PREDICA LA DUMINICA A XX-A DUPA RUSALII

Invierea fiului vaduvei din Nain

… Tinere, tie iti zic, scoala-te! (Luca VII, 14)

       Frati crestini,

       Parabola evanghelica de astazi este minunat ilustrata de pictorul evanghelist – Apostolul Luca – si ne inspira multe invataturi duhovnicesti.
       Intr-o cetate numita Nain, moartea nemiloasa rapise sufletul unui tanar, singurul copil al unei mame vaduve. Cine ar putea spune durerea ce sfasia inima acestei mame! Strigatele ei de durere si rugaciunile fierbinti storceau lacrimi si din inimile cele mai impietrite. Aceasta mama indurerata dusese pe acelasi drum spre cimitir si pe iubitul ei sot, iar acum isi ducea spre mormant pe unicul sau fiu care se gasea in primavara vietii. Cufundata in plans mergea in urma sicriului, catre mormantul care trebuia sa-i primeasca fiul ei scump.
       Nimic nu e mai jalnic In Orient, si nu numai, decat aceste feluri de ceremonii. Dar in aceasta parte de lume, in asemenea ocazii in frunte merge un rabin, apoi urmeaza femei indoliate care merg inaintea cosciugului conducand convoiul funebru. Rabinii zic asa, ca femeia care a adus moartea in lume prin pacat, tot ea sa fie aceea care sa conduca la mormant victimele mortii. Asa ca la inmormantare si mai ales a tinerilor, vin femei in numar mare cu parul despletit, in dezordine, altele platite chiar ca sa jeleasca, scotand tipete ascutite si infioratoare. Ridica mainile spre cer si isi bat pieptul, plang cu lacrimi fierbinti, isi sfasie vesmintele si isi smulg parul. In acest timp cantaretii folosind multe instrumente, scot sunete ascutite, surescitand nervii.
       La aceasta inmormantare insa era si mai dureros fiindca mama mortului care era si vaduva ducea la groapa pe singurul ei copil. Deodata in fata pe acelasi drum, se arata un alt cortegiu tot asa de numeros insa cu totul deosebit. Bucuria stralucea pe toate fetele, iar toate privirile erau atintite asupra unui om care mergea inconjurat de ucenicii Sai. Era Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in al doilea an al propovaduirii Sale, in vremea Cincizecimii. Iisus venea din Capernaum unde vindecase pe fiul sutasului si se intorcea in Ierusalim pentru sarbatoare. Cetatea Nain se gasea pe drumul ce trecea pe la poalele muntelui Tabor, drum care se scurgea prin Samaria spre Ierusalim.
       Era o zi de primavara, catre apusul soarelui, ale carui ultime raze luminau colinele paduroase si pitoresti ale Galileii. Taranii se intorceau de la munca campului. Iisus impreuna cu ucenicii si cu o mare multime de popor se apropia de poarta cetatii Nain. Deodata se aud tipete lungi de durere si plangeri patrunzatoare. Iata insa cum cortegiul vietii se intalneste cu cortegiul mortii. Iisus nu da nici o atentie multimii. O nenorocita mama era care suferea amar si aceasta suferinta atrage inima bunului Mantuitor.
       Aceasta sarmana femeie vaduva nu avea decat pe acest fiu de care moartea o despartea asa de crud. Azi toata lumea o compatimeste si maine poate nimeni nu se va mai gandi la ea. Iisus nu cere credinta ca sutasului, nici nu asteapta sa fie rugat de femeia care plange cu lacrimi amare necerand nimic si nimeni nu mijloceste pentru ea. Dar Iisus vede lacrimile ei si ii este destul. Arunca asupra ei o privire dumnezeiasca si cu un ton plin de compatimire si blandete, cu puterea autoritatii Sale zice: "Nu plange!”. El care este Stapanul vietii si al mortii merge si se atinge de pat.
       Tot convoiul se opreste; cantaretii din flaut si plangatorii tac si ei si in aceasta tacere profunda se aude vocea Stapanului lumii care zice: "Tinere, tie iti zic, scoala-te!”. Deodata aceste urechi pe care moartea le astupase pentru totdeauna, auzira porunca data de glasul ceresc, iar tanarul ridicandu-se a sezut drept si a inceput sa vorbeasca. Iisus l-a luat cu blandete de mana si l-a dat mamei sale.
       Ce bucurie avu aceasta mama cand a vazut pe fiul sau coborandu-se din sicriu si aruncandu-se in bratele sale. O, ce mare minune, frati crestini, a fost aceasta, caci toti stiau bine ca tanarul murise cu adevarat, pentru ca se duceau sa-l ingroape, iar acum il vad viu, mergand si vorbind. Astfel tot poporul care-L urma pe Iisus si toti cei de fata au fost cuprinsi de frica si plini de bucurie slaveau pe Dumnezeu zicand: "Profet mare s-a sculat intre noi, iar Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau”.
       Aveau dreptate sa se bucure caci Marele Profet, Marele Tamaduitor, era insusi Dumnezeu intrupat. Era vremea ca neamul omenesc sa fie izbavit de vrajmasul sau – satana. Invierea trupeasca a tanarului din Nain era vestirea inainte a invierii morale a omenirii, aurora unei vieti noi, razele luminii care alungau intunericul si sigiliul mortii. Prin invierea tanarului de astazi, Iisus arata ca este Stapan al mortii, ca este Dumnezeu.
       Invierile savarsite de Mantuitorul au fost trei: doi tineri si o fetita de 12 ani. Acestia au fost prin urmare , Lazar, fratele celor doua surori Marta si Maria, tanarul din Evanghelia de astazi si o fetita de 12 ani a lui Iair, mai marele sinagogii. Dar la fiecare in parte invierea a avut loc in momente deosebite. Pe fiica lui Iair a inviat-o chiar in ziua cand a murit. Pe fiul vaduvei din Evanghelia de astazi, l-a intors la viata tocmai cand il conduceau la mormant si aceasta putea sa fie cam a treia zi. Pe Lazar l-a adus chiar din temnitele iadului, fiindca el murise de patru zile si incepuse sa putrezeasca, ne spun Sfintele Evanghelii, iar pana la Mantuitorul si buni si rai mergeau toti in iad.
       Dupa ce a inviat Lazar, Sfanta Evanghelie spune clar ca Marta si Maria au pregatit o cina Mantuitorului, iar Lazar era unul din cei ce sedeau la masa, deci a mancat si Lazar in vazul tuturor si a trait mult, caci dupa cum ne spun sfintele carti el a ajuns episcop al Ciprului, iar Maica Domnului i-a daruit un omofor.
       Aceste minuni ale invierii n-au fost simple inchipuiri asa cum zic multi necredinciosi, caci Evanghelia spune clar ca tanarul a inceput sa vorbeasca, iar din traditie reiese ca el a trait mult si a propovaduit minunea ce s-a facut cu el. La fel si cu fetita lui Iair, spune Sfanta Evanghelie, ca Mantuitorul a poruncit sa-i dea sa manance si tot din traditie reiese ca ea si parintii ei au fost recunoscatori, propovaduind pretutindeni minunea invierii.
       Cine putea sa fie altul, daca nu chiar Dumnezeu, care numai cu cuvantul atotputerniciei Sale savarsea astfel de minuni. El a zis tanarului de astazi: "Tinere, scoala-te!”. El a zis fiicei lui Iair: "Copila, scoala-te!”. El a zis lui Lazar: "Lazare, vino afara!”. Toti au inviat la glasul puterii Sale.
       Asa minuni au mai facut unii prooroci si chiar din apostoli, dar ei procedau altfel decat Mantuitorul. Ei nu porunceau mortii, ci se asezau in genunchi, se rugau si chemau in ajutor pe Dumnezeu pe care-L recunosteau ca autor al minunilor. Mantuitorul Iisus Hristos, vedem ca nu se roaga, ci porunceste. Deci puterea de a scula mortii din mormintele lor nu apartine decat lui Dumnezeu. El are aceasta putere.
       Aceste minuni se propovaduiesc de catre Sfanta Biserica de aproape 2000 de ani si sunt marturii clare ca Iisus a fost Dumnezeu, nu om invatat asa cum spun necredinciosii. El a savarsit toate aceste minuni in mijlocul poporului care-L inconjura si de aceea aceste adevaruri nu au putut fi inabusite niciodata. Datoria noastra este de a cadea in genunchi in fata Lui si de a ne inchina acestui Om care este Dumnezeu, Iisus Hristos, Domnul nostru si Imparatul crestinilor. Dar vai, frati crestini, pe acest Binefacator al omenirii si al sufletelor noastre, L-am uitat, L-am dispretuit, L-am injurat si L-am urmarit noi crestinii care ne-am botezat in numele Sau, mai rau ca evreii care L-au rastignit, caci noi il rastignim in toate zilele cu pacatele noastre macar ca auzim si vedem cu ochii nostri cum moartea ne desparte pe unii de altii lasand in urma lacrimi si intristari. Pe pamantul acesta moartea este mai tare si astazi o multime de tineri sunt rapiti de ghearele ei si nu oricum, caci vedem cum multi se sinucid in diferite chipuri.
       Intr-o vara, o mama vaduva se plangea cum singurul baiat pe care-l avea in varsta de 20 de ani, s-a suit intr-un tei sa culeaga flori ca sa faca bucurie mamei sale. Dar a cazut de acolo si pe loc a murit. Cine putea spune durerea cea mare a bietei femei!
       De asemenea intr-un sat o fata studenta in anul trei la medicina, mai avea putin sa termine, dar a terminat cu viata aceasta, caci o boala nemiloasa i-a curmat zilele. Cum o mai jeleau parintii, caci numai pe ea o aveau, cum isi mai smulgeau parul si se tanguiau, dar ingerul mortii parca le zicea la toti: fiti linistiti ca asa voi veni si va voi lua si pe voi, unul cate unul!
       Nu va scapa nimeni, toti trebuie sa plecam. Si asa, frati crestini, moartea pune capat la toate, caci orice stiinta omeneasca ramane neputincioasa in fata ei. Prin urmare orice are sau strange omul, ii foloseste numai pana la groapa. Aici s-a terminat si cu invatatura cea multa si cu banii si cu mandria omeneasca. Trupul merge in mormant, iar sufletul, daca n-a auzit pe pamant glasul Evangheliei lui Iisus Hristos si n-a trait dupa legea LUI, merge in fundul iadului.
       Parintii, rudele si prietenii, toti se straduiesc sa faca o inmormantare cat mai placuta lumii si asa au ajuns unii chiar sa parfumeze si sa dea cu diferite sulemeneli pe morti ca sa fie cat mai frumosi la vedere. Altii aduc lautari si-i petrec cu muzica pana la groapa unde un cavou scump de zeci de mii de lei asteapta acest trup pacatos si trecator. Parintii si lumea plang ca a murit tanar si nedistrat, dar nu stiu ca fiul lor sau fiica lor a murit nepregatit si se duce in fundul iadului. Mare pacat si mult rau aduc sufletelor aceste obiceiuri cu totul paganesti.
       Dar cei mai multi nu dau nici o importanta regulilor stabilite de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti pentru sufletele raposatilor. Odata, un copil umbland prin cimitir cu mama sa, o intreba cu mirare pe aceasta si zise:
       - Mamico draga, vad ca aici sunt ingropati numai oamenii buni, dar oamenii care injura si fura, care se imbata si fac galcevuri, oamenii cei rai unde sunt ingropati? Iata ce intrebare la un copil, dar care are un mare inteles. Sa stam si sa gandim mai adanc, daca suntem robii lui Dumnezeu, sau robii pacatului, ai viciilor si patimilor sau ai virtutilor.
       In sfanta Evanghelie de astazi vedem ca Domnul Hristos a intors cu puterea Sa dumnezeiasca de la moarte la viata pe tanarul acesta care nu cunoscuse pe Mantuitorul lumii ce venise sa ne mantuiasca. De moartea aceasta trupeasca nu scapa nimeni. Mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa murim, caci aici suntem calatori. Domnul Hristos n-a venit sa ne scape de moartea trupeasca, vremelnica, fiindca insusi El a primit moartea cea mai grea. El a venit sa ne scape de moartea sufleteasca, de pacatele cele grele care omoara sufletul si-l arunca in pieirea vesnica. De aceea judecatile Lui sunt necuprinse de mintea noastra.
       De multe ori vedem cum la unele familii mor copiii de mici, iar la altii nu le ramane chiar nici unul. Asa se plangea o mama careia ii murise doi copii pe neasteptate. In deznadejdea ei se revolta chiar cu cuvinte grele impotriva lui Dumnezeu. Dar intr-o noapte avu un vis grozav.
       Se facea ca intr-un oras se anuntase spanzurarea a doi ucigasi fiorosi. O lume intreaga se stransese sa priveasca, iar in multimea aceea era si ea. Toti asteptau cu rasuflarea oprita sa vada pe cei doi osanditi. Iata ca se aratara, iar femeia noastra uitandu-se bine la ei, scoase un tipat de groaza. Erau tocmai copiii ei care murisera, iar acum crescusera mari. Sub spaima acestui vis mama se trezi si a inteles ca a fost mustrarea Celui de Sus, ca sa nu-si mai blesteme zilele si sa nu se mai certe cu Dumnezeu ca i-a luat copiii.
       Dumnezeu care stie toate si cunoaste pe fiecare din pantecele maicii lui, lucreaza in asa chip ca pe unii din parinti care-si pun increderea in copiii lor, ii pedepseste in chip tainic, in timp ce pe altii ii scuteste de mari necazuri ce ar putea avea din partea lor. De aceea ii ia Dumnezeu mai de mici ca sa nu-i ia satana mai tarziu. Cati parinti nu sunt care cresc cate cinci, sase copii si pana la urma ajung sa moara pe mainile strainilor, neavand mila de la nici unul. Ii cresc cu mare grija, cheltuiesc cu ei sa-i faca fericiti, gandind ca vor avea si ei ajutor, dar pana la urma tot in singuratate mor bietii parinti.
       Asa a inteles si mama aceasta din povestirea noastra, ca fiii ei daca traiau ajungeau niste criminali, si astfel ar fi murit spanzurati. Vedem si auzim in zilele noastre pe multi parinti plangandu-se de copiii lor, fiindca tinerii nostri nu mai merg pe drumul vietii, dupa Domnul Iisus, ci merg cu pasi repezi pe drumul mortii si al pieirii sufletesti, pe drumul placerilor si al pacatelor. O mare decadere sufleteasca vedem in tineretul nostru crestin, cum le sunt alterate sufletele si trupurile, caci s-au nascut intr-o lume imbatranita in rele si s-au amestecat cu atatea forme de rataciri, incat credinta multora s-a ratacit, iar candelele simtirii mistice au intepenit.
       In patura culta multi isi au propria lor religie, o religie foarte libera, personala si superficiala. Unii din cei varstnici isi mai aduc aminte din copilarie de unele idei religioase, dar si acestea sunt inabusite de buruienile acestui veac materialist, caci cei mai multi pun in cantar cele dumnezeiesti cu cele pamantesti.
       Altii sunt subjugati total stiintei profane si au cazut atat de mult in necredinta, incat se situeaza sub nivelul de viata spirituala al paganilor. In pretentiile lor, ei vor sa experimenteze totul in laborator, sa masoare, sa cantareasca totul ca sa se convinga de existenta lui Dumnezeu. Ei judeca tot ce nu inteleg si tagaduiesc tot ce nu cunosc.
       Acesti oameni culti si atat de putin intelepti, care surad cu un aer de superioritate, cand e vorba de mantuirea sufletului, uita ca in domeniul credintei, unitatile de masura nu mai sunt cele materiale, ci cele duhovnicesti – spirituale. Acesti oameni necredinciosi ironizeaza toate marturiile Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti, socotindu-le o literatura invechita, buna pentru prostime. Increzatori numai in ei, masoara vesnicia dupa mintea lor limitata. Nepasatori de soarta sufletelor lor, fara nici o tresarire in fata marilor taine care ne invaluie, ei raman pasivi si netulburati in tihna lor trupeasca, asemenea unor dobitoace fara ratiune.
       Una din piedicile cele mai mari pe care le intampina omul in calea mantuirii lui este magulirea data de propria lui persoana. Orbit de mandrie omul nesocoteste pe Dumnezeu, pe care nu-L putem afla decat prin umilinta si smerenie. Daca iubim invataturile crestinesti trebuie mai intai sa le cunoastem si sa le gustam. Daca nu vrem sa le cunoastem si sa le urmam ajungem la nebunie si indracire.
       Sa ne intoarcem deci la cele simple si drepte, la cele vesnice, sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa ne regasim pe noi insine, regasindu-ne si rostul adevarat, caci ne-am schimonosit chipul launtric cel asemenea lui Dumnezeu si am ratacit calea, tragand mereu in plugul vietii cu gandul spre cele pamantesti nemaivazandu-le pe cele ceresti. Preocupati de mijloacele existentei, uitam de scopurile ei; umbland dupa poftele trupului pierdem sufletul si cu cat traim pentru noi insine, ne indepartam de Dumnezeu.
       Sa ne oprim putin din drumul framantarilor noastre si sa ne intrebam cu toata sinceritatea, de ce ne iubim mai mult trupul care este vremelnic si supus putrezirii, decat sufletul care este vesnic si este cel mai mare dar cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. De ce ne ingrijim de boala trupului, iar boala sufletului o lasam nevindecata asa incat multi nu se spovedesc cu anii si din nestiinta, necredinta sau rusine nici ultima spovedanie nu o fac cum trebuie.
       De ce iubim atat de mult impodobirile trupului, iar virtutile sufletesti si faptele bune le trecem cu vederea?! De ce ne intristam cand ne patam hainele si nu plangem cand ne patam sufletul cu fel de fel de pacate?! De ce ne inselam si ne dusmanim pe noi insine prin ceea ce avem mai scump si nemuritor, sufletul?! De ce ne amagim cu o credinta de suprafata si nu pasim mai adanc traind ca adevaratii crestini?!
       Sa deschidem ochii sufletului si sa auzim glasul Mantuitorului cand ne striga ca sa ne intoarcem de pe drumul mortii la viata. Si astazi glasul aceluiasi Mantuitor ne cheama pe toti ca sa ne intoarcem de pe caile faradelegilor. Sa nu zicem ca necredinciosii ca nu avem pacate. Sa privim trecutul nostru si sa vedem cum stam noi cum sufletul si daca socotim mai amanuntit, observam cum pacate foarte grele multime de crestini le fac atat de usor.
       Sa zicem ca nu ai pus foc la nimeni ca sa-l pagubesti, dar cate case n-ai aprins cu limba, prin vrajba si invidie, prin iscodiri si minciuni?! Cate suflete n-au suferit si nu sufera din cauza limbii unora?! Cate suflete nu se smintesc si cati nu se cearta, ajungand la bataie, cati nu hulesc pe Dumnezeu, si cate alte rele datorita paraciunilor si minciunilor lor?!
       Dar ce sa mai spunem de pacatul acesta mare al desfranarii si al avorturilor care se practica pe o scara intinsa ajungand sa-l faca chiar si fetele de scoala?! Cei mai multi tineri nu intreaba nici pe mama, nici pe tata si necununati la biserica se intrec in pacate ca dobitoacele. Asa cum au vazut prin filme, zamislesc copii fara cununie, care la randul lor fac si ei la fel, ba si mai rau. Apoi diavolul ii impinge la un alt pacat, caci vazand ca nu se inteleg incep sa alerge pe la vrajitoare si descantatoare, la ghicit si spiritism. Asa ii spurca diavolul ca sa nu mai aiba loc duhul lui Dumnezeu in sufletele si trupurile lor. Vai de casa aceea unde se afla o femeie care merge la vraji si descantece.
       Multi parinti isi smintesc proprii copii purtandu-se cu nerusinare fata de ei. Unii se dezbraca in fata copiilor lor si fac chiar glume proaste in fata lor, sau dorm amestecati si fara de nici o grija, fara sa gandeasca cum ganduri urate si viclene incoltesc in mintea si inima acestor copii. Nu este ingaduit unui tata sa doarma cu fiica sa in pat dupa 7 ani, sau unei mame sa doarma cu fiul ei dupa varsta aceasta si nici frati cu surori, fiindca copiii veacului acestuia au simturile foarte dezvoltate si ajung la pacate grele, pentru care parintii vor da seama inaintea lui Dumnezeu.
       Mare dezastru sufletesc a reusit diavolul sa faca in sufletul tineretului prin fel de fel de filme, teatre si distractii imorale. Diavolul a invatat chiar pe unele femei sa-si vanda trupul si sunt sigur ca astfel de femei nu stiu ce e pacatul si nu s-au spovedit niciodata. Tot un pacat mare este sa tineti in casa reviste cu poze imorale care nu sunt altceva decat icoanele curvarilor. In casa unde se afla astfel de tablouri, Dumnezeu nu asculta rugaciunea si vai de casa aceea in care rugaciunea nu e primita.
       Iata idolii moderni ai veacului de pe urma. Multe mame vin cu copiii speriati, damblagiti, plini de bube, slabiti si cu lacrimi in ochi spun ca asa mari cum sunt, copiii lor urineaza in pat. Se intreaba de unde au aceasta spaima, fara sa se gandeasca ca copilasii lor cand sunt pe intuneric in casa si apar la televizor scene ingrozitoare, ei tipa si tremura de frica. Urmarile apar mai tarziu. Iata de ce femeile insarcinate n-au voie sa priveasca astfel de scene, ca de aceea se nasc copii cu duh de frica si chiar indraciti.
       Multi tineri si tinere si-au imbolnavit corpul si si-au otravit sufletul cu astfel de blestematii pe care duhurile necurate le-au scos la iveala pe fata pamantului. Acestea sunt cursele diavolului, unditele lui ca sa atraga tineretul din cea mai frageda varsta.
       Sa ia aminte parintii ca vor da seama de sufletele tineretului nostru ajuns bolnav cu trupul si mort cu sufletul de aceste pacate care-l framanta si-l chinuiesc tot timpul. De aceea multi isi mint parintii, ii inseala si ii fura. Multi crestini cred ca de aceste pacate pot scapa usor, platind cate un pomelnic sau aprinzand lumanari. E usor sa faca omul lucrul acesta, mai ales acum cand toata lumea are bani, dar sa nu ne inselam si sa stie toata lumea ca nu exista mantuire fara pocainta si fara oprire de la faradelegi precum si fara implinirea sfintelor canoane aplicate celor pacatosi spre indreptare.
       Daca nu ne caim din inima si nu plangem pacatele noastre, inca nu suntem intorsi de pe calea mortii si a pieirii vesnice. Sa ne intoarcem la mama noastra care este Sfanta Biserica, si sa ascultam glasul Mantuitorului care ne striga pe toti sa ne Intoarcem la El.

       Rugaciune
       Doamne si Stapanul vietii noastre, Cel ce ai inviat pe fiul vaduvei din Nain, milostiveste-Te si inviaza sufletele noastre cele omorate de pacat. Zi-le Tu, cu cuvantul Tau cel dumnezeiesc: sculati-va, tinerilor, sculati-va copiilor din drumul mortii, din drumul pacatelor si viciilor si veniti ca in ziua cea mare sa inviem cu totii pentru viata vesnica
. Amin.