PREDICA LA DUMINICA A XXXI-A DUPA RUSALII

Orbul din Ierihon

…Iisuse, Fiul lui David, fie-ti mila de mine! (Luca XVIII, 38)

       Frati crestini,

       Domnul nostru Iisus Hristos calatorea in vremea aceea pentru cea din urma oara spre Ierusalim. Si ca sa ajunga acolo trebuia sa treaca prin orasul Ierihon. Se ducea la Ierusalim ca sa patimeasca de buna voie pentru mantuirea noastra.
       La intrarea in oras sedea langa cale un orb cu mana intinsa cerand milostenie trecatorilor. Auzind si el zgomotul unei mari multimi de oameni, intreba: Ce este aceasta? Si i se raspunse: Trece Iisus din Nazaret. Auzind el aceasta incepu sa strige: "Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!” Iar cei ce mergeau inainte il certau, zicandu-i sa taca. Dar el mai tare striga: "Fiul lui David, miluieste-ma!”
       Domnului Hristos s-a oprit si a poruncit sa-l aduca la Sine. Apoi l-a intrebat: "Ce voiesti sa-ti fac?” "Doamne, fa ca sa vad iarasi”, raspunse orbul. Si Iisus a zis: "Vezi! Credinta ta te-a mantuit!” Si indata orbul s-a vindecat. Vazand el pe Iisus, Doctorul cel mare, pe Bunul Pastor si Milostivul facator de bine cu multa recunostinta a pornit sa-L urmeze in tot locul, slavind pe Dumnezeu.
       Acest om era vrednic de compatimit, lipsit de vedere, sarac, strain si singur, fara lumina ochilor care este lucrul cel mai necesar. El nu s-a nascut orb, a putut vedea si s-a bucurat de lumina ochilor sai, a putut sa-si vada parintii, rudele, florile, pasarile si toate frumusetile pamantului. De aceea pentru el era mai greu ca pentru cel orb din nastere. Sfantul Evanghelie nu ne spune la ce etate a ramas orb, dar intelegem din cuvantul lui, cand zice: "Doamne, fa sa vad iarasi!”
       Acest orb este icoana neamului omenesc celui lipsit de stralucirea luminii divine si afundat in intunericul osandirii lui, dar luminat prin venirea Rascumparatorului. Acest orb este icoana fiecarui pacatos dintre noi care orbit de pacatele sale nu vede nici uraciunea raului, nici frumusetea binelui, a omului despuiat de toate bogatiile duhovnicesti care traieste in cea mai aspra saracie, lipsit de prietenia lui Dumnezeu, a omului care cerseste placerile si bunurile atat de inselatoare ale lumii.
       Iar cand le gaseste nu se bucura niciodata deplin. El sade ticalos pe marginea drumului pierzarii si a mortii celei vesnice. Bolile trupesti, pe care le vindeca Domnul in fata multimilor, erau simbolul bolilor noastre morale de care numai El ne poate mantui. Acest orb, ai carui ochi erau inchisi sa nu vada lumina soarelui, este icoana celor orbi duhovniceste care sunt mai vrednici de plans decat acesta, a omului pacatos impatimit, cu fel de fel de vicii rele, care este un orb la ochii sufletului, caci ii sunt ochii inchisi sa nu vada lumina ce izvoraste din invatatura lui Iisus Hristos.
       Cel orbit cu sufletul nu poate vedea ca binele ne vine de la Dumnezeu si nici nu poate deosebi binele de rau, adevarul de minciuna. Cei orbiti sufleteste sunt atat de intunecati ca zic binelui ca este rau, si raului ca este bine, dulcelui ii zic amar si amarului ii zic dulce, albului ii zic negru, si negrului ii zic alb. Pentru ei intunericul este lumina, si lumina intuneric. Asa a proorocit Duhul Sfant prin proorocul Isaia despre oamenii cei vatamati la ochii sufletesti. Si ce este mai trist, ca acestia nici nu vor sa caute pe Doctorul cel Mare, pe Mantuitorul Iisus Hristos. Nici nu vor sa strige ca orbul din Evanghelia de astazi. "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!”, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, vindeca ochii sufletului meu, ca am gresit Tie!
       Acesti oameni s-au deprins, s-au obisnuit sa petreaca intr-o noapte plina de intuneric si foarte primejdioasa. Pacatele si patimile cele stricatoare au distrus viata cea duhovniceasca a crestinilor, caci au ajuns ca niste sperietori de pasari intr-un camp de semanaturi. Cu totii am vazut in cate un loc, cate o momaie pusa intr-o prajina, intr-un camp sau livada, ca sa se sperie pasarile si sa nu faca stricaciuni. Ciorile si celelalte pasari stricatoare au spaima un timp, apoi baga de seama ca acele momai nu au viata si putere, sunt urate la infatisare, dar nu se mai tem si incep fara frica sa o murdareasca, isi bat joc cum vor ele si strica tot ce este mai bun.
