PREDICA LA DUMINICA A XXX-A DUPA RUSALII

Pazirea poruncilor

Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? (Luca XVIII, 18)

       Frati crestini,

       Intrebarea aceasta a fost pusa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de un tanar bogat, pe care-l interesa viata vesnica. Intrebarea aceasta trebuie sa si-o puna fiecare om pamantean care alearga dupa paradisul pierdut, dupa fericirea pentru care a fost zidit si dupa care sufletul doreste.
       Vedem ce mare framantare sufleteasca avea tanarul bogat din Sfanta Evanghelie de astazi. Cu toata tineretea si bogatia lui, el se grabeste sa afle calea care duce la viata vesnica. Il interesa lucrul acesta, caci vede cum toata bogatia lui este trecatoare si va trebui s-o lase si sa plece pe un drum necunoscut in vesnicie. El vede nesiguranta si desertaciunea acestei vieti vremelnice, pentru ca asa cum spunea Fericitul Augustin pe buna dreptate viata aceasta vremelnica in care traim, nici nu merita sa se numeasca viata, fiindca este plina de necazuri si suparari, de dureri si suferinte de tot felul.
       In fiecare zi bogati si saraci ne confruntam cu necazuri si suferinte intr-un fel sau altul. Prin urmare in viata aceasta nu ne putem numi mostenitori, ci mai degraba niste calatori. Sfanta Scriptura aseamana viata aceasta trecatoare a omului cu umbra si visul, suflarea si aburul, sunetul si cuvantul, iarba si floarea campului, cu corabia pe valuri si cu vulturul in zbor, caci toate sunt trecatoare.
       Sa vedem acum care este viata vesnica, in ce tara se va putea trai ea si ce conditii ni se pun ca sa ajungem acolo. Noi crestinii ortodocsi marturisim, credem si nadajduim, ca dupa judecata de apoi, urmeaza viata vesnica, de aceea si zicem in "Simbolul Credintei”: "Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”.
       Viata vesnica consta in cunoasterea lui Dumnezeu si a Fiului Sau Iisus Hristos. Aceasta viata vesnica incepe insa de pe pamant, pentru toti cei care cred cu adevarat si urmeaza invataturile Lui, care consta in lepadarea de lume cu pacatele si faradelegile ei. Viata vesnica este fagaduita tuturor crestinilor adevarati si e data de Dumnezeu prin Fiul Sau, de aceea ea se numeste mostenire.
       Imparatul nostru, Iisus Hristos, guverneaza Imparatia cerurilor in care vor intra si vor trai sufletele dreptilor in viata viitoare. Acolo, in Imparatia lui Dumnezeu, este "sanul lui Avraam” unde se mangaie cei ce au fost chinuiti si asupriti pe lumea aceasta, cei ce au suferit boala, saracie si n-au cartit.
       Pentru a fi cetateni ai acestei imparati si sa vietuim fericiti acolo, nu ni se cere ca sa fim de vita imparateasca, nici sa avem putere, ranguri si bogatii, ci o prefacere sufleteasca. Daca Dumnezeu nu ne cere nici bani, nici avere ca sa putem intra in viata vesnica din Imparatia cerurilor, ne cere totusi altceva si anume pazirea poruncilor – asa cum vedem ca i-a spus tanarului din Sfanta Evanghelie de astazi: "Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile!”. Prin pazirea poruncilor dovedim ca-L iubim pe Dumnezeu. Domnul Hristos zice: "Cine are poruncile Mele si le pazeste, acela Ma iubeste”.
       Din sfintele porunci invatam cum trebuie sa traim pe pamant, ca niste copii ai lui Dumnezeu, caci Imparatia Lui incepe asa cum am spus din lumea aceasta. De aceea fiii Lui trebuie sa se roage, zicand: "Vie Imparatia Ta, precum in cer asa si pe pamant”. Cele zece porunci de care ne spune Sfanta Scriptura ca sa le pazim se gasesc in cartea "Exod” (Iesire) la capitolul XX. Sa ne oprim deci asupra lor si sa vedem cum stam noi cu pazirea acestor porunci inaintea lui Dumnezeu. Am calcat noi vreuna din aceste porunci?
