PREDICA LA INALTAREA SFINTEI CRUCI

... si s-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat... (Simbolul credintei – Crezul)

       Frati crestini,

       Astazi se arata si se inalta semnul cinstitei si sfintei Cruci, taina cea ascunsa de toate semintiile pamantului, dar care s-a aratat spre mantuirea noastra, caci noi crestinii, prin semnul sfintei Cruci ne aducem mereu aminte de binele ce ne-a facut Dumnezeu si de mila pe care a avut-o El pentru noi pacatosii. De aceea, praznuim cu bucurie inaltarea sfintei Cruci si ne inchinam cu frica si cu veselie sufleteasca, sarutand-o.
       Astazi este bucurie in cer si pe pamant; astazi se veselesc ingerii si praznuiesc oamenii credinciosi luminata si sfanta Cruce a lui Hristos. Prin aceasta sfanta Cruce s-a risipit imparatia diavolului, blestemul s-a calcat, moartea s-a omorat, iadul s-a golit, mortii au inviat si cerul s-a deschis.
       Astazi sfanta Biserica ortodoxa inchipuie raiul, fiindca asa cum a fost in rai pomul cel de viata facator care a omorat pe Adam pentru greselile lui, asa este sfanta Biserica – raiul cel vremelnic al crestinilor – care are cinstita Cruce, lemnul vietii care a inviat pe Adam prin moartea Domnului Hristos. Pentru aceasta se inalta sfanta Cruce ca sa ne faca sa cunoastem ca ea este incepatura invierii a toata firea omeneasca din pacatul lui Adam si ca toti cei ce cred in Domnul Hristos care s-a rastignit pe ea vor fi mantuiti de pacatele lor.
       Iata de ce astazi ne veselim si ne bucuram, dat totodata trebuie sa suspinam din inima si sa varsam lacrimi fierbinti aducandu-ne aminte de chinurile si moartea cea amara a Domnului Iisus, aducandu-ne aminte si vazand cu ochii nostri sufletesti si trupesti Crucea pe care a purtat-o pe umerii Sai mergand la rastignire ca un miel spre junghiere.
       Nici un copil nu se bucura cand vede inaintea ochilor lui pe tatal sau mort, mai ales cand stie ca el este vinovat de moartea tatalui sau. Desigur, ca tocmai atunci i se cade sa planga cu amar, caci pentru greseala lui a trebuit sa moara parintele sau drag. Asa si noi, sa plangem cu lacrimi amare, fiindca pentru pacatele noastre a murit Facatorul nostru de bine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceasta sfanta Cruce a fost inchipuita de la inceputul lumii si proorocita de toti profetii.
       Sa ascultam acum pe scurt insemnatatea praznicului sfintei Cruci si cum s-a stabilit de sfintii parinti aceasta sarbatoare importanta.
       Necredinciosii si zavistnicii evrei nu stiau cum sa ascunda invierea Domnului. Ei s-au sfatuit mai intai sa pecetluiasca mormantul ca nu cumva sa invieze Domnul Hristos. S-au dus repede la Pilat si i-au spus: "Ne-am adus aminte ca inselatorul acela a zis ca dupa trei zile va invia. Porunceste sa fie pazit mormantul".
       Pilat a trimis ostasi pentru paza, care au pecetluit mormantul cum au stiut mai bine. Duminica dimineata, pe cand ostasii strajuiau, Arhanghelul Mihail s-a coborat ca sa-L primeasca pe Domnul Slavei cu smerenie. Ostasii au adormit si au amortit, neputand privi lumina orbitoare de la Marele Luminator al lumii, Iisus, dar au simtit puterea si invierea Lui si au spus cu gura de foc ca Iisus a inviat cu adevarat.
       Vestea invierii a mers ca fulgerul, pe de o parte de la ostasi, iar pe de alta parte de la femeile mironosite, in frunte cu Maria Magdalena, care au vestit ucenicilor ca Iisus a inviat. Lumina invierii lui Iisus strabatea pretutindeni ca fulgerul iar capeteniile evreiesti turbau de suparare. Neavand ce sa mai faca, s-au sfatuit sa cheme pe ostasi si, dandu-le bani, i-au rugat sa spuna la lume ca L-au furat ucenicii Lui pe cand dormeau ei.