       Asa si crestinii nostri poarta nume de sfinti biruitori, dar ei sunt biruiti si batjocoriti de patimile cele rele, de pacatele cele mai grele, sunt crestini numai de forma, fara viata, fara putere, fara Duhul lui Dumnezeu. Toate duhurile cele necurate, pasarile cele stricatoare isi bat joc de crestinii de astazi, pentru ca din viata lor lipseste sfintenia Duhului Sfant. Traiesc departe de Biserica, nu vin sa se hraneasca si sa se adape la sfinteniile care se afla aici in Casa Domnului.
       Nu se spovedesc si nu se impartasesc cu anii, nu fac rugaciuni, nu iau sfintenii de la biserica, nu lucreaza nimic pentru suflet, totul pentru trup. Iar cele ce mai fac, pe toate le fac de forma. Crestinii fara viata spirituala nu sunt buni de nimic, traiesc o stare vrednica de plans. Multi dintre acesti crestini de forma au ajuns victimele duhurilor necurate, caci aceste duhuri au putere asupra lor prin vrajile si farmecele care clocotesc in lume.
       Toate aceste rele vin asupra crestinilor care s-au departat incetul cu incetul de Sfanta Biserica, de sfinteniile ei. Pe de o parte au fugit de Sfanta Liturghie, de post si rugaciune, n-au mai facut sfestanie in casele lor, nu s-au spovedit si impartasit, iar pe de alta parte s-au impotmolit in mari si grele pacate.
       Multi crestini alearga la vrajitoare, la descantatoare, la spiritism, au devenit hulitori ai lucrurilor sfinte si iau in desert numele lui Dumnezeu sau neaga existenta lui Dumnezeu, nu cred ca exista diavol si batjocoresc pe unii preoti, slujitori ai Domnului, iar dupa multimea atator hule si pacate se departeaza Duhul Sfant de la acesti oameni si li se intuneca cu totul ochii sufletului, nemaizarind nici o raza de lumina.
       Ascultati ce i s-a intamplat unui preot care a fost luat in ras de un grup de necredinciosi, zicandu-i: "N-ai auzit, taica parinte, o noutate, ca noaptea trecuta a murit dracul?” Preotul, uitandu-se compatimitor la ei, le raspunse: "Nu stiam eu de ce sunteti voi atat de tristi, sarmanii de voi, a murit tatal vostru si ati ramas orfani!” Iata un raspuns bun la niste ingamfati, niste orbi sufleteste, niste robi si fii ai celui rau, asa cum zice Domnul Hristos, ca cei ce fac poftele satanei sunt fiii lui. Grozava este orbirea sufleteasca, frati crestini, ca in multe feluri se lupta diavolul cu cel orb si-l poarta pe unde vrea.
       Iata un alt necredincios care intreaba pe un batran preot: "Parinte, dumneata esti om luminat si slujitor al lui Dumnezeu, daca exista Dumnezeu poti sa-mi arati si mie unde se afla?”... Preotul, privindu-l cu compatimire, ii zise: "Tinere, esti prea orbit la suflet ca sa-L poti vedea pe Dumnezeu! Dumnezeu este pretutindeni si puternic in toate caile Sale, si n-ai putea rezista, viu fiind, sa-L vezi in toata maretia Sa! Dar du-te acasa, tinere, ca ai sa-l vezi pe diavol. Eu ma voi ruga lui Dumnezeu sa-ti descopere pe acest ucigas”. Si preotul nostru s-a rugat mult pentru el ca sa nu se piarda sufletul lui in necredinta.
       Si iata ca acest tanar s-a indracit, duhul cel rau a intrat in el si a inceput sa-l chinuiasca si sa-l tranteasca in asa fel ca facea spume la gura si racnea ca o fiara salbateca. Atunci de frica si de durere alerga la preot sa-l roage sa faca rugaciuni la Dumnezeu pentru iertarea lui. Preotul a facut rugaciuni dar tanarul nu a fost izbavit asa curand, el a trebuit sa umble din biserica in biserica, din manastire in manastire sa marturiseasca pacatul necredintei cu lacrimi in ochi la preoti si la toata lumea pe care o intalnea. Si dupa ce si-a facut un lung canon, ca sa plateasca aceasta hula, abia s-a milostivit Dumnezeu si l-a izbavit de ucigasul diavol care il luase in stapanire.