       Iata prima porunca: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!”. Aceasta inseamna ca Dumnezeu Cel nespus de mare si Atotputernic este Dumnezeul tau si vrea sa aiba o legatura asa de stransa cu tine, intocmai ca o mama care-si duce copilul de mana. Mama zice despre copil ca este al ei, iar copilul zice despre mama ca este a lui. Tot asa vrea si Dumnezeu sa fie legatura dintre El si noi, ca sa putem zice asa cum scrie in psalmi: "Tu esti Dumnezeul meu!”. Esti tu in legatura cu Dumnezeu frate crestine, sau gandesti asa precum auzim pe multi spunand: "Cred in Dumnezeu, dar nu vreau sa am de-a face cu El”. Sau poate tagaduiesti pe fata existenta lui Dumnezeu. Daca este asa te inseli amarnic.
       In aceasta privinta a tagaduirii lui Dumnezeu, multi au ajuns asa de departe incat le este rusine sa mai rosteasca numele lui Dumnezeu. Asa se face ca de multe ori auzim expresii ca acestea: "Natura l-a facut asa!” "Soarta nemiloasa l-a rapit din mijlocul nostru!” "Norocul l-a ajutat!” Iata nesocotirea numelui lui Dumnezeu. Astfel de oameni dovedesc prin aceasta ca au alti dumnezei in inima lor carora li se inchina si pe care ii asculta.
       Ce legatura este intre tine si Dumnezeu, iubite frate? El este Dumnezeul tau? Ocupa El primul loc in gandirea, inima si viata ta? Te temi tu de El? Ii esti recunoscator, il asculti si te supui Lui intru totul? El care stie toate poate sa priveasca cu placere la trecutul tau, inauntrul inimii tale, si in viata ta de acum? Privirea Lui nu descopera ceva vrednic de osandit? Gandeste-te bine, vezi unde-ti este greseala si repara cat mai repede cerand iertare pentru toate greselile.
       A doua porunca
: "Sa nu faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt in ceruri sus si pe pamant jos, in ape si sub pamant! Sa nu te inchini lor si sa nu le slujesti!” Idol este orice lucru care ocupa locul lui Dumnezeu Cel viu si nevazut in inima, mintea si ochiul omului. Idol poate fi banul si averea cand tii la acestea mai mult ca la orice. Sfantul Apostol Pavel scrie Efesenilor: "Caci stiti bine ca nici curvarii, nici stricatii, nici lacomii de avere care sunt inchinatori la idoli, n-au parte de mostenire in Imparatia lui Dumnezeu”. Dumnezeul lor – scrie acelasi apostol Filipenilor – este pantecele.
       Idol poate sa-ti fie barbatul, femeia sau copilul la care tii mai mult ca la Dumnezeu. Domnul Hristos zice: "Cine iubeste pe tata, ori pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Ca omul iubeste pe ai sai mai mult decat pe Dumnezeu se vede din felul cum se poarta atunci cand, de pilda, ii moare copilul. In durerea lui incepe sa se certe cu Dumnezeu si aceasta dovedeste ca fiul i-a fost un idol.
       O multime de idoli moderni s-au ivit acum pe pamant si chiar in casele crestinilor: filme pornografice pe casete video, reviste cu imagini imorale pe care tinerii le afiseaza pe peretii camerelor unde locuiesc in locul icoanelor, spurcandu-si mintea, inima si ochii. Dar cel mai rau idol dintre toti este eu-l tau, adica tu insuti, cand nu urmaresti decat folosul tau, placerea ta si nu traiesti decat pentru tine. Atunci tu singur esti dumnezeul tau, idolul tau. Cerceteaza-te bine iubite frate si vezi incotro se indreapta cu deosebire gandurile tale, placerile tale, inima ta si vei afla de indata idolul sau idolii tai.
       Urmeaza porunca a treia: "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert, ca nu va lasa Domnul nepedepsit pe cel ce ia in desert numele Lui”. Cine cinsteste pe un om, cinsteste si numele lui si cine isi bate joc de numele cuiva isi bate joc si de cel ce poarta acel nume. Tot asa este si cu Dumnezeu. Numele si fiinta Lui sunt una. Oamenii ar trebui sa-I rosteasca numele cu frica si respect, cu recunostinta si iubire, stiind ca El, Dumnezeu, este nemarginit de mare, de fata in tot locul, ca El a facut toate si le poarta de grija, ca El vede si judeca totul, ca este sfant si infricosat.
       Daca judecam in lumina celor spuse cum intrebuinteaza oamenii de astazi numele lui Dumnezeu, ne vom incredinta cat de mult il necinstesc.
