PREDICA LA DUMINICA A XXXII-A DUPA RUSALII

Zaheu Vamesul

…Zahee, coboara-te degraba caci astazi in casa ta trebuie sa raman (Luca XIX, 5)

       Frati crestini,

       Sfanta Evanghelie de astazi ne vorbeste despre un om cu numele Zaheu, care era mai mare peste vamesi, iar vamesii erau un fel de perceptori. Acest Zaheu fiind mai marele lor de aceea se imbogatise si de bani si de pacate. Auzind el insa de minunile Mantuitorului pe care le facuse si mai ales de minunea facuta putin mai inainte cand a vindecat pe orbul din Ierihon, alerga si el sa vada pe Acela care vindeca numai cu Cuvantul si da iertare pacatelor. Dar fiind mic de statura nu putea sa vada pe Domnul, mai ales ca era impresurat de multime de popor.
       Atunci a alergat inainte pe drumul ce trebuia sa treaca Domnul Hristos si s-a suit intr-un dud de unde putea sa-L vada cand trece. Cand a ajuns Domnul Hristos in dreptul dudului s-a uitat in sus si i-a zis: "Zahee, grabeste-te si te da jos, caci astazi trebuie sa raman in casa ta”. Iar el degraba s-a dat jos si L-a primit cu bucurie.
       Iata iubiti crestini, ca Domnul nostru Iisus Hristos, a cunoscut ca un Dumnezeu ce era numele lui Zaheu; i-a cunoscut si numele si dorinta cea aprinsa a inimii lui si a vazut smerenia si vointa lui de a se intoarce la Dumnezeu. Daca stam sa judecam putin, cat de mult s-a umilit el care era plin de bani, bogat si onorat de lume, ne miram cum a putut sa-si calce mandria in picioare si sa urce ca un copil prostut in dud, smerindu-se inaintea lumii. Tocmai aceasta l-a adus la pocainta, la mantuire, caci Domnul Hristos l-a chemat pe nume si a dorit sa intre in casa lui.
       Ajungand Domnul in casa lui, multime de farisei ziceau: "Iata a intrat sa gazduiasca la un om pacatos”. Dar Zaheu plin de bucurie si incredere desavarsita in Domnul Hristos a zis: "Iata, Doamne, jumatate din averea mea o dau saracilor, si daca am napastuit pe cineva intorc impatrit”.
       Vedeti, frati crestini, pocainta adevarata! Iata cum a inteles el ca Dumnezeu il poate ierta de pacatele si nedreptatile facute, de calcarile de lege pe care le facuse fara sa aiba frica lui Dumnezeu. Aceasta Evanghelie este una din cele 7 evanghelii care se citeste la Sfantul Maslu. Sa nu credem noi ca este pusa asa la voia intamplarii de sfintii nostri parinti. Ea are un mare rost, pentru ca multe boli grele si suferinte grozave se abat si cad pe capul oamenilor din cauza pacatului nedreptatii savarsit de ei si mai ales din cauza pacatelor strigatoare la cer.
       Iata, pacatele acestea strigatoare la cer le fac aceia care asupresc pe vaduve si orfani, care inseala pe cineva cu cine stie ce lucruri, care se judeca cu altii ca sa le rapeasca avutul lor, casa lor, sau ceva de-al lor, sau atunci cand cineva opreste plata pentru munca facuta lui sau pentru orice nedreptate ori asuprire care s-a facut. De asemenea, cad oamenii in grele suferinte si boli nevindecabile pentru calcarea in picioare a legii lui Dumnezeu, caci mare indrazneala au oamenii care nu mai stiu de duminici si sarbatori, furand ziua Domnului care e Sfanta Duminica. In loc de a veni sa-I aduca multumiri lui Dumnezeu, slava si cinste la Sfanta Biserica isi fac de lucru pe acasa, se duc pe la targuieli sa vanda sau sa cumpere, nestiind ca banii castigati in duminici si sarbatori sunt blestemati.