       Unii din ostasi au facut intocmai cum li s-a cerut si, de aceea, intre evrei merge vorba si astazi ca Iisus nu a inviat, ci L-au furat ucenicii. Alti ostasi insa, in frunte cu Longhin sutasul, care a fost de fata, n-au primit bani, ci au spus adevarul chiar cu pretul vietii lor. Acest Longhin a spus raspicat: "Cu adevarat, Hristos a inviat!" A sustinut cu tarie acest lucru pana a murit martir chinuit de pagani.
       Trecand timp de la Invierea Domnului iar ucenicii, avand contact direct cu Iisus cel inviat, faceau si ei multe minuni in numele Lui. Astfel vindecau orbi si ologi, tamaduiau orice boala si inviau chiar si mortii. Evreii necredinciosi scrasneau cu dintii de manie si-i inchideau pe ucenici in temnitele lor, batandu-i si amenintandu-i cu moartea. Ei s-au sfatuit apoi sa ascunda locul unde a fost rastignit si ingropat Domnul Iisus ca oamenii sa nu mai stie nimic si sa uite.
       Evreii socoteau ca, daca oamenii vor vedea mereu Crucea, groapa si Golgota, nu-L vor uita pe Iisus, ci-si vor aminti mereu de invataturile Lui, de minunile Lui si vor crede si mai mult Dumnezeierea Lui. Iata rautatea, iata vrajmasie draceasca, fiindca tot iadul se rasculase impotriva lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
       Ati auzit cum au zis: "inselatorul acela". O, Doamne, cum de nu s-a despicat pamantul ca sa-i inghita atunci cand L-au facut pe Dumnezeu inselator. Dar Dumnezeu le rabda si asteapta si lasa toate ca sa se lamureasca lumea. Asa a fost, asa este si asa va fi pana la sfarsit. Cei cu capul aiurit vor crede minciuni.
       Dumnezeu i-a lasat insa sa-si indeplineasca sfatul lor cel rau, fiindca trebuia sa se implineasca cele spuse de Domnul Hristos despre orasul Ierusalim, ca va fi ars cu foc si va fi pustiit, iar locuitorii taiati si omorati si dusi robi peste tot pamantul. Pentru indrazneala pe care au avut-o aspra Domnului Hristos au platit si platesc si astazi, caci de atunci au pierdut patria si imparatia cereasca si au fost imprastiati pe toata fata pamantului.
       Evreii au Ingropat Crucea Domnului, au Ingropat piroanele Lui, au astupat toate locurile de pe Golgota, precum si mormantul unde a fost ingropat Domnul. Acestea toate au ramas ascunse pana in anul 327 in zilele marelui imparat Constantin, cel dintai imparat crestin.
       Acest imparat a primit credinta si religia cea adevarata in Iisus Hristos printr-o minune dumnezeiasca. El trebuia sa intre in razboi cu Maxentie, imparatul Romei, care avea o multime de ostasi bine inarmati, iar Constantin avea mult mai putini si, de aceea, era intristat. Dar, intr-o zi i se arata pe cer chipul sfintei Cruci stralucind mai mult decat soarele pe care erau scrise aceste cuvinte: "Cu acest semn vei birui!"
       Vazand acest semn, imparatul Constantin a primit curaj si poruncit sa se faca cruci si sa fie puse pe steaguri. A plecat astfel la razboi pe care l-a castigat cu putina lui oaste si, dupa ce a luat imparatia Romei, s-a botezat in numele Sfintei Treimi si a trimis apoi pe maica sa, Elena, la Ierusalim ca sa caute Sfanta Cruce. Era in anul 327.
       Imparateasa Elena a fost intampinata de patriarhul Macarie si, cu totii, au inaltat rugaciuni catre Dumnezeu ca sa li se descopere locul de pe Golgota, unde a fost rastignit Domnul Hristos. In urma rugaciunilor inaltate au aflat trei cruci, precum si piroanele cu care Domnul fusese tintuit. Mare bucurie a avut fericita Elena afland cinstita Cruce.