       - Ce mai faci? Intreaba cineva pe un cunoscut.
       - Slava Domnului, bine! Raspunde celalalt, desi nici prin minte nu-i trecea sa slaveasca pe Dumnezeu. El raspunde astfel, pentru ca asa merge vorba. Asa se necinsteste numele lui Dumnezeu. Tu ce ai face omule, daca cineva ti-ar striga fara rost numele intr-una? Desigur ca te-ai supara socotind ca acela isi bate joc de tine.

             
    • Dar iata cum auzim adesea pe unii zicand: "Of, Doamne Dumnezeule!” "Of, Doamne, Doamne!” "Pentru numele lui Dumnezeu!” acestea le zice omul la suparare, fara nici un gand la Dumnezeu si ajutorul Lui. Si atunci stam si ne intrebam: Ce cauta numele sfant al lui Dumnezeu in toate supararile si pacatele omului? Ba mai mult, pe altii ii auzi zicand: "Pe Dumnezeul meu!” sau "Zau!” Cuvantul "zau” este un vechi cuvant romanesc si s-ar putea traduce in expresia "martor imi este Dumnezeu”. Pe altii ii auzim cu juraminte de felul acesta: "Sa ma bata Dumnezeu!” sau "Sa ma trasneasca Dumnezeu din cer!” astfel Il iau pe Dumnezeu ca martor la nimicurile, minciunile si inselaciunile lor.

       Multi au jurat si jura stramb pentru un castig pacatos si multe blesteme de tot soiul umbla din gura in gura fara ca oamenii sa gandeasca cat de greu pacatuiesc prin aceasta. Ce sa mai spunem de injuraturile murdare pe care le auzim la tot pasul nu numai nu numai din gura celor mari dar si din gura celor mici, batjocorind cu totii numele lui Dumnezeu. De foarte multe ori numele lui Dumnezeu este rostit si chemat in acele locuri dracesti, asa cum sunt descantecele, vrajitoriile, ghicitul, spiritismul si altele.
       Iubite frate, cugeta adanc la toate acestea si vezi daca nu cumva esti prins in mreaja vreuneia din aceste ispite si nu mai poti scapa de ea. Gandeste-te bine ca sa nu fie prea tarziu atunci cand te vei intalni cu Dumnezeu in fata la judecata.
       Sa vedem acum ce spune porunca a patra: "Adu-ti aminte de ziua odihnei ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci in acea zi nici un lucru, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine".
       Pana la Domnul Hristos ziua de odihna era sambata si o tineau numai evreii in cinstea lui Dumnezeu, care-i scapase din robia egiptenilor. Era mai mult o sarbatoare nationala evreiasca, dar si simbolica. Venind insa Domnul Iisus Hristos pentru noi a fost rastignit si ingropat, a inviat in dimineata zilei de duminica si ne-a eliberat din robia iadului, nu a Egiptului, din ghearele satanei, nu ale lui Faraon. Ne-a lasat aceasta zi la toti crestinii din toate popoarele ca sa o tinem si sa o cinstim, caci duminica este ziua Domnului.
       Cum trebuie sa cinstim noi ziua Domnului? Sa mergem la biserica, sa-I aducem inchinaciuni, laude si multumiri, daruri, prinoase si jertfa de lauda; sa citim Sfanta Scriptura, vietile sfintilor si alte carti religioase, sa facem rugaciuni, sa inaltam cantari religioase, sa spunem si altora despre Dumnezeu; sa cercetam bolnavii de prin azile si spitale si orice alta fapta buna. Dar cine se mai gandeste astazi la astfel de lucruri?
       Ce au facut oamenii din ziua duminicii, stim cu totii. Dintr-o zi care ar fi trebuit sa fie inchinata Domnului, ei au facut o zi pentru diavol si pacate, ca si cum Dumnezeu ar fi zis ca sase zile sa lucrezi, iar a saptea sa-ti faci de cap. Intr-adevar pentru cei mai multi, duminica inseamna a trandavi, a petrece, a chefui in betii, a se distra in dansuri, serate, baluri, dezmat si multe altele.