       In casa unde intra astfel de bani, intra focul maniei lui Dumnezeu, acolo nu este nici un spor, fiindca nu numai acei bani, dar va trebui sa dea impatrit cum a zis Zaheu, o parte la doctori, o parte pe doctorii, altii ii sunt furati ori ii pierde in vreun fel sau trebuie sa dea pe la avocati si judecatori. Nu se poate spune prin cuvinte cate mari suferinte se abat pe capul oamenilor din cauza ca nu vor sa mearga la biserici in duminici si sarbatori; si mai ales ca muncesc in aceste zile sfinte fara frica de Dumnezeu. Unul din pacatele tot asa de grele este si cand cineva napastuieste pe aproapele sau, furandu-i cinstea prin fel de fel de vorbe murdare aduse la adresa lui. Orice lucru luat cu sila sau prin inselaciune cat traiesti, tot mai poti sa-l dai inapoi. Dar daca napastuiesti prin cuvinte mincinoase si te atingi de cinstea unei fete bisericesti, nu mai poti sa intorci inapoi atatea vorbe pe care le-ai risipit pe la urechile lumii ca sa-i necinstesti bunul nume si frumoasele intentii. Aceasta ispita, sa fim atenti ca vine foarte usor si se ia ca raia, este boala limbii, mai ales femeile au acest grozav pacat.
       Parca auzi cate una zicand: ai auzit, draga, ce a facut cutare si incepe sa-ti insire la vorbe, care mai de care mai urate, ca sa te ingrozeasca, facandu-te sa spui mai departe si asa sa arzi in foc cu ea. Asa a fost calomniat un parinte bisericesc, si cand era pe patul de moarte a venit napastuitorul, vorbitorul de rau, cerandu-i iertare. Parintele i-a iertat tot, dar i-a dat drept canon sa se duca acasa si sa ia o perna cu fulgi, sa se urce intr-un pom inalt si acolo scotand toti fulgii din perna se le dea drumul, iar dupa aceea sa se duca sa adune fiecare fulg ca sa fie iertat si de Dumnezeu.
       Facand asa a inceput sa adune, dar a fost imposibil, pentru ca vantul imprastiase toti fulgii cat mai departe si in locuri greu de gasit. Asa se intampla si cu vorbele care ne ies din gura, foarte usor se imprastie. Dar cine mai poate intoarce atatea vorbe rele si calomnii la adresa aproapelui nostru? De aceea cand ai vorbit pe cineva de rau si l-ai calomniat, degradandu-l in fata unora, sa stii ca mare rau ai facut sufletului tau, caci cu cuvantul tau care ti-a zburat de pe buze si pe care nu-l mai poti intoarce, ai facut doua mari pacate: intai ai smintit pe altii cu vorbele tale si ai ponegrit cinstea aproapelui; al doilea te-ai facut judecatorul lui judecandu-l mai inainte de a veni ziua cea mare cand ne va judeca Domnul Hristos pe toti.
       Ia aminte, sora si frate crestine, ca vorbele tale s-au dus, s-au scris si inregistrat de ingerii lui Dumnezeu, iata, tu sa fii sigur ca te asteapta ori aici pe pamant suferinta grea ca sa ispasesti, ori o vesnica osanda in iad. Tot in pacatul napastuirii cad si cei ce pentru gura lor sufera batai si inchisori precum si multe suferinte grele. Vai, celor ce prin minciuni si martori mincinosi parasc pe altii, se judeca cu altii si-i fac sa sufere pe nedrept! Vai de cei din a caror cauza unii mor cu sufletul otravit de minciunile si paraciunile lor, de calomniile si nedreptatile facute de ei! Acestia nu vor plati niciodata nedreptatea lor, decat in fundul iadului, daca nu se intorc cu tot sufletul la Dumnezeu din vreme.
       Pe unii ii cheama Dumnezeu sa plateasca pe patul suferintei la iesirea sufletului, cand trag sa moara; caci unii se chinuiesc cate o saptamana de se ingrozesc cei ce stau la capataiul lor, cand ii vad cu limba scoasa afara de un cot si nu pot sa moara; mai ales persoanele care au vorbit de rau fetele bisericesti, credinta si pe Dumnezeu – hulitorii.
       Noi stim din batrani ca e o vorba, sa fim atenti ce vorbim, ca pe unde iese vorba va iesi sufletul. Sa ne fie mila de sufletul nostru si sa nu-l ingreunam cu astfel de pacate.