       Tot atunci s-a facut si o mare minune, caci murise de curand o fata de neam mare iar patriarhul Macarie a atins de trupul neinsufletit, pe rand, cele trei crucisi atunci cand a fost atinsa de crucea pe care fusese rastignit Iisus, fata a inviat si, multumind lui Dumnezeu, a inceput sa propovaduiasca cu glas mare puterea sfintei Cruci. Raspandindu-se vestea ca s-a aflat Sfanta Cruce, s-a strans indata multime mare de popor care dorea sa vada cinstita Cruce. Dar, pentru ca nu ajungeau cu totii s-o poata vedea, patriarhul Macarie s-a suit pe un amvon si, ridicand cinstita Cruce, toata multimea, vazand-o, a strigat cu glas mare: "Doamne, miluieste-ne!"
       De atunci si pana in zilele noastre se praznuieste aceasta sarbatoare – Inaltarea Sfintei Cruci – caci in aceasta zi sfanta Cruce a fost inaltata in vazul tuturor spre bucuria a toata lumea crestina si spre lauda si cinstea Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea sunt, pe scurt, cele legate de praznicul de astazi si bucurie mare a cuprins de atunci tot neamul crestinesc care s-a inchinat si a sarutat cinstita Cruce.
       Dar, pentru ca Sf. Evanghelie de astazi ne-a amintit despre suferintele lui Iisus, despre judecata nedreapta a lui Pilat, despre Crucea si rastignirea Lui, care ne-au rascolit sufletul, sa pornim si noi pe urmele pasilor Lui, pe drumul calvarului. Veniti sa vedeti in ce stare jalnica au adus pe Dumnezeu mainile nelegiuite si spurcate ale omului. Cand ma uit la cel rastignit pe Cruce, ma gandesc si la cel ce L-au rastignit. In moartea lui Dumnezeu savarsita cu nedreptate, descopar pe ucigasul de om. Cauza patimilor si mortii lui este insusi omul, creatura mainilor Lui, acela care a fost inzestrat cu frumusete, impodobit cu nemurire sufleteasca si indulcit cu atatea bunatati de sus.
       Motivul lacrimilor noastre acesta trebuie sa fie, iubiti crestini, pentru ca noi L-am rastignit si omorat pe Dumnezeu nostru, sa plangem, mai ales, ca altcineva n-a patimit pe lume mai mult decat a patimit El. Trebuie sa plangem si pentru patima Lui si pentru firea noastra vesnic nemultumita. Veniti, dar, sa ne suim pe muntele Domnului, pe varful Golgotei si sa observam privelistea cea infricosata, sa privim intunericul ce acopera fata pamantului.
       Lemnul cel cinstit sa ne arate calea. Vino in fata noastra, fericite lemn al Domnului, tu care ai fost stropit cu sangele cel datator de viata al lui Hristos. Sfanta Cruce, tu esti masa pe care s-a platit rascumpararea omeneasca! Sfanta Cruce, tu esti scaunul prea cinstit pe care a sezut noul Imparat al lui Israel! Sfanta Cruce, tu esti scara cerului care ne sui la rai! Sfanta Cruce, tu esti stalpul de lumina care povatuiesti poporul crestinesc la dumnezeiasca fagaduinta, la patria cereasca! Sfanta Cruce, a Bisercii noastre, intarirea si lauda noastra, tu esti pricina mantuirii noastre!
       Frati crestini, judecatorii lui Hristos sunt doi arhierei: Anna si Caiafa. Cand Domnul Hristos raspunde la intrebari, Anna porunceste sa fie lovit ca sa taca, iar daca nu vorbeste, Caiafa se manie si-L jura sa vorbeasca. Ce trebuie sa faca? Daca vorbeste, este condamnat, daca tace, e socotit nebun.
       O, arhiereule fara dar, de ce te juri, de ce cauti marturii mincinoase, pentru ce te tulburi ca sa afli cine este Iisus? In curte este un ucenic al Lui, intreaba-l si acela va spune adevarul. Unde esti, Petre? Vino de marturiseste tu. "Nu cunosc pe omul acesta!"
       Cum, Petre, tu nu mai cunosti pe Dumnezeul tau, pe invatatorul al carui ucenic esti de pste trei ani, nu mai cunosti pe Acela care te-a facut din pescar capetenia apostolilor? Nu cunosti pe Acela care ti-a spalat picioarele? Nu este El, Petre, despre care tu ai zis ca este Fiul lui Dumnezeu? Nu este Acesta despre care ai spus, cu cateva zile mai inainte, ca mai bine preferi sa mori decat sa te desparti de El?