       Unii muncesc din greu o saptamana intreaga si abia asteapta sa-si ia plata pentru ca apoi duminica sa intre in carciuma si sa nu mai iasa de acolo pana nu-si beau mintile si banii. A doua zi nu mai au nici un chef de munca, pentru ca mintea este tulburata, capul greu si trupul otravit de bautura. Casa le este ca vai de ea si asa o duc in certuri si neintelegeri, injuraturi si batai, lipsa si amar. Copiii vad la parintii lor pilde rele si astfel li se pregateste un viitor nenorocit. Proorocul Isaia spune la cap. I, 13: "zilele de odihna unite cu nelegiuirea nu le mai pot suferi”.
       Iata de ce, nu gresim cand spunem ca aceasta zi in loc sa fie o zi de odihna trupeasca si de binecuvantare sufleteasca, este pentru cei mai multi o zi de pacat, de rusine si de pierzare. Pacatul se lafaieste in aceasta zi mai mult ca in oricare alta zi din saptamana. Sa ne gandim deci frati crestini serios la aceste lucruri si sa ne intrebam daca am sfintit cu adevarat aceasta zi si daca ne-am sfintit noi mai mult in aceasta zi, decat in celelalte?!
       Iata acum porunca a cincia: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”.
       A cinsti pe parinti inseamna a-i respecta si asculta, a te supune lor, a-i ajuta, a-i pretui si a-i iubi. Ai ascultat tu frate crestine totdeauna pe parintii tai? Nu i-ai suparat niciodata? Adu-ti aminte de cate ori le-ai intors vorba, i-ai suparat cu incapatanarea si indaratnicia ta, de cate ori i-ai facut sa suspine si sa verse lacrimi din pricina ta?! De cate ori i-ai dispretuit in inima ta, socotindu-i invechiti, ramasi in urma, fara pricepere?! Poate ca le-ai dorit si moartea ca sa intri mai repede in mostenire. Poate ca ai ridicat mana asupra lor si poate chiar i-ai lovit, sau poate ca i-ai blestemat in fata ori dupa moarte. Poate ca i-ai lasat sa duca lipsa si nu i-ai ajutat si poate ca i-ai amarat asa de mult ca le-ai coborat viata in mormant.
       In Sfanta Scriptura a Vechiului Testament se spune ca cine va blestema sau va vorbi de rau pe tatal sau, pe mama sa, ori i-a lovit, sa fie pedepsit cu moartea. Tot acolo se spune ca fiului care-si bate joc de tatal sau si dispretuieste ascultarea de mama, sa-i scoata corbii ochii si sa-i manance puii de vultur (Proverbe XXX, 17).
       Din nenorocire multi parinti se fac nerespectati de copiii lor mai ales cand tatal este betiv, hot, usuratic si stricat, ori iute la manie si fara frica de Dumnezeu. Ce se va alege de cinstea de care are drept din partea copiilor? Ce fel de cinste pot aduce copiii parintilor care sunt mereu in certuri si neintelegeri si care invata pe copii chiar sa injure, sa minta si sa fure? Ce respect sa mai aiba copiii fata de astfel de parinti? Vai de copiii care au astfel de parinti si vai de parintii care dau astfel de pilde rele copiilor lor.
       Se pune insa intrebarea: sunt oare datori copiii sa cinsteasca pe astfel de parinti? Raspunsul este: DA! Sfanta Scriptura nu scoate pe copii de sub ascultarea parintilor, decat atunci cand parintii lor le-ar cere ceva impotriva lui Dumnezeu. Iata ce scrie proorocul Iezechiel la cap. XX, 18-19: "Nu va purtati dupa randuielile parintilor vostri si obiceiurile lor sa nu le paziti. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; purtati-va dupa poruncile Mele si hotararile Mele paziti-le si le impliniti!” Iar in Noul Testament porunca suna asa: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta!” aceasta porunca este insotita de fagaduinta ca vei fi fericit si vei trai ani multi pe pamant.
       Deci, iubiti crestini sa ne gandim cu totii la aceasta porunca si sa vedem daca am implinit-o intocmai. Am ascultat noi de parintii nostri cand ne invatau la bine si cand ne aratau calea cea buna? Nu cumva ne mustra constiinta cand ne aducem aminte de purtarile noastre fata de ei si cand nu-i ascultam? Sa cautam deci si sa facem pocainta cerand iertare de la Dumnezeu pentru pacatul acesta, caci rau am facut inaintea Domnului, neascultand de parintii nostri.
       Am ajuns la porunca a sasea: "Sa nu ucizi!”