       Diavolul se lupta mereu pe toate caile ca sa-l insele pe om si sa-l tina mereu legat cu pacatele lui, sa nu se poata intoarce niciodata la adevarata cale de lumina, la Dumnezeu.
       Se povesteste intr-o carte bisericeasca numita Patericul, ca un sfant parinte la legat pe un diavol ce venise la el sa-l ispiteasca, sa nu poata pleca pana nu-i va spune unele amanunte; printre altele l-a intrebat sfantul parinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe in iad, de femei sau barbati? Diavolul i-a spus ca sunt mai multe femei. Si l-a intrebat sfantul: Dar pentru ce sunt mai multe femei in iad, caci la biserica sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a raspuns: sunt intr-adevar la biserica mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de pacate sunt mai multe femei in iad. In primul rand pentru pacatul mandriei, caci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucram si le invatam cum sa se impodobeasca si cum sa atraga barbatii in pacatul desfranarii.
       In al doilea rand, pentru ca ele sunt foarte bune de gura si prin ele facem noi cele mai bune certuri, paraciuni, spargeri de case si tot prin ele lucram si farmecele, spurcand sufletele si trupurile oamenilor; adevarat este ca femeile se ocupa mai mult cu descantatul, cu vrajile, cu ghicitul, alearga pe la aceste ghicitoare.
       In al treilea rand, dupa ce au facut fara frica si rusine toate acestea, cand se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate si nu spun pacatul asa cum l-au facut. Se spovedesc spunand pacatele ca si cand n-ar fi ele de vina, arunca vina ori pe barbatii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru ca asa le invatam noi, zice diavolul si le dam rusine ca sa ramana nespovedite cum trebuie, cu pacatele neiertate, sau chiar dublate. Iar cand le iese sufletul, vin in ghearele noastre caci nu s-au spovedit cum trebuie. Iata de ce sunt mai multe femei in iad, a zis diavolul.
       Frati crestini, sa luam aminte sa nu ne inselam singuri, ca daca ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot. Am auzit de multe ori din Sfanta Evanghelie, cand s-a citit in cursul anului, ca Domnul nostru Iisus Hristos a chemat la Sine tot felul de pacatosi, vamesi, farisei, desfranate, talhari, a mers in casa lor, ori a venit la ei. El i-a primit si i-a iertat, i-a invatat si i-a miluit pe toti. Odata chiar a spus fariseilor si carturarilor, ca vamesii, desfranatele vor intra in imparatia cerurilor, iar ei, care se socoteau fiii luminii, vor fi scosi afara pentru fatarnicia si nedreptatea lor. Daca stam sa ne gandim, cum a iertat Domnul Hristos pe femeia desfranata, cum a iertat pe vamesul smerit care a venit la biserica, cum a iertat pe talharul de pe cruce, cum a iertat pe Zaheu din Evanghelia de astazi, ne minunam de marea Sa bunatate si mila pe care a avut-o si o are pentru pacatosi.
       Dar acesti pacatosi iertati care au primit mila Lui, toti au dat dovada de o sincera pocainta inaintea lui Dumnezeu, de o intoarcere desavarsita cu toata fiinta lor din calea pacatului, din drumul pierzarii, la lumina cea dumnezeiasca a lui Iisus Hristos, Iertatorul si Binefacatorul lor si al nostru. Caci ei indata au lasat pacatul care-i stapanea si au inceput sa se indrepte prin lacrimile lor si prin pocainta. Cine oare poate spune pocainta si parerea lor de rau, sudorile si ostenelile lor? Caci mandria lor a fost calcata in picioare, au dispretuit banii, si toate bunurile acestei lumi, dandu-si seama ca numai asa vor putea fi vrednici sa primeasca pe Iisus in casele lor si in sufletul lor.