       De acum tanarul nu mai indraznea nici sa pomeneasca numele lui Dumnezeu fara semnul Sfintei Cruci. Cu lacrimi in ochi si cu multa credinta se ruga, vorbea si marturisea pentru ca i se deschisesera ochii sufletului si a vazut minunea lui Dumnezeu care s-a facut cu el. Asa se intampla si cu lumea noastra crestina care s-a lepadat de credinta si de darurile lui Dumnezeu; caci nu se lasa de faradelegi si pacate pana cand nu-i scutura Dumnezeu prin fel de fel de necazuri si greutati; pana nu slobozeste Dumnezeu in casele lor pe diavolul sa rada de ei in tot felul, sa-si bata joc de osteneala si de viata lor.
       Diavolul este slobozit de altfel de Dumnezeu ca sa-si faca si el lucrarea pe intreg pamantul, fiindca a venit vremea lui. Sfanta Carte zice ca Dumnezeu l-a dezlegat ca sa insele si sa amageasca pe toti locuitorii pamantului. Asa ca cine nu se trezeste nici acum din aceste suferinte si necazuri, cine nu se dezlipeste de poftele desarte, de toate desfatarile si patimile si ramane tot asa de ruginit si impatimit, nu va avea parte de fericirea dumnezeiasca, de raiul desfatarii. Va pierde prilejul chemarii dumnezeiesti, si va fi vai si amar daca nu se trezeste acum, caci diavolul lucreaza mereu rautatile lui pe pamant.
       Sunt suflete care traiesc intr-o stare vrednica de plans, fara frica de Dumnezeu, se despart si traiesc in pacate mari, tineri si batrani, isi lasa sotiile lor cu care sunt cununati si traiesc in pacatul desfranarii. Acestia n-au mila, nu mai au rusine, nici de copii, nici de Biserica, nici de Dumnezeu. Nu mai vorbim de acest pacat grozav al crimelor, avorturilor, care s-a intins peste tot pamantul. Intr-un oras din America au fost cercetate 45 de vile in care abia s-au gasit 16 copii, dar peste tot erau caini si pisici, care se desfatau din mancarurile stapanilor, iar bietii copilasi au fost aruncati la gunoi.
       Iata lumea orbita de satana, iata orbire vrednica de plans. In Germania sunt tigari pe care scrie: nimic fara de mine! Adica omule, nimic sa nu faci fara sa ma ai pe mine in gura ta.
       Iata cum satana a inlocuit cuvintele Mantuitorului din Biblie care zice: "Fara de Mine nu puteti face nimic!” Astfel diavolul indeamna pe om sa-si puna luleaua in gura sa guste si sa traga mereu ca si cand n-ar putea sa traiasca fara ea. Pe Domnul nu-L asculta omul, nu-L crede si nu vrea sa-L urmeze, asculta insa glasul ispitei, al poftei celei scarboase care i-o da satana, caci ii auzim pe multi fumatori zicand: eu sunt mort fara tigara, ma lipsesc mai bine de mancare, dar de tigara nu, tigara imi tine de foame, de sete, de urat, si-mi este mai buna ca orice prieten. Asa este de robita lumea de aceasta pofta blestemata.
       Acum s-au luat si femeile de fumat, majoritatea tinere se pretind civilizate, invatate, nu mai pot trai fara tigara nici ele. Iar unele au ajuns sa dispretuiasca pe barbatii care nu fumeaza, zicand ca sunt ca niste muieri proaste. Sarmanele de ele, ce orbire grozava. Acestia toti care fumeaza tutun nu se vor mai vedea de fum. Aceasta lume orbita este lumea focului vesnic, lumea cu focul in gura prevesteste, prooroceste ceva rau, caci cer focul cu gura lor.
       Grozava este orbirea sufleteasca. Orbire la suflet au si betivii si aceasta patima este cea mai grozava, cea mai periculoasa. Betivul vorbeste singur, cand rade, cand plange. Betivul arunca, sparge, bate, racneste ca fiarele salbatice, chinuieste sotia si copiii, roade paharele cu dintii. Oamenii betivi nu se mai pot numi oameni, caci satana este incarnat in ei, numai coada si coarnele le lipsesc. In casa unde este un betiv, acolo este iadul, acolo este intuneric si multa jale. Iar biata sotie daca nu cunoaste pe Dumnezeu cere mila de la oameni, dar aceasta mila este trecatoare si fara folos sufletesc.
       Aceste suflete zdrobite de durere pana cand nu vor veni la Iisus Hristos, pana cand nu-L vor intalni pe El in Biserica Lui, pana cand nu vor striga cu toata puterea credintei lor: "Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma!”, ca orbul din Evanghelia de astazi, nu vor fi auzite de Dumnezeu. Dar ce observam la cea mai mare parte a lumii? In loc sa ceara luminarea ochilor sufletesti sa vada pe Mantuitorul, sa inteleaga credinta, sa vada multimea gresalelor si a pacatelor in care traiesc, sa vada cat s-au departat de invatatura Domnului si ca sunt in ghearele patimilor si a pierzarii sufletesti; ei nu cer ca orbul din Evanghelia de astazi; Doamne vreau sa Te vad, vreau sa Te vad pe Tine, vreau sa Te cunosc pe Tine Doamne, vreau sa cunosc calea Ta, sa cunosc voia Ta; cei mai multi raman tot in drum si cu mana intinsa cersesc mereu altceva; cersesc fericirea si norocul pamantesc, cersesc bani si avere trecatoare, cersesc marire pamanteasca, onoare de la oameni, si fel de fel de dorinte pamantesti, trecatoare, pe care intr-o zi le lasa si pleaca in vesnicie cu mainile goale, fara ranguri.
       Asa alearga omul dupa aceste lucruri trecatoare, cum alearga bietul caine al unui vanator dupa iepure; cand e gata sa-l apuce, intervine vanatorul si-i zice: stai pe loc ca iepurele este al meu, al tau a fost numai alergatul. Abia atunci a vazut bietul caine ca s-a inselat. Asa este si cu omul, alearga toata viata sa prinda ceva, e chiar o vorba in lume; am prins doi iepuri dintr-odata, dar pe patul mortii intervine vanatorul, adica moartea si diavolul si striga: stai pe loc ca sufletul este al nostru, al tau a fost doar alergatul. Atunci vede bietul om cat s-a inselat dar este prea tarziu.
       Va voi spune o intamplare adevarata: o familie cumparase cu banii sotiei o masina mica, dar in loc sa-si vada de sotie si copii, sotul umbla cu masina cu diferite femei in desfranare, si intr-o zi a fost gasit mort cu o tanara in masina, murisera asfixiati. Cu multa durere a venit sotia lui adevarata sa-l scoata de acolo. Dar mai indurerati au venit parintii acelei tinere s-o ia de langa acel desfranat, cu sotie si copii, ce rusine au suferit la inmormantare. De aceea zice Fericitul Augustin: "Voi plangeti un trup fara suflet, fara Dumnezeu, voi plangeti un corp din care a iesit viata, dar nu va plangeti pe voi cand ati pierdut pe Dumnezeu savarsind pacatul”, grea orbire.
       Sfanta Evanghelie de astazi ne mai spune ca unii dintre cei ce mergeau in aceasta gloata de lume, Il certau pe orb si-i ziceau sa taca, dar el cu mult mai mult striga: "Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma, fie-ti mila de mine!” Din aceste cuvinte sa luam si noi pilda de staruinta in rugaciune, si cu credinta sa strigam catre Domnul Hristos, sa cerem sa ne lumineze ochii sufletului nostru, sa cunoastem cat mai bine calea Lui cea dreapta, calea care duce la ceruri, la lumina, la mantuire. Sa n-ascultam de cei ce ne cearta, de lumea necredincioasa, de lumea cea orbita de duhul cel rau, care cauta pe toate caile sa ne faca sa tacem, care ne zic sa nu ne mai rugam, sa nu mai cantam, sa nu mai citim, sa nu mai venim la biserica. Pe aceasta lume n-o iubeste Dumnezeu.
       Lumea de astazi care sta in pacate, nu poate sa inteleaga ca spre slava lui Dumnezeu suna clopotele bisericilor, in numele lui Iisus Hristos poporul umple bisericile. Aceia care mor credinciosi sunt ingropati la umbra crucii lui Iisus. Fericiti vor fi numai aceia carora li se vor deschide ochii sufletului si vor scapa de intunericul pacatelor, numai aceia care vor intelege ca Iisus ii cheama pe toti sa vina la El, sa iasa din starea lor pacatoasa, ca sa-i vindece la ochii sufletului, sa se mantuiasca.
       Sa staruim mereu in rugaciune, sa indemnam pe cei ce sunt in jurul nostru sa vina la Dumnezeu. Ajunge atata necredinta, atata nepasare de mantuire a sufletului, sa le zicem: veniti la picioarele Mantuitorului, veniti la Doctorul Cel Mare, veniti la aceasta mare si sfintita taina, care este Biserica luptatoare de pe pamant, veniti cu toata increderea, cu toata povara cea grea a sufletului si a trupului. Caci El a zis: "Luati jugul Meu ca este bun si sarcina Mea este usoara!” Cei ce au incercat si s-au supus, s-au convins de aceste cuvinte ale Domnului ca sunt adevarate. Si va pot spune cu tarie ca nu exista o alta fericire mai mare, decat sa traiesti in sfanta invatatura a lui Dumnezeu. Sa crezi si sa propovaduiesti ca Iisus a fost si este Dumnezeu adevarat.
       Vindecarea orbului ca si celelalte minuni sunt o dovada ca a fost Dumnezeu adevarat, fiindca cine Altul putea sa deschida ochii unui orb, numai cu cuvantul, dandu-i vederea pe loc, decat Dumnezeu Cel Atotputernic, care a zis intai sa se faca lumina, si s-a facut indata lumina. Domnul Hristos a zis orbului: "Vezi!” si indata si-a deschis ochii sai si a vazut lumina. Mare este puterea Ta Dumnezeule! Sfanta Evanghelie de astazi ne arata o mica parte din puterea dumnezeirei Sale.
       Orbul vazandu-se vindecat, spune Sfanta Evanghelie, a inceput sa slaveasca pe Dumnezeu. Iata recunostinta unui om care s-a facut sanatos. El a inceput sa mearga dupa Iisus, si tot poporul care vazuse minunea dadea slava lui Dumnezeu. El a socotit ca nu poate rasplati cu nimic Doctorului Cel Mare, decat sa marturiseasca minunea lui Dumnezeu. Parca-l vedem si noi spunand la lume anii de suferinta, anii lui de intuneric, cu lacrimi in ochi, si ziua cea mare a bucuriei lui cand a vazut iarasi lumina zilei si pe Domnul Hristos Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David care l-a vindecat.
       Asa si noi iubiti crestini sa fim recunoscatori Prea Milostivului Dumnezeu, pentru atatea binefaceri pe care ni le-a facut noua, si sa venim aici acasa la El, la sfanta biserica, sa-I multumim pentru toate. Sa nu asteptam sa vina El acasa la noi, caci avem o mare datorie de a-I multumi si de a-L slavi in tot timpul.
       Toate aceste minuni ale Mantuitorului au rasunat de-a lungul veacurilor si au ramas in inimile credinciosilor adevarati. Si in toate veacurile crestinii cei adevarati, au preferat sa sufere chinuri groaznice si moarte amara, decat sa se lepede de Dumnezeu si de sfanta Lui invatatura.
       Ei nu s-au impacat niciodata cu pacatul, cu patimile. Mahomedanii inainte vreme erau foarte fanatici in religia lor, o religie care este departe de mantuirea sufletului, acestia au si ei un oras al lor numit Mecca, orasul lor sfant, cum avem noi Ierusalimul, unii din vizitatorii credinciosi ai religiei lor dupa ce vizitau acele locuri sfinte pentru ei, isi scoteau ochii, ca sa nu mai vada altceva pamantesc si sa-si mai spurce ochii, dupa ce au vazut acel loc sfant de unde zic ei ca s-a inaltat Mahomed profetul lor.
       Domnul Hristos nu ne cerem sa ne scoatem ochii, sa ne mutilam trupul dupa ce vedem locurile sfinte, dar sa aratam si noi ca-L iubim prin faptele noastre, prin pazirea poruncilor; prin infranarea ochilor, a urechilor si a gurii; sa nu mai graiasca gura vorbe fara de folos, minciuni, hule, injuraturi si dracuieli, sa ne infranam toate madularele de a mai face cu ele pacate ca sa suparam pe Dumnezeu. Acestea ni se cer de sfanta si dreapta credinta a lui Iisus Hristos, Ortodoxia.
       Daca vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos, o lumina cereasca ne va lumina sufletul si va salta de bucurie ca si orbul din Evanghelia de astazi, cand i-a zis cu sfantul Sau Cuvant: "vezi!”, si vom vedea si noi lumina mantuirii si a fericirii vesnice.

       Rugaciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si pe noi, cei ce ne-am adunat aici in sfantul Tau locas, si cu puterea Ta dumnezeiasca, deschide-ne ochii cei sufletesti, ca sa vedem cu totii lumina slavei Tale.
       Apara de orbirea cea sufleteasca pe cei ce Te-au cunoscut Doamne. Da-ne Harul Tau de a ne marturisi cu umilinta pacatele noastre, si vindeca-ne toate ranile Doamne.
       Fa-ne Doamne ca sa ne invrednicim a Te vedea si a Te avea intotdeauna cu noi si aici pe pamant si intru Imparatia Ta cea cereasca in vecii vecilor
. Amin.