       O, Petre, Petre, te juri in fata unei slujnice ca nu-L cunosti pe omul acesta. Nu vezi cum te mustra insusi Pilat, cel care-L arata in fata poporului si care spune: "Nu gasesc in El nici o vina!" Ah, Iisuse al meu, de ce spune Petru ca nu te mai cunoaste? Poate sa aiba dreptate, fiindca esti de nerecunoscut, pentru ca Ti-ai pierdut chipul si frumusetea fetei, asa de mult au desfigurat-o palmele, scuiparile si ranile sangerande.
       Cum sa te mai cunoasca din atatea rani groaznice si atatea semne pe trupul si fata Ta? Iata un lucru nemaipomenit: Pilat spune cu gura lui, poporului, ca nu se gaseste in Tine nici o vina. Dar cununa de spini pentru ce Ti-au pus-o, daca nu-Ti gasesc nici o vina? Vai! Patima, cu adevarat, batjocura peste firea omeneasca! De aceea, ziceai in gradina Ghetsimani: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte". Unde esti, Petre? Dar Petru s-a pocait, ii pare rau si ochii lui sunt acum doua izvoare de lacrimi amare.
       Sfanta Marie, mama amarata, mai cunosti pe dulcele tau Fiu? De unde sa mai vada de atata imbulzeala!? Sa-L vezi Tu, Parinte ceresc, vezi pe Fiul Tau, pe care L-ai nascut mai inainte de luceafar. Dar, in vremea aceasta, si Tatal si-a acoperit fericitii Sai ochi cu aripile serafimilor sa nu mai vada patima Fiului Sau.
       La vremea aceasta, apostolii si ucenicii L-au lasat si au fugit. Acum Iisus este omul care nu mai are pe nimeni ca sa i se faca mila de El. O, soare, infricoseaza-te! Iar voi, ceruri, suspinati! Din toata aceasta multime de popor nu se gaseste nimeni caruia sa-i fie mila de El. Toti doresc sangele Lui si toti striga: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!" Cum sa nu zici, Iisuse: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte"?! Mielul lui Dumnezeu, linisteste-Te putin, pentru ca Pilat mai incearca o data sa te scape de la moarte.
       La evrei erau un obicei ca de Pasti sa fie slobozit un condamnat la moarte pe care il cerea poporul. Era atunci un talhar vestit – Baraba – pe care poporul, indemnat de capeteniile preotilor, a cerut sa fie eliberat, iar Iisus sa fie rastignit. Pilat sta pe ganduri si nu stie ce sa faca.
       O, Pilate, tu eliberezi pe Baraba, dar acesta este un talhar, un hot, care a bagat spaima in toata Iudeea. Vei hotari rastignirea lui Hristos? Pilat intreaba iarasi pe Iisus: "Ce ai facut, pentru ca, iata, neamul Tau Te-au adus aici la mine?" O, Pilate, de ce intrebi ce-a facut? Desi tu esti strain in Ierusalim, nu esti insa strain de multe minuni pe care le-a facut.
       Intreaba pe toti cei ce s-au folosit de mila si ajutorul lui Iisus Dumnezeu. Intreaba popoarele care s-au saturat de paine; intreaba pe samarineanca cea desfranata; intreaba pe Maria Magdalena din care a scos sapte draci; intreaba pe Zaheu cel lacom, pe Lazar cel mort de patru zile si apoi inviat; intreaba, Pilate, pe fiica lui Iair si chiar pe femeia ta, Claudia, care a fost de fata cand Iisus a inviat-o si a dat-o parintilor ei. Intreaba pruncii Ierusalimului, Pilate!
       Ce a facut? Dar ce n-a facut, o, Pilate?! Daca ai avea minte sa intelegi teologia cea inalta, eu ti-as spune ca acesta este Cuvantul cel mai inainte de veci care a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele, soarele si luna, stelele si lumina, pasarile, animalele si toate cate se vad si nu se vad. Un singur lucru, insa, n-a facut. Fiul lui Dumnezeu n-a facut pacatul si, sa stii, Pilate, ca de un singur lucru nu stie. Nu stie de frica. El este Dumnezeu adevarat si, intr-o clipa, poate sa va piarda si sa va nimiceasca pe toti.