       Cine poate spune ce dragoste aprinsa si cu ce sfanta recunostinta il urma Maria Magdalena din care scosese 7 draci? Iata si pe Zaheu cel de astazi, cum recunoaste el ca trebuie sa-si curateasca casa si sufletul de nedreptatile facute, hotarand sa intoarca impatrit acelor pe care i-a nedreptatit. El a dat jumatate din averea lui saracilor, caci stia ca aceea este adevarata milostenie, sa dai din ale tale, din munca ta, din agoniseala ta facuta cu dreptate; iar cele luate cu japca, cu napastuiri, cu sila, trebuie date inapoi, fiindca acelea nu sunt ale tale, ci ale aproapelui.
       Sfantul Ioan Gura de Aur spune: chiar prin munca cinstita, daca ai mai multe decat iti trebuie, toate cele de prisos sunt ale vaduvelor, orfanilor, saracilor, ale tuturor necajitilor. Sa fim atenti si sa nu ne taiem craca de sub picioare, falindu-ne ca facem cine stie ce lucru cand dam o milostenie; poate nu e chiar asa de curata, poate nu e din osteneala noastra, cum se intampla de multe ori chiar la crestinii botezati. Toti pacatosii din toate veacurile au fost primiti si au intrat in imparatia cerurilor. Dar au intrat aceia care au lucrat pocainta, care si-au cunoscut pacatele si prin dreptate si osteneala s-au spalat de ele, caci fara pocainta nu s-a mantuit nimeni din cei ce au cazut, mai ales in pacate grele.
       Nici crestinii de la inceput nu s-ar fi mantuit, nu ar fi devenit sfinti, daca nu ar fi facut pocainta, daca nu s-ar fi smerit, daca nu ar fi postit, daca nu s-ar fi rugat, daca nu ar fi venit la biserica. Nu cum cred unii crestini de astazi, care traiesc in fel de fel de pacate mari, necununati, in desfranari, avorturi, in lux si mandrie, in chefuri si betii, fara nici un fel de recunostinta fata de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.
       Fara sa recunoasca pe Dumnezeu si fara pocainta, multi ajung in fundul iadului. Sunt batrani care au imbatranit mai mult in pacate decat in numarul anilor, tarani cu obiceiuri boieresti si boieri cu obiceiuri paganesti fara nici o frica de Dumnezeu. Sunt desfranate fara pocainta, talhari neispasiti de pacate, care in loc sa stea la inchisoare sunt liberi si se tin mereu de aceleasi talharii, se fac mereu avorturi, ucideri si toti acestia asteapta sa se mantuiasca fara pocainta. Acestora le este pregatit focul iadului, muncile de veci ii asteapta.
       Dumnezeu insa ii cheama mereu la pocainta pe toti, pentru ca pentru pacatosi a venit, cum a spus in Evanghelia de astazi. Pe toate caile Dumnezeu voieste sa se apropie de ei, sa se apropie acum pana cand nu vor sta la capataiul lor sotia, copiii, plangand langa patul lor de suferinta. Acum este momentul cel mai potrivit pana cand nu se vor inchide ochii.
       Acum cand am auzit de schimbarea si intoarcerea desavarsita a lui Zaheu vamesul, acum sa ne intoarcem la El. Diavolul ne amana si zice maine, iar de maine poimaine, de la post la post, si de la an la an, ca sa ne prinda in gheare. Dar astazi este ziua, maine poate fi prea tarziu. Cate exemple nu sunt pe care le-am vazut cu ochii nostri, de atatea ori in viata, cu unele persoane care au tot amanat intoarcerea la Dumnezeu si la pocainta, pe care i-a prins moartea fara sa faca nici o pregatire! Cati n-au fost luati cu salvarea de urgenta si internati la vreun spital pentru vreo operatie urgenta! Desigur, cei mai multi pleaca nespovediti si neimpartasiti, fiindca durerile ingrozitoare nu le-au mai dat timp sa cheme vreun preot sa-l spovedeasca macar. Si asa au murit pe patul operatiei fara a-si lua hrana trebuitoare pe drumul vesniciei – Sfintele Taine.
