreptate! Cum sa nu ingaduie Dumnezeu pe satana ca sa intre in acesti nelegiuiti?!
       Altul imprumuta pe cineva cu 30 de mii de lei, iar dupa ce acela isi face treburile nu mai recunoaste si nu mai vrea sa dea banii inapoi. Sunt o multime de oameni lacomi si nedrepti care inseala, mint, fura si traiesc din astfel de nedreptati si asupriri. Pacatele acestea grozave se vor rascula asupra lor si ii vor chinui nu numai in vesnicie, dar chiar si aici. Sa nu li se para ca au inselat pe cineva, ci s-au inselat pe ei amarnic.
       Aceste pacate se pot asemana foarte bine cu viperele unui italian pe care le prinsese ca sa ia bani pe ele; dar sa vedeti ce s-a intamplat pana la urma. Acest om iscusit in prinderea viperelor, dupa ce a prins vreo suta cincizeci ca sa le duca la farmacie, noaptea la culcare a pus vasul cu viperele in dormitorul lui. El invartindu-se prin casa a ridicat capacul vasului apoi s-a dus sa se culce; ele tragandu-se spre caldura din pat s-au lipit de trupul omului. Cand se destepta bietul om simti fiori reci, s-a inspaimantat si nu stia cum sa scape, deoarece orice miscare putea sa-i aduca moartea. A chemat insa un copil cu un vas cu lapte cald langa pat si astfel aburii de la lapte au atras viperele asa incat omul a putut sa scape de primejdia mortala.
       Asa se vor trezi si acesti nelegiuiti, avari, lacomi si asupritori, cand se vor vedea in ghearele necuratului si-i vor chinui ingrozitor ca multi indraciti. Unii dintre ei au avut fericirea sa se tamaduiasca, daca pacatele n-au fost prea grele; dar altii nu se tamaduiesc pana la moarte, sunt chinuiti ca sa plateasca aici toata nedreptatea.
       Unul din pacatele grele este si calomnia pentru care intra satana in unii. Cunoastem din vietile sfintilor cum era calomniat cate un sfant cum ca a facut desfranare cu cineva si nu era adevarat. Atunci Dumnezeu ingaduia sa fie indracita persoana aceea care spunea minciuni, si nu se tamaduia pana nu spunea in gura mare ca a mintit si ca nu este adevarat cele ce a vorbit. Sa ne ferim de acest grozav pacat ca vai de sufletul si trupul unora ca acestia. Cei ce fac pacatele acestea negre si stau lipiti de ele si nu se spovedesc cu sinceritate se aseamana exact cu cei din intamplarea pe care va voi istorisi-o.
       In timpul revolutiei franceze cei condamnati la moarte erau fortati sa stea gura la gura, nas la nas, cu cadavre omenesti intrate in putrefactie, aproape descompuse. Era cumplit si groaznic de gretos pentru fiecare osandit ca sa stea legat, strans lipit de acel cadavru putred. Aceasta cumplita soarta o au toti cei plini de pacate de moarte, toti cei ce traiesc necununati, caci traiesc in pacate putrede. Sufletele lor innegrite de rautati stau in trupuri putrezite de multimea pacatelor grele nespovedite.
       Sa-si cerceteze fiecare adancul sufletului si sa vada daca nu cumva a facut unul din pacatele acestea amintite pana aici sau altele asemenea. Daca a facut astfel de pacate paganesti, dobitocesti sa plece capul la pamant ca femeia din Evanghelia de astazi si cu smerenie sa se inchine inaintea lui Dumnezeu, sa-i ceara iertare si sa recunoasca precum ea zicand: "Doamne, am facut fapte cainesti, am facut fapte porcesti, sunt o pagana despartita de Dumnezeu, nu sunt vrednica de mila Ta Dumnezeiasca Doamne, nu sunt vrednica sa primesc vreun raspuns din partea Ta; Doamne, sunt vrednica de bataie, de chinuri si de pedeapsa”.
       Cel care a facut astfel de pacate sa ude pamantul cu lacrimi si sa se spovedeasca cu hotararea de a nu le mai face orice s-ar intampla. Vazand Domnul smerenia, rugaciunea, si intoarcerea lui se va induiosa si va raspunde cu mila si indurari ca e bun si milostiv.
       Cea mai mare greseala o fac unii parinti care nu-i invata pe copii sfintele rugaciuni. Multi copii destul de mari nu stiu nici rugaciunea "Tatal nostru”. Stiu fel de fel de poezii, de povestiri destul de lungi, dar aceasta rugaciune nu i-a invatat nimeni. De multe ori am intrebat cate un copil daca stie "Tatal nostru” si mi-a raspuns ca nu stie. De unde sa stie bietul copil, daca nici mama lui nu stie. Nu mai cunoaste lumea pe Tatal nostru Cel Ceresc, nu mai cunoaste lumea pe Tatal care ne hraneste, ne indulceste, ne lumineaza si ne incalzeste incat avem atatea bunatati si atatea daruri. Atat intuneric se afla in lume caci multi nu mai vad aceste bunatati care ne vin de la Dumnezeu, de la Tatal Ceresc si nu vor sa-I multumeasca pentru ele.
       Mi-amintesc de o povestire foarte dureroasa a unui batran ramas vaduv cu un copil. Acest copil ajunsese si el la varsta de 40 de ani si inca nu cunostea pe tatal lui. Copilul era bolnav mintal, nu judeca, iar sarmanul tata l-a ingrijit cu multa dragoste; el ii dadea sa manance, el il spala, il imbraca, il ingrijea, ca un adevarat tata. Dar in schimb acest copil nu i-a zis niciodata tata. "Mi se rupe inima – spunea bietul om – cand ma gandesc ca atatia ani au trecut si el nu stie cine sunt eu; nu ma cunoaste, nu mi-a zis si nu-mi zice niciodata tata”.
       Asa este si cu lumea aceasta, lumea noastra de astazi, copii, tineri, batrani nu cunosc dragostea Tatalui Ceresc. Tatal Ceresc ingrijeste cu dragostea lui de tata, caci toti suntem copiii Lui, toti consumam aerul, apa si toate bunatatile Lui. Dar cei mai multi nu vor sa inteleaga, sa-I aduca multumiri, nu vor sa-L recunoasca de tata pe Dumnezeul cel Ceresc si Creatorul nostru. Iata minte bolnava, bolnava de tot! De ce oare se intampla acest lucru grozav?! Pentru ca multi au mintea bolnava cu pacate ingramadite, pacate de la parinti, pacate adaugate si de ei, faradelegi de care am vorbit pana acum.
       Cum sa mai aiba mintea curata si nervii la locul lor cand le urla in cap toate aparatele si televizorul ore si nopti intregi?! De unde sa mai stea nervii la locul lor si mintea curata? De aceea au ajuns si ei sa bataie mereu din cap si din picioare, ca epilepticii cei indraciti si nu se vor vindeca pana cand nu vor parasi aceste focare de infectie, acesti idoli periculosi.
       Cei care aveti copii sa observati la ei simptomele acestor boli; ii veti vedea scuturand din cap si din picioare, ii veti vedea ca nu vor sa vina la biserica, ca nu le place sa se roage, sa citeasca carti sfinte, ca nu sufera candela si icoana in casa; sa stiti ca acestia sunt indraciti, stapaniti de duhurile necurate ca fiica femeii canaanence de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie.
       Alergati deci cu credinta la Dumnezeu, alergati parintilor la Domnul Hristos cu evlavie, cu lacrimi si veniti la biserica Lui, caci aici il gasiti si ziceti ca femeia canaaneanca: "Doamne, fiica mea s-a indracit, Doamne, fiul meu a innebunit, Doamne, copiii mei sunt stapaniti de duhuri necurate, s-au imbolnavit la minte, a intrat satana in ei, Doamne ajuta-ma, tamaduieste-i, Doamne, intoarce-i la calea Ta cea luminoasa, linisteste-le simturile sufletesti si trupesti, fa-i sa cunoasca si ei sfanta credinta si da-le pacea si multumirea sufleteasca, Doamne”.
       Atunci veti auzi blandul glas al Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe care l-a auzit si femeia canaaneanca din Evanghelia de astazi: "O, femeie, mare este credinta ta, fie tie cum voiesti”. Si se vor tamadui copiii ei iar casa se va lumina, intunericul se va risipi, pacea si linistea vor dainui acolo, idolii se vor sfarama, necredinta va inceta si Dumnezeu va lucra in inimile acestor suflete tamaduite, sfintite, si innoite cu Harul Sau cel ceresc.

       Rugaciune
       Dumnezeul milei si al indurarilor, care voiesti mantuirea sufletelor noastre, primeste Doamne rugaciunile ucenicilor Tai si scapa de toate bolile sufletesti si trupesti, alunga toate duhurile cele necurate de la toti aceia ce s-au adunat aici si de la toti cei care au primit Sfantul Botez.
       Fa cu mila Ta cea mare sa te cunoasca pe Tine Tatal nostru Cel Ceresc, toti cei ce s-au adunat acum aici si sa Te slaveasca pe Tine Cel Slavit in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
. Amin.