PREDICA LA DUMINICA A XXI-A DUPA RUSALII

Pilda Semanatorului

Samanta dumnezeiasca poarta in sine LUMINA ADEVARULUI…

       Frati crestini,

       Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit de multe ori in pilde despre Imparatia cerului, asa cum vedem si in Sfanta Evanghelie de astazi. El a luat asemanari de pe pamant, le-a talcuit, ca ucenicii Lui sa descopere din aceste pilde minunate invataturi pentru sufletele noastre. Pilda semanatorului care s-a citit astazi este prima pilda pe care o spune Mantuitorul inaintea ucenicilor Sai si pe care a si explicat-o pe scurt.
       In aceasta parabola ni se descopera marea taina a Cuvantului lui Dumnezeu. Samanta aceasta dumnezeiasca poarta in sine lumina adevarului si acest adevar este singurul care ne poate ajuta la mantuire. Conteaza insa felul cum va primi omul in cugetul, mintea si inima lui aceasta samanta cereasca – Cuvantul lui Dumnezeu.
       Samanta este inceputul fiecarei fapte, asa precum cuvantul lui Dumnezeu este inceputul vietuirii crestine pentru fiecare om. Fara samanta pamantul ramane sterp si pustiu, asa cum fara Cuvantul lui Dumnezeu, inima omului e stearpa si pustie. Samanta se incredinteaza oricarei categorii de pamant, asa precum Cuvantul lui Dumnezeu se adreseaza tuturor inimilor ascultatorilor, la toate neamurile pamantului, la toate clasele sociale si la toate generatiile. Cuvantul lui Dumnezeu il gasim in Sfanta Scriptura, sau Biblia, care este Cartea Vietii, constitutia Imparatiei lui Dumnezeu in care se cuprinde adevarul.
       Cuvantul lui Dumnezeu este cuvantul cel bun, cuvantul credintei, al mantuirii si al vietii vesnice; mare este puterea acestui cuvant. Prin Cuvantul lui Dumnezeu s-a creat lumea si tot prin cuvant se va judeca. Cuvantul lui Dumnezeu are duh si viata, e viu si lucrator, are puterea de a indrepta, de a renaste. Cuvantul lui Dumnezeu intareste in rabdare si mangaie in nadejde, lumineaza, invata si asigura viata vesnica. Cuvantul lui Dumnezeu nu se invecheste, are tinerete fara batranete si viata fara de moarte, pentru ca vine de sus, de la Cel vesnic prin insuflare.
       Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu. Despre insuflarea dumnezeiasca a cartilor biblice, avem multe temeiuri atat in Vechiul Testament cat si in Noul Testament.
       In Vechiul Testament avem expresiile: "Asa zice Domnul!”, "Asa graieste Domnul!”, "Fost-a Cuvantul Domnului catre mine!”.
       In Noul Testament Domnul Hristos zice: "Cercetati scripturile ca acelea marturisesc despre Mine!” In alta parte zice: "Va rataciti nestiind scripturile!” Sfanta Scriptura este opera Duhului Sfant si Duhul Sfant nu se poate contrazice. Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan isi incepe asa scrierea sa: "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul”.
       Despre roadele invataturilor biblice ne vorbeste Mantuitorul in parabola semanatorului de astazi. Ele depind totdeauna de calitatea pamantului inimii in care cad si de caldura si convingerea cu care se predica. Despre insemnatatea si valoarea Sfintei Scripturi, ne vorbeste Mantuitorul in parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Omul patimas, nepasator de cele sfinte, nelegiuitul si necredinciosul, pofteste mai intai sa invieze cineva din morti ca sa creada el in Cuvantul lui Dumnezeu si sa se pocaiasca. Dar cine nu crede ce scrie in Sfanta Scriptura, nu va crede nici in cadavrele inviate ale mortilor.
       Daca gandim mai adanc dupa adevar, iata ca toti oamenii vin din cealalta lume, de dincolo de moarte si de materie, caci fiecare nastere este o minune tot asa de mare si neinteleasa ca si minunea unei invieri din morti. Atunci cum vom crede pe un om inviat din morti, cand nu credem pe cei vii? Sfanta Scriptura este mai mult decat inviere unui mort; este Cartea Vietii eterne, cartea intelepciunii lui Dumnezeu, averea cea mai scumpa a Bisericii.
       Cineva a asemanat Sfanta Scriptura cu o farmacie din care se pot lua tot felul de leacuri pentru orice boala, dar si otravuri, asa cum au luat sectantii atatea invataturi gresite si si-au otravit sufletul in loc sa-l tamaduiasca. Altcineva, a asemanat-o cu o padure in care poti sa intri dar nu mai stii cum sa iesi. Dar Sfanta Scriptura este mai mult decat o farmacie, sau o padure. Ea este natura intreaga; este cartea deschisa a naturii cu gradini manoase, cu vai si coline, cu dealuri si stanci, munti si flori, cu plante de tot felul, pomi roditori si toata frumusetea ideilor inalte si a virtutilor morale.
       Prezenta Evangheliei in mijlocul Bisericii, inchipuie pe insusi Domnul Hristos, care este cu noi pana la sfarsitul veacurilor asa cum a spus. Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Evanghelie si din toata Sfanta Scriptura este samanta pe care a aruncat-o in ogorul inimii noastre insusi Domnul Iisus Hristos. Fericiti sunt toti acei care asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pe el.
       O legenda veche ne spune ca pe cand zacea Adam pe patul de moarte a trimis pe fiul sau Sit la poarta raiului, ca sa-i aduca rod din pomul vietii. Heruvimul, care era la poarta raiului, i-a spus ca nu are voie sa dea la nimeni roade din pomul vietii, dar fiind miscat de rugamintea nevinovata a copilului, i-a dat cateva frunze. Sit le-a dus tatalui sau, iar acesta simtind mirosul de rai, i s-a luminat fata ca de o raza de nadejde si apoi a murit cu aceste mangaieri.
       Asa sunt si frazele Bibliei ca frunzele din pomul vietii care au miros din patria vietii celei adevarate si vesnice. Iata deci cu ce trebuie sa ne hranim ca sa invieze sufletul nostru si sa avem viata in noi. Insusi Domnul Hristos ne lamureste pe scurt Sfanta Evanghelie de astazi si ne lasa sa cugetam mai adanc la intelesul ei si sa dezvoltam invatatura pe care o scoatem dintr-insa. De aceea a zis ucenicilor: "Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde”.
       Explicarea acestei parabole este urmatoarea: plugarul este cel care propovaduieste Cuvantul lui Dumnezeu si care seamana din destul in Biserica Lui. O parte din aceasta invatatura cade in sufletul unor oameni care nici macar nu o baga in seama, ba chiar o dispretuiesc si de aceea dispare cu totul din sufletul lor foarte repede. O alta invatatura cade in inima de piatra a unor oameni si neprinzand radacini nu poate face roade.
       Alta invatatura cade in inima unor oameni a caror viata este plina de grijile lumesti, iar samanta Evangheliei ramane fara rod.
       Partea cea mai mica din aceasta invatatura ajunge totusi pe pamant bun, in sufletele evlavioase, care o primesc cu bucurie si o pastreaza cu multa grija facand roade intru rabdare si mantuire.
       Sa vedem care sunt oamenii in care Cuvantul lui Dumnezeu a cazut ca pe cale, iar pasarile cerului au mancat-o? Acestia sunt cei care si-au batatorit mintea si inima cu fel de fel de invataturi lumesti. Acesti oameni au invatat cum trebuie sa traiasca bine numai in lumea aceasta, sa-si multumeasca numai trupul in timp ce sufletul se afla intr-o temnita intunecoasa. Capul lor e plin de invataturi de prin romane, reviste si fel de fel de carti otravitoare incat nu se mai afla loc si pentru Cuvantul lui Dumnezeu in mintea lor. O multime de invataturi gresite le-au indreptat pasii unora spre pierzarea sufletului si a trupului lor.
       Dar acest drum pe care a cazut samanta mai infatiseaza si pe oamenii cei stricati care socotesc viata aceasta ca o jucarie. Ei dispretuiesc invataturile serioase si se dedau la tot felul de placeri pacatoase. In zadar le-ar vorbi cineva de Dumnezeu si de soarta lor dupa moarte, caci ei calca in picioare aceasta invatatura sfanta. In urma lor se taraste sarpele, duhul intunericului, care le rapeste samanta cea buna.
       Cati crestini nu vin la biserica si aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar imediat dupa ce ies din biserica ispita le rapeste samanta si nu mai stiu nimic. Cuvantul lui Dumnezeu nu ramane in mintea si inima lor, fiindca au mintea imprastiata si n-au reusit sa ascunda samanta dumnezeiasca, ca aceasta sa ajunga din minte in inima. Au mancat-o, dupa cum spune Mantuitorul, pasarile fiindca au gasit-o pe drum. Acesti crestini reusesc sa mearga pana acasa cu invatatura luata din biserica numai in minte, dar se intalnesc cu alti oameni care-i contrazic sau ii dispretuiesc, fiindca aceia nu sunt vrednici de Cuvantul lui Dumnezeu si pentru nevrednicia lor nu trebuie sa li se vorbeasca. Daca li s-a vorbit, iata ca s-a implinit cuvantul Domnului care zice ca trecatorii au calcat samanta in picioare.
       Samanta ramasa in drum este acea invatatura care ramane numai in minte. Daca invatatura ajunge in inima, atunci cu adevarat samanta Domnului ajunge in loc bun de unde pasarile nu o mai pot rapi, iar oamenii nu o mai pot calca in picioare. Plugarul intelept are datoria ca sa ascunda samanta in pamant, cat trebuie. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa ajunga la inima oricat de lung e drumul de la minte la inima.
       Alta parte de samanta a cazut in loc pietros si daca a rasarit s-a uscat pentru ca nu avea umezeala. Aici se inchipuie oamenii aceia care auzind Cuvantul lui Dumnezeu il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacini, fiindca samanta nu a fost udata mereu asa cum stim ca trebuie udata orice samanta sau planta daca vrem sa creasca. In cazul nostru udarea inseamna lacrimile varsate la cantare si rugaciune, la predica, fapte bune si in diferite imprejurari duhovnicesti, amintindu-ne mereu de ziua plecarii si de ceasul judecatii noastre.
       Stim ca focul trebuie intretinut cu lemne ca sa nu se stinga. De aceea trebuie sa punem si noi mereu lemne pe foc, ca sa avem lumina si caldura si sa putem creste samanta dumnezeiasca in ogorul inimii noastre. Cei care nu se hranesc cu ce trebuie nu prind radacini, iar la vreme de ispita se leapada.
       Cuvantul lui Dumnezeu poate rasari de multe ori in inimile oamenilor, dar din cauza impietririi, a lenevirii si a trandavirii lor acest cuvant nu prinde radacini si nu se intareste. De aceea in vreme de pace si liniste par a fi credinciosi, dar cand vin ispitele, prigoanele si primejdiile se leapada lesne de credinta pentru ca nu au radacini. Pe ei nu-i misca nimic. Vin necazuri si suparari care mai de care mai grele, dar inima lor impietrita nu simte nimic, orice s-ar intampla si deci Cuvantul lui Dumnezeu nu poate prinde radacini.
       O alta parte de samanta a cazut intre spini. Aceasta categorie de oameni o formeaza acei care aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar umbla sub povara grijilor si a placerilor vietii si de aceea se inabusesc si nu aduc roade. Samanta cazuta intre spini a rasarit, a crescut, dar n-a rodit. Aceasta inseamna ca un om poate sa ajunga sa cunoasca destul de bine credinta in Dumnezeu si cu toate acestea sufletul lui sa fie inca departe de mantuire.
       Sunt destui oameni care asculta cazaniile si predicile in biserica, dar nu pun nici un pret si traiesc tot departe de adevarul mantuirii. De unde vine raul acesta? Desigur nu de la samanta, ci de la pamant, adica de la inima. Pamantul inimii lor a fost si este inca plin de spini. In aceasta inima pacatul este stapan, ori ca sa ajungi in cer ti se cere o cunostinta, o credinta si o viata plina de fapte bune. Ca sa ajungi in iad, n-ai decat sa te lasi in voia patimilor si a pornirilor inimii tale. Spinii au crescut o data cu graul, ba chiar au luat-o inaintea lui si au ajuns sa-l acopere, luandu-i lumina, aerul si hrana, facandu-l sa nu aduca rod. Ei au fost ascunsi si au avut radacini in pamant.
       Asa se intampla cu multe inimi. Cuvantul lui Dumnezeu nu patrunde in ele, pentru ca pacatul se afla mai in adancul inimii, o ia inainte si creste si inabusa astfel credinta cu totul.
       Sa vedem acum ce nume poarta aceste pacate care se afla in adancul inimii cu radacini adanci. Ni le spune astazi insusi Domnul Hristos: grijile lumii acesteia, inselaciunea bogatiilor, placerile vietii acesteia si multe alte pofte. O, cate griji nu-si fac oamenii! Unii se vaita de unele, altii de altele si ingrijindu-se mereu de cele pamantesti ale trupului uita cu desavarsire de cele ale sufletului. Iata de ce multi nu mai vin la biserica, nu se mai spovedesc, nu-si mai fac timp nici de rugaciune, nu mai au frica de Dumnezeu, ci spaima lor este ca vor muri de foame.
       Alti spini sunt inselaciunea bogatiei. Bogatia este inselatoare, spune Domnul, pentru ca nu da ceea ce asteapta lumea de la ea. Se spune ca cine are bani are de toate, dar nu este asa. E drept ca daca ai bani poti sa faci rost de multe lucruri, dar nu de toate. Cu bani poti sa cumperi de ale mancarii, dar nu poti cumpara si pofta de mancare. Poti sa cumperi pat, saltele si perne moi, dar nu poti cumpara si odihna somnului. Poti sa ajungi stiutor de carte, sa fii inconjurat de multe lucruri, dar sa nu te poti bucura de ele. Poti sa faci viata mai usoara, dar sa nu ai pace. Poti sa faci multe cunostinte, dar nu si adevarati prieteni. Cu bani cumperi coaja lucrurilor, dar nu si miezul lor.
       Bogatia poarta cu ea multe primejdii, mai ales primejdia ca ucide credinta. Cand un credincios incepe sa se imbogateasca, trebuie sa se roage mult, fiindca se gaseste in mare primejdie. Un mare intelept crestin avea o rugaciune a lui care zicea asa: sa nu-mi dai Doamne nici bogatie, nici saracie, ci da-mi painea care-mi trebuie, ca nu cumva in belsug sa ma lepad de Tine, iar in saracie sa fur si sa iau in desert numele Dumnezeului meu.
       Bogatia te ajuta sa duci un trai mai lesnicios, dar tot ea da putinta implinirii unor pofte pacatoase si te imbogatesti si in pacate. Baietii si fetele de la tara cand vin la oras sunt mai sfiosi, asezati si cuminti. Cum ajung si fac rost de bani incep sa cada in stricaciuni. Bogatia n-ar fi rea si periculoasa, daca ar sti omul cum s-o intrebuinteze. Dar tocmai aici e nestiinta, aici e necredinta, caci multi care s-au imbogatit, cumparandu-si masini si case noi, au pierdut credinta, s-au zapacit, si-au pierdut mintea cazand in desfranari si in toate pacatele.
       O vorba batraneasca spune ca bogatia este buna ca sluga, nu ca stapan, adica nu ea sa-i porunceasca omului, sa-l stapaneasca, ci omul s-o stapaneasca punand-o in slujba lui Dumnezeu. Facand astfel isi face comoara in cer. Dar cea mai mare parte a oamenilor care se imbogatesc ajung ei robi ai averii si chiar ca niste hamali ai pamantului, alergand ziua si noaptea ca sa se imbogateasca fara sa se sature. Bogatia este primejdioasa pentru ca e cu neputinta sa nu se fi amestecat in ea furtul si inselaciunea. Nu stiu daca unu la suta din bogati ar putea spune ca nu a facut nici o nedreptate.
       Pe langa acestea trebuie sa stim ca bogatia te lasa; o poti pierde, iti poate fi luata, furata, ori sigur o lasi cand mori, caci nimeni nu poate lua cu el ceva si asteapta sa se indure sa-i dea altii ceva de pomana.
       Alti spini sunt placerile vietii de aici. De multa vreme lumea a cam inceput sa se tina de niste obiceiuri rele, caci fiecare varsta isi are poftele si placerile ei, care inabusa Cuvantul lui Dumnezeu si sunt mari piedici in calea primirii acestui cuvant.
       Asa imi povesteau unii, ca la inceputul venirii lor la biserica, nu auzeau si nu intelegeau nimic din predici. Abia asteptau sa se termine si sa plece acasa, oprindu-se in restaurante si in alte locuri fara de folos. Tot timpul cat stam in biserica, imi spunea cineva, ma gandeam la alte locuri, la mancare, bautura si distractii si imi parea rau ca am venit la biserica.
       Prin urmare, iata cate piedici rele si cate pofte pacatoase ii ies omului in cale intocmai ca niste spini care inabusa samanta si astfel nu mai aduce roade. Daca acesti spini nu sunt cunoscuti si inlaturati, credinta unor astfel de oameni dispare si ei raman crestini doar cu numele, asa cum sunt cei mai multi astazi, dupa nume crestini, iar dupa fapte pagani.
       Cum si-ar putea inchipui cineva ca ar putea face roade spre mantuire, daca se tot tin mereu de chefuri, bauturi, muzica, caci diavolul a avut grija sa-i faca sa nu se mai sature de aceste pofte pacatoase. Oamenii s-au obisnuit sa faca aceste petreceri in toate imprejurarile: la cununie, la botez, onomastica, la ziua de nastere si chiar la inmormantari si parastase, unde in loc sa se roage pentru cel raposat, fac glume proaste si rad de pacatele celor morti. Ce folos pot sa aiba acesti oameni, decat paguba mare sufleteasca?
       Iata cum spinii acestia au napadit samanta cuvantului dumnezeiesc si au inceput sa faca rani adanci in multe familii si in sufletul copiilor. Majoritatea parintilor plang cu lacrimi amare de copiii lor care au luat cai gresite si traiesc in mari pacate departe de Cuvantul lui Dumnezeu. Dar ce sa mai vorbim de cei mici cand intalnim chiar si pe cei mai in varsta cu astfel de buruieni crescute in inimile lor. Nici acum n-au inteles si nu vor intelege niciodata credinta, acestia. Dar acesti spini vor ajunge odata foarte durerosi, atunci cand vor fi intinsi pe patul mortii. Ce chin si ce durere vor pricinui atunci aceste buruieni, acesti spini, acelora care n-au avut urechi sa auda Cuvantul lui Dumnezeu.
       Asa imi povestea un crestin despre vecinul lui batran, care fiind pe patul mortii l-a chemat sa-l vada. Vazandu-l cum se zbatea in chinurile mortii, crestinul il incuraja zicandu-i: "Tine-te bine, nu te descuraja, tine-te bine!” Batranul cu voce stinsa ii raspunse: "Tocmai asta vreau sa fac, dar iata, n-am de ce sa ma tin, caci eu mi-am pus increderea in lucrurile pamantesti si in poftele trupesti, dar acestea acum toate ma parasesc. In zadar mai incerc sa fac ceva acum, daca toata viata nu m-am ingrijit de suflet si am facut doar voia trupului si a diavolului. Acum e prea tarziu si nu mai pot face nimic”. A murit in chinuri groaznice, strambandu-se la vedeniile infioratoare caci demonii venisera sa ia sufletul fara roade, pocainta si iertare.
       De aceea, frati crestini, sa cercetam fiecare adancul sufletului nostru si sa vedem ce fel de maracini, de balarii si de buruieni se afla in inima noastra. Daca am avut vreodata spinii bauturilor, ai fumatului, desfranarii si luxului si alte patimi si daca cu ajutorul lui Dumnezeu i-am smuls lasand sa creasca graul cel curat, bine ne-am facut sufletului nostru si am lucrat intelepteste, caci oricare dintre noi s-a intepat din greseala, dar imediat a scos maracinele afara. Sau cine nu s-a impiedicat si a cazut, poate chiar in noroi, dar imediat s-a ridicat si a mers mai departe pe drum!
       Asa sa facem si noi cu pacatul, sa nu-l putem suferi si sa-l scoatem afara prin spovedanie, turnand pe rani apa cea vie a pocaintei, lacrimi care sa izvorasca din ochi cu cainta pentru pacatele savarsite si sa nu ramanem in ele, ci sa ne ridicam din cadere si sa umblam cu grija ca sa nu ne mai intepam in maracinii pusi pe cale de diavolul.
       Sfintii Parinti spun ca a cadea in vreo greseala este un lucru omenesc, iar a ne ridica este un lucru ingeresc. Daca vom rupe mereu buruienile care cauta sa incolteasca si ne vom hrani cu Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Biserica care este maica noastra, ne vom face pamant bun, aducand roade si atunci vom fi fericiti si in lumea aceasta si in vesnicie. Cei care nu tin legatura stransa cu Sfanta Biserica, care este maica noastra sufleteasca si nu vin duminicile sa se hraneasca din masa cea bogata cu invataturi dumnezeiesti, acele suflete sunt cazute in primejdia pierzarii, intocmai ca pruncul din pantecele mamei, caruia daca i se rupe legatura cu ea, este in primejdie si moare.
       Asa si crestinii care nu tin legatura cu Sfanta Biserica, cu invatatura si slujbele ei, se pierd si tocmai lucrul acesta il urmareste diavolul, sa desparta pe om de Biserica. Dupa ce Domnul Hristos a spus pilda aceasta, a strigat tare: "Cine are urechi de auzit sa auda!” Domnul s-a referit aici la urechile sufletesti pe care toti trebuie sa le deschidem caci vai de cei ce nu vor auzi acum cat mai este timp, fiindca la sfarsit este prea tarziu si in iad in zadar vor auzi. Sa ne sune in urechi cuvintele Domnului si sa luam aminte sa nu fim nici drum, nici piatra, nici spini, ci sa fim un pamant bun pentru samanta aceasta curata si sfanta a Cuvantului lui Dumnezeu care ne aduce atata binecuvantare sufleteasca si trupeasca. Aceasta invatatura ne poate face fericiti chiar pe lumea aceasta, daca implinim voia lui Dumnezeu.

       Rugaciune
       O, Cerescule Semanator Unule Nascut, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Tu esti painea ingerilor, Tu esti hrana sufletelor celor ce flamanzesc dupa Imparatia cereasca. Tu esti Cel ce Ti-ai varsat sangele pentru rascumpararea oilor Tale ca sa le aduni si sa ne faci o turma a Bisericii Tale. Cauta din cer spre turma aceasta mica si sa nu Te departezi niciodata de noi. Duhul Tau cel Sfant sa lumineze mintea noastra si sa se coboare in inimile noastre si sa ne invete cele de folos.
       Seamana de-a pururea samanta cea dumnezeiasca in inimile noastre, ca sa aduca rod insutit, spre slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh
. Amin.