       Deci, acum sa fim atenti cu sufletul nostru, acum sa cautam sa-l tinem treaz pe calea mantuirii si cu fierbinte dragoste sa urmam pe Domnul, straduindu-ne in fiecare clipa, in fiecare zi, sa fim cat mai placuti slujitori si implinitori ai sfintelor Lui porunci. Atunci si diavolul are frica de sufletele noastre, de sufletele acelea care stau gata inarmate ca niste ostasi cu arma in mana, ca o santinela inteleapta si vioaie ce strajuieste imprejurul casei sufletului sau sa nu-i fie furata avutia. Cu aceasta ocazie imi amintesc de o vedenie a unui sfant parinte pustnic.
       Acest parinte a fost dus de ingerul pazitor la usa unei mari sali subterane, unde erau adunate toate duhurile necurate cu mai marele lor Scaraoschi. Pustnicul acesta asculta ceea ce vorbeau ei inauntrul acelei incaperi, fara sa fie vazut de ei, fiindca asa era voia lui Dumnezeu.
       Scaraoschi cel mare asa le spunea la toti diavolii lui: "Cum sa facem sa castigam cat mai multe suflete pentru imparatia noastra intunecoasa?” Atunci s-a ridicat unul care a zis asa: "Intunecimea voastra, eu sunt de parere ca cel mai bun mijloc pentru a umple iadul nostru este sa mergem cat mai multi pe pamant si sa le spunem ca nu exista Dumnezeu, ca nu exista rai si iad, si ca pe pamant este totul; daca ai bani, avere, si de toate esti in rai, iar daca nu, esti in iad. Celelalte cate le-au auzit pe la biserici, sa le spunem ca sunt scornituri si povesti de-ale popilor, ca stii intunecimea ta, cat sunt oamenii de prosti si ne vor crede cu usurinta”.
       Scaraoschi le grai: "Lesne de spus acestea, dar sa stii ca nu toti oamenii sunt asa de prosti cum crezi tu, vor simti ca-i treaba diavoleasca de-a noastra si nu vor crede; vreau alta parere”. Zise unul una, altul alta, dar nici una nu fusese buna. Se ridica unul mai chior, mai schiop, mai indracit ca toti si spuse: "Se intelege ca e o prostie sa spui lumii ca nu exista Dumnezeu, nici rai, nici iad. Parerea mea e alta, sa mergem cu totii pe fata pamantului si sa stam la panda, si cum vedem ca se intoarce vreunul la Dumnezeu si la dreapta credinta cu toata seriozitatea prin pocainta, prin spovedanie si impartasanie, atunci sa sarim cu totii si sa nu-l lasam, sa-l intoarcem inapoi.
       Iar pe cei ce vor sa se ia de credinta si de cele ale credintei, sa-i amanam mereu, spunand la cei tineri ca la batranete sa se pocaiasca, atunci sa ia calea bisericii, sunt prea tineri acum, pana atunci se pot ruga si acasa, ce tot biserica?! Pot sa mai citeasca cate o carte sfanta pe acasa si sa faca si ei ca toata lumea, sa nu iasa din randul lumii.
       La cei batrani sa le spunem ca daca n-au facut pocainta cat au fost tineri, acum e prea tarziu si nu-i mai iarta Dumnezeu, asa ca degeaba mai fac ei pocainta si se mai duc la biserica, ca tot nu mai sunt iertati; sa-i dam inapoi si pe unii si pe altii. Sa-i tot amanam pe toti din zi in zi pana cand ii va apuca moartea asa nepregatiti”.
       "Buna parere, cea mai buna – zise diavolul Scaraoschi – alergati cu totii si asa sa faceti, gasiti cat mai multe guri si vorbiti prin ele ca sa se intoarca cei ce au luat drumul bisericii si al credintei adevarate, si nu-i lasati sa se duca la biserica”.
       Iata de ce observam ca diavolii nu se inspaimanta de crestinii care nu pornesc pe calea mantuirii cu toata seriozitatea. Caci asa se observa prin Sfintele Biserici, ca toate cele sufletesti, crestinii nostri le fac numai de forma. De forma se roaga, de forma vin la biserica, de forma se spovedesc, din obicei le fac pe toate ale sufletului. Sunt multi care nici nu stiu de ce vin la biserica si nici care este rostul venirii la biserica. De aceea pleaca de la biserica daca nu mai rai, oricum nici mai buni.