       Pe multi ii auzi in vremea noastra zicand: n-am omorat pe nimeni, de asta nu ma tem. Dar sa cercetam mai cu de-amanuntul si sa vedem in Sfanta Scriptura in cate feluri se poate face pacatul acesta. Mai intai trebuie sa recunoastem cu durere ca omorurile se inmultesc si pe zi ce trece o viata de om inseamna tot mai putin. Omoara hotul care intra in casa sa fure si e surprins. Omoara furiosul in nebunia lui si se omoara oamenii intre ei atunci cand au ganduri de razbunare. Omoara betivul pe tovarasul lui de bautura, cand se iau la cearta din lucruri de nimic. Omoara tatal pe fecior si feciorul pe tatal sau. Omoara sotul pe sotie sau sotia pe sot din gelozie, din trai rau sau pentru ca sa se desfaca legatura cununiei si sa traiasca in desfranare. Omoara cei care se ocupa cu avorturi, precum si femeia insarcinata care avorteaza.
       Dar omor nu este ceea ce se intelege de obicei prin acest cuvant, ci tot ce poate sa duca la omor, sau numai sa scurteze viata cuiva. Asa se intampla cand cel bolnav de boala molipsitoare nu fereste pe cei din jur care se imbolnavesc la randul lor si mor. Omorul se poate savarsi si cu vorba, asa cum vedem in Vechiul Testament ca s-au sfatuit intre ei vrajmasii proorocului Ieremia si au zis: "Haide sa-l omoram cu vorba!” Tot Sfanta Scriptura spune ca moartea si viata sunt in puterea limbii.
       Cuvintele grele sunt ca niste cutite ascutite care intra in inima pana la prasele. Cine ponegreste numele bun al cuiva prin vorbiri de rau, adesea ii sapa groapa. Cine sminteste suflete si duce pe oameni la pierzare, tot omor savarseste. Nu este nevoie sa fi ajuns la fapta ca sa fi socotit ucigas, ci este destul ca sa urasti pe cineva pentru ca inaintea lui Dumnezeu sa fi vinovat de ucidere.
       Iata ce scrie Sfantul Evanghelist Ioan: "Oricine uraste pe fratele sau, este ucigas”. Ura este, deci, samanta uciderii, iar uciderea este de cele mai multe ori infaptuirea unui gand de ura. Dumnezeu se uita la inima si vede acolo ura, acea radacina otravita de unde vine uciderea.
       Iata iubiti crestini cate rautati si cate pacate si sa ne intrebam acum daca n-am calcat si noi in vreun chip oarecare aceasta porunca?! Eu atat as vrea sa va intreb: este oare cineva care sa nu fi urat niciodata pe nimeni? Oare nu ti-a parut bine de raul sau moartea vrajmasului tau? Priviti in lumina dumnezeiestii Scripturi aceasta porunca si vedeti ca foarte mult o calcam. Sa fim atenti caci daca ura are putere sa ne manjeasca mainile de sangele aproapelui nostru, apoi rugaciunile nu ne sunt primite. Sa luam in serios toate aceste lucruri si sa ascultam Cuvantul lui Dumnezeu ca sa nu mai gresim.
       Acum porunca a saptea: "Sa nu fii desfranat!"
       Cine nu observa oare ca in zilele noastre a pierit cu totul rusinea, iar cine nu are rusine de oameni, nu are nici frica de Dumnezeu?! Dupa ce ca omul este pornit spre pacat din firea lui pacatoasa, mai vin si din afara tot felul de atatari din carti, reviste si tablouri in care pacatul desfranarii este zugravit foarte atragator. Am vazut astfel de tablouri in case de oameni care se cred seriosi si chiar morali. Apoi cum sa mai stea mintea la locul ei, inima si nervii, daca femeile se indoapa la rand cu barbatii de alcool si tutun si aduc pe lume copii bolnavi cu mintea, epileptici si indraciti?!
       Majoritatea femeilor au intrecut orice bun simt si s-au pus in slujba satanei prin imbracaminte si lux aratandu-si in multe feluri goliciunea trupului. Pacatul acesta este grozav de molipsitor si se raspandeste cu o mare iuteala. Asa se explica faptul ca cei tineri fac pacate murdare prin internate si camine mai ales acolo unde sunt mai multi la un loc. Din aceasta cauza a pacatului desfranarii, sotii se despart si copiii raman pe drumuri plangand. A ajuns lumea cu pacatul acesta ca si cei din Sodoma si Gomora, pe care Dumnezeu i-a ars cu foc si pucioasa.
       Cine vrea sa ajunga in viata vesnica sa se fereasca de aceste blestematii. Sa ne abatem ochii de la aceste desertaciuni si sa nu lasam ca sa ne spurce mintea si inima nici o imagine atragatoare despre desfrau. Parintii sa fie atenti si sa cerceteze ce vizioneaza copiii lor la televizor, pentru ca si aici sunt multe imagini nepermise. Sa fugim ca de otrava, de tutun si de bauturile alcoolice, caci cine nu se fereste de acestea nu se va putea lasa nici de pacatul desfraului si nu va ajunge in viata vesnica.
       In porunca a opta Dumnezeu zice: "Sa nu furi!”
       Se stie ca a fura inseamna a lua lucrul altuia, fie el mare, fie el mic. A fura un leu, sau o mie, inaintea lui Dumnezeu tot furt se numeste. Pornirea spre acest pacat se arata la om inca de cand este copil. Copiii isi fura jucariile unii altora, isi fura creioane, stilouri sau caiete si fura chiar din banii parintilor din casa. Cineva ar putea zice ca acestea sunt nimicuri, dar de la cele mici se ajunge la cele mari. Nu valoarea lucrului furat, ci furtul insusi acesta este pacat.
       Sa dam insa unele pilde de furturi peste care oamenii trec de obicei. Cand din greseala ti s-a dat un rest mai mare, iar tu ai bagat de seama si nu l-ai dat inapoi, ai furat. Cand vezi ca vanzatorul s-a inselat, iar tu ai tacut ca sa platesti mai putin, ai furat. Cand ai calatorit in tren sau in tramvai fara bilet, ai furat. Cand cumperi ceva pentru altcineva si spui ca ai dat mai mult, ai furat. Cine inseala la cantar fura. Cine vinde marfa proasta si pretind pret ca pentru una buna, fura. Cine cumpara lucru de furat, fura. Laptarul care pune apa in lapte, ca si croitorul care opreste din stofa, fura si ei. Meseriasul care ia materiale de unde lucreaza, fura.
       Omul platit cu ziua, nesupravegheat care nu lucreaza, fura ca si scolarul care copiaza la lucrare. Cine se imprumuta si nu da inapoi, fura. Si tot furt se cheama cand dai bani cu camata. Cine ia din gradina altuia, fura. Vai de cel ce strange castiguri nelegiuite pentru casa lui, spune proorocul Avacum.
       Ce ziceti iubiti crestini despre toate acestea? Ne judecam noi singuri ca sa vedem daca averea pe care am strans-o are ceva necurat in ea? Nu cumva ai ceva in casa ta de furat? Nu cumva banii de la CEC sunt tot de furat? Sa stiti ca si banii pe care ii castigi duminica sunt tot de furat, pentru ca se fura ziua Domnului. Sa fim cu luare aminte si sa ne cercetam bine, spovedindu-ne, caci greu vom raspunde la urma pentru aceste pacate.
       Sa mergem mai departe si sa vedem ce zice porunca a noua: "Sa nu fii marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau!”
       Domnul Hristos spune ca diavolul este tatal minciunii. El, diavolul, a venit cu minciuni la Adam si Eva cand i-a inselat si i-a facut sa pacatuiasca. Sfanta Scriptura spune ca toti oamenii sunt niste mincinosi, iar cine ar indrazni sa spuna ca el n-a mintit niciodata, tocmai atunci spune o mare minciuna. Se spun minciuni prin carti si ziare, in pravalii si in tribunale. Dar unde nu se minte? Parintii ii mint pe copii cu fel de fel de basme ca sa nu planga. Copiii ii mint pe parinti la tot pasul, ca si pe profesori cand merg la scoala cu lectiile nefacute.
       Omul ticluieste minciuna si apoi zice: ce era sa fac, n-am avut incotro si a trebuit sa mint?! Mint bogatii care vor sa para saraci si mint si saracii care vor sa para bogati, laudandu-se. Mint lingusitorii pe acei de la care asteapta ceva si exagereaza lucrurile. Mint cei ce nu spun intocmai cum s-au petrecut lucrurile, ca si cei ce raspandesc zvonuri neintemeiate. Mint adeseori cei ce vorbesc pe altii in spate, precum si cei ce umbla cu intrigi si clevetiri. Unii mint ca se tem de oameni, iar altii mint ca sa faca unora pe plac.
       In Vechiul Testament in cartea Proverbe cap. VI scrie ca sapte lucruri uraste Domnul si anume: ochii trufasi, limba mincinoasa, mainile care varsa sange nevinovat, inima care urzeste planuri nelegiuite, picioarele care alearga repede la rele, martorul mincinos si pe cel ce starneste certuri intre frati. La Apocalipsa vedem cum Dumnezeu pune pacatul minciunii in rand cu vrajitorii, desfranatii, inchinatorii la idoli si ucigasii. Sa ne ingrozim si noi de pacatul acesta frati crestini si de cate forme are, cutremurandu-ne pana in adancul fiintei noastre si hotarandu-ne sa nu-l mai facem.
       Iata-ne ajunsi la a zecea porunca care zice: "Sa nu poftesti casa aproapelui tau, nici femeia aproapelui tau, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici unul din dobitoacele lui si nimic din cate are aproapele tau!”
       Porunca aceasta ne vorbeste de pofta dinlauntru, de pofta pacatoasa, care daca nu este ucisa, omul ajunge sa faca pacatul cu fapta. Spre lamurire sa punem cateva intrebari: nu ai vazut la cineva un lucru si nu ti s-a parut ca acela il are, iar tu nu? N-ai zis niciodata despre nimeni, de ce lui ii merge bine si mie imi merge rau? N-a fost nimeni de care sa-ti fi parut bine ca i s-a intamplat un rau, sau sa-ti fi parut rau ca i s-a intamplat bine?
       Ajunsi aici trebuie sa subliniem pizma si invidia dintre scolari, precum si dintre frati si surori. Nici nu s-a racit bine mormantul parintilor, ca si incep certurile pentru mostenire, fiecare pizmuind pe celalalt ca a luat mai mult. Multi bolnavi invidiaza pe cei sanatosi si tot asa o multime de rautati si pacate care-l impiedica pe om de la mantuire.
       Iubite frate si sora, gandeste-te bine daca in viata ta n-ai poftit ceva din cele ale aproapelui tau si sa nu spui asa cum zic unii ca daca n-au omorat si n-au pus foc, n-au pacate. Sa recunoastem iubitilor ca fiecare ne regasim in calcatori a unei porunci a lui Dumnezeu si sa luam in serios mantuirea sufletului. Daca am ajuns la cunostinta aceasta si ne dam seama ca suntem plini de pacate, ca am calcat poruncile si suntem gresiti inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a sfintilor, apoi sa stiti ca un singur lucru mai avem de facut: pocainta cu lacrimi amare.
       Sa avem grija sa ne spalam hainele trupului si ale sufletului de intinaciuni cu lacrimi amare, cu pocainta si fapte bune, caci e singura posibilitate pe care o putem avea. La Apocalipsa Domnul zice: "Ferice de cei ce-si spala hainele, ca sa aiba dreptul la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate!” In alta parte se spune: "Nimic intinat nu va intra in cetate si nimeni care traieste in spurcaciuni si in minciuna”.
       Gandul care trebuie sa ne cutremure pe noi muritorii este vesnicia, nemurirea si nu moartea. Cand se desparte sufletul de trup el va fi repartizat de Dumnezeu ori in viata vesnica in Imparatia Sa, ori in chinurile iadului in imparatia satanei. Depinde cum ne va afla Domnul la moarte, cat de curati, cat de spalati prin pocainta si sfintiti. Plata se face la sfarsit, nu la inceput si sa luam aminte ca multi zic ca au facut fapte bune, dar daca moartea ii afla in cine stie ce pacate grele, va fi vai de ei!
       Vezi acum frate crestine, stai, gandeste bine si judeca cu mintea ta pe ce cale sa apuci: sus la Tatal intre sfinti, sau jos la diavolul intre scrasniri de dinti!

       Rugaciune
       Doamne, Dumnezeul nostru Mantuitorule prea Milostive, fa-ne parte de Imparatia Ta cea cereasca. Iarta-ne pacatele, ajuta-ne Doamne sa ne spalam cu lacrimile pocaintei si da-ne si noua viata cea vesnica ca sa fim cu Tine si sa Te slavim in vecii vecilor
. Amin.