       Pilat nu mai raspunde. Ii intoarce spatele, pentru ca un cuvant al arhiereilor i-a astupat gura si urechile. Iata, acest cuvant strigat de tot poporul: "De vei elibera pe Iisus, nu esti prieten al cezarului". Astfel, judecatorul Pilat, ca sa nu-si piarda scaunul si postul lui, avantajele lui, nu mai vede adevarul, poate sa piarda toata lumea. El il osandeste la moarte pe Iisus si da sentinta ceruta de iudei, zicand:
       "Eu, Pontiu Pilat, procuratorul din Imperiul roman, in sala inaltilor printi, condamn cu pedeapsa de moarte pe Cruce, pe numitul de popor – Iisus Nazarineanul – un razvratitor si un rasculator contra legilor Tiberiu, care este rege si imparat al romanilor. Ordon si hotaraesc soarta lui prin rastignire pe Cruce, dimpreuna cu alti doi, dupa obiceiul celor condamnati. Insarcinez pe primul meu capitan, Comuto Corneliu, ca sa-L tina legat in public, prin raionul Ierusalimului, apoi, batandu-L si imbravandu-L cu o mantie rosie, sa-L incoroneze cu o coroana de spini pe cap. Sa fie obligat a-si duce Crucea pe umeri spre a servi de exemplu pentru toti talharii si impreuna cu El sa fie rastigniti si alti doi talhari in locul numit al Capatanii – Golgota.
       Acela care va fi rastignit, sa fie lasat pe Cruce pentru sfidarea publicului, iar deasupra Crucii sa fie scris in evreieste, greceste si latineste: «Iisus Nazarineanul, regele iudeilor. Ordon ca toti subalternii mei sa indeplineasca in graba aceasta datorie a lor si sa execute intocmai cum am hotarat eu, infailibilul, dupa legile romanilor». Ierusalim, 23 martie, 5508, de la creatie"
       Astfel s-a savarsit asasinarea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Cine poate spune cu de-amanuntul, cu cata sete au sfarsit trupul cel sfant si curat al celui mai drept fiu al poporului iudeu dupa trup? Bataile cu biciul noduros cu plumb la varf, apoi coroana de spini pe care I-au indesat-o pe cap cu loviri patrunde adanc sa rupa carnea, iar sangele sa curga peste ochi si peste fata.
       Tot trupul Domnului era o carne vie si o masa rosie de sange. Calaii L-au acoperit cu o mantie, care s-a lipit de sangele ce curgea siroaie. Asa batut, istovit, vanat la fata, cu ochii in lacrimi, cu cununa de psini cauta peste ochi,, cu parul incurcat de palmele si loviturile primite, hulit si insultat, a mai trebuit ca pe umarul ranit sa-si puna Crucea pe care sa si-o duca singur in plina arsita a soarelui, de la Pretoriu pana sus pe Golgota, cale de un ceas.
       Acolo sus pe Golgota a suferit piroane reci si ruginite si alte multe suferinte grele pentru noi si pentru mantuirea noastra. Dar, din durerile pe care Le-a suferit, cea mai grea era aceea ca Domnul Hristos, ca Dumnezeu adevarat, vedea de pe Cruce, de acolo de sus, ca pentru muti sufera in zadar, fiindca multi se vor tine, mai departe, tot de pacate; nu se vor trezi la o viata buna, noua; nu se vor face mai buni, mai blanzi, mai iertatori, mai rabdatori. Pe multi ii vor apuca moartea nepregatiti, nespovediti si neimpartasiti, impietriti si inraiti, cu pacate mari de moarte. Pentru acestia in zadar s-a rastignit Hristos, caci iadul ii mananca pe toti. Vai noua, daca nu ne trezim in clipele acestea, daca nu punem inceput bun vietii noastre.
       Multimea razboaielor care au bantuit pamantul au facut ca lemnul Crucii sa fie impartit si raspandit in mai multe locuri. Asa se gaseste o parte la Ierusalim, o parte prin Grecia, intr-o capela din Paris, capela care are varful cupolei ascutit ca un spin si unde se afla si coroana de spini pe care a purtat-o Domnul Hristos in acele zile grele. La Roma se pastreaza unul din piroanele rastignirii si tot acolo se afla scara din palatul lui Pilat pe care a cazut Mantuitorul si si-a zdrobit picioarele si mainile, atunci cand plin de sange a fost imbrancit afara.
       Tot la Roma se afla o tablita de lemn de cedru pe care au fost scrise in trei limbi cuvintele: "Iisus Nazarineanul regele iudeilor". La Roma se mai afla o zabala facuta pentru calul imparatului Constantin, de mama sa Elena dintr-un piron gasit pe Golgota, ca fiul sau sa fie aparat in razboaie. La Torino exista giulgiul sfant, panza in care s-a imprimat intreaga Lui figura. De asemenea, la o biserica, langa Paris, se afla mantia plina de sange si haina lui Iisus. Acest lucru infricosator il descopera chia rsi stiinta inaintata a veacului al XX-lea in urma cercetarilor facute.
       Dupa aproape 2000 de ani de la rastignirea Domnului s-au fotografiat si imprastiat in lumea intreaga chipul Domnului de pe giulgiu, ca sa afle toti si sa cunoasca pe Cel ce s-a jertfit pentru mantuirea noastra. Asa au fost descoperite cu cativa ani in urma in arhivele cezarilor, niste scrisori din vremea Mantuitorului. Iata atatea si atatea dovezi.
       Sa ne cercetam, deci, fiecare adancul sufletului nostru si sa vedem cat suntem noi de recunoscatori fata de Mantuitorul nostru, care a patimit atat de mult pentru mantuirea noastra ca sa ne scape din robia pacatelor, a diavolului si a iadului. Daca pana acum nu am cunoscut ce a facut El pentru noi, sa incepem de astazi inainte o viata mai placuta Lui, sa cunoastem si sa-I multumim pentru jertfa dragostei Lui, fata de noi pacatosii, caci pentru noi a murit.
       Istoria parca se repeta cu fiecare generatie. Acelasi Iisus si astazi este prins, lovit si batut. In fata noastra sta legat si scuipat. Sa recunoastem jertfa Lui, osteneala Lui, caci fara plata ne mantuieste, fara sa-I dam ceva, pentru ca nu avem ce sa-I dam. Tot pamantul si cerul sunt ale Lui. El un singur lucru ne cere – sufletul – care este nemuritor. Pentru acest suflet a facut acea jertfa, a venit sa ne invete, sa ne arate calea si pentru acest suflet si astazi ne vorbeste, caci cele ce va spun nu sunt cuvintele mele, ci ale Lui. El este Mantuitorul, El este Izbavitorul.
       Sa-L cunoastem, sa-L credem, sa-L ascultam si sa facem ceea ce ne spune. Alt mantuitor nu va veni. Tot El va veni pe norii cerului sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui. Sa lasam rautatea, sa lasam pacatele, sa ne stapanim gurile, sa vorbim mai putin cu lumea si sa vorbi mai mult cu Dumnezeu in rugaciune ca sa fim scutiti de rele si sa nu ne pierdem sufletul.
       Sa lasam iscodirile, care fac mare rau sufletului. Cei care sunt iscoditori se aseamana cu iscoadele care veneau la Mantuitorul sa-L ispiteasca, sa-L prinda cu ceva, ca sa aiba de ce sa-L judece. Cu aceia se vor chinui toti iscoditorii si iscoadele care seamana zazanie si discordie.

       Rugaciune
       O, Rastignitule Iisuse, o, dragoste fara margini, care pentru mantuirea noastra ai suferit atat de mult! Coboara-Te de pe Cruce si, cu ranele Tale, tamaduieste ranile pe care ni le-au lasat pacatele noastre si imparateste Tu cu Crucea Ta cea sfanta in sufletele noastre, ca sa fim ai Tai sfintiti, curati si luminati. Iar tu, Piate, sa dai jos tablita pe care ai scris: "Iisus Nazarineanul, regele iudeilor" si sa scrii asa:"Iisus Hristos, Imparatul crestinilor"
. Amin.