       Se intampla asa cum a spus un sfant parinte; daca intra un caine in biserica, nici biserica nu se spurca, si nici cainele nu se sfinteste; caci ei vin din curiozitate, cu inimi impietrite, cu ganduri impartite, si nu sunt nici la slujba si nici la predici, se intorc acasa fara de Iisus Mantuitorul, nu ca Zaheu ce s-a dat jos din dud. Acolo unde se ridica cate un suflet cu hotarare temeinica de a urma calea Domnului, tot iadul se rascoala impotriva lui. Daca este tanar sau tanara necasatoriti, vine diavolul chiar prin parintii lor sau prin rudenii care parca numai grija asta o au, sa se ocupe de ei sa-i sileasca sa se casatoreasca; chiar le gaseste pe cate cineva ca sa-i poata porni cat mai curand pe acest drum fara a chibzui indelung si cu toata seriozitatea cand face acest pas.
       Daca sunt parinti, fel de fel de ispite intrebuinteaza necuratul prin copii ca sa-i supere, sa-i faca sa zica vorbe rele, sa-i blesteme, si sa-i scoata astfel din calea mantuirii. In cele mai multe familii sunt suparari mari din partea copiilor. Asa ca pe toate caile si in toate locurile, un crestin adevarat, un crestin treaz care a cunoscut calea mantuirii prin Sfanta Biserica are de luptat in tot locul si in tot timpul, cu trupul, cu lumea, cu diavolul. Acesti trei vrajmasi infierbantati de manie pe bietul suflet, se lupta zi si noapte, acasa si la serviciu, pe strada si in tramvai, in tot locul, chiar si in Sfanta Biserica.
       Iata ce zice un alt sfant parinte ca pe unii ii aduce chiar diavolul la biserica, ca sa incurce pe ceilalti care au venit sa se roage, sa-i faca prin cine stie ce ispite sa dea inapoi, sa-i faca sa se lipseasca si sa fie la fel cu toti molesitii veacului care dorm in pacate grele.
       De aceea ne cere Domnul sa fim treji, sa stam cu candela aprinsa, adica flacara sufletului, cu credinta tare si aprinsa, sa fim niste suflete inflacarate pentru lupta si sa nu ne temem niciodata de jucariile diavolului, ba chiar sa ne bucuram ca tocmai prin aceste lupte si ispite ne incununam de la Dumnezeu, primind mai multe puteri si mai mare ne e rasplata. Cu cat avem de suferit mai mult, de luptat mai mult, cu atat suntem mai bagati in seama de Dumnezeu si la vreme potrivita el ne trimite ajutorul Sau. Cand vede ca noi am facut tot ceea ce ne sta in putinta si nu mai putem face nimic, atunci intervine El cu puterea Sa dumnezeiasca. Asa s-au luptat inaintasii nostri, sfintii nostri parinti, sfintii care-i praznuim, sfintii mucenici.
       Citind vietile lor vedem cum erau omorati de rudeniile lor, parati ca sunt crestini, au fost imparati care si-au omorat copiii lor buni pentru aceasta dreapta credinta, vedem cum au fost omorate sotiile de catre sotii lor pentru ca sunt crestine, surori de catre fratii lor, rudenii de catre rudeniile lor, pentru ca sunt crestini adevarati. Dar toti acestia au biruit fiind inarmati cu armele duhovnicesti pe care ni le recomanda noua Sfantul Pavel in Apostolul care s-a citit astazi, unde ne spune sa fim pilda pentru toti credinciosii, in vorbire, in putere, in dragoste si credinta, in curatie si rabdare.
       Sa ne indemnam unii pe altii in citirea sfintelor carti de unde se poate lua invatatura pentru mantuirea noastra si prin care, daca citim cu intelegere, ne suim cu mintea sus deasupra lumii, de unde vom putea vedea mai bine ca Zaheu din dud, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sa citim mai ales vietile sfintilor; acolo vedem luptele lor, rabdarea lor, suferintele lor de tot felul, incercarile si focul ispitelor prin care s-au mantuit fiecare. Este cu neputinta ca un crestin sa nu-si gaseasca leacul trebuitor pentru suflet in aceste vieti de sfinti.
       Sa nu credem si noi ca unii oameni ca e de ajuns sa te duci la biserica din cand in cand si sa aprinzi o lumanare sau sa platesti o slujba si astfel Dumnezeu iti va da orice-I vei cere. Lui Dumnezeu nu-i trebuie lumanarea si banii nostri sau darurile noastre, ca ale Lui sunt pamantul si cerul, dedesubtul si toate El le-a facut; El ne vrea pe noi, sufletul nostru care e scump, e de valoare mare, caci El a trebuit sa sufere; El a trebuit sa-si verse sangele ca sa-l rascumpere.
       Oricat de mare ar fi lumanarea si darul omului, daca nu se leapada de pacate, tot la iad se duce. Trebuie mai intai sa scoatem gunoiul pacatelor din viata si sufletele noastre, caci s-a imputit pamantul si vazduhul de tot felul de pacate si nu ne mai poate suferi Dumnezeu mult.
       E gata judecata, sa fim gata si noi.
       Sunt unii carora nu li se indeplinesc rugaciunile, pentru ca nu asculta sfaturile bune pe care le dam si cad intr-o mare necredinta, caci ajung de nu le mai trebuie nici biserica, nici preot, nici sfintenie; se leapada de toate, zicand ca daca ar fi Dumnezeu le-ar ajuta si lor. Si pentru ca le cauta tocmai pe acestea pamantesti si nu mantuirea sufletului, de aceea se indeparteaza Dumnezeu de ei.
       Le spui sa se spovedeasca, sa se lase de pacatul desfranarii, sa se intoarca la Dumnezeu, sa ia calea dreptatii; iti promit, dar nu se tin de cuvant. Se intalnesc pe strada cu o baba care le spune sa se duca la 9 biserici sa plateasca. Sfatul cel bun nu-l primesc, sa faca ce spunem, se iau dupa baba si se duc la 9 biserici si atunci cum sa asculte Dumnezeu rugaciunea acestor crestini, cu pacate mari nespovedite? De acestia se departeaza Dumnezeu si nu le aude rugaciunea.
       Unii au suferinte de tot felul si totusi vin la biserica, fac fapte bune, nu s-au intors de la Dumnezeu, si totusi au parte de multe dureri si necazuri, ramanand nedumeriti. Se pune intrebarea: pentru ce sunt pedepsiti unii, daca ei urmeaza calea cea dreapta? Acestia sa nu uite ca primii crestini si toti sfintii care aveau darul facerii de minuni, vindecand bolile si prin rugaciunile lor faceau minuni mari, inviind chiar mortii, asa incat erau atat de drepti si sfinti ca se numeau prietenii lui Dumnezeu si cu toate acestea Dumnezeu i-a lasat si nu i-a scapat de vrajmasii care cautau sa-i omoare si-i chinuiau cu fel de fel de munci grele.
       Aceasta deoarece, asa cum ati auzit mai sus, aici este lupta tuturor celor ce vor sa se mantuiasca; pe pamant e campul de lupta al crestinilor. Pe front nimeni nu se duce sa-si indeplineasca placerile lui personale; acolo e lupta, e moarte intotdeauna in fata ochilor. Asa si noi aici pe pamant, sa vedem moartea in fata in fiecare clipa, ca sa nu gresim lui Dumnezeu, sa nu facem pacate si sa nu ne lipim inima de pamantul acesta care s-a spurcat si care va fi ars cu foc.
       Frati crestini, vrem si noi sa vedem pe Domnul Iisus Hristos ca Zaheu? Sa ne suim sus, mai sus de lumea aceasta, mai sus de lumea care se taraste pe pamant ca sarpele; de acolo de sus de la inaltimea invataturilor dumnezeiesti, il vom vedea pe Domnul deslusit si ne va chema si pe noi ca pe Zaheu pe nume, invitandu-se cu a Sa dragoste dumnezeiasca sa vina in casa sufletului nostru.
       Vrem si noi sa ne pocaim ca Zaheu? Hai sa platim nedreptatile, hai sa ne grabim sa facem socoteala si sa recunoastem cati bani nedrepti avem in casele noastre, pe cine am inselat si am pagubit, cate duminici si sarbatori am lucrat furand zilele Domnului Dumnezeu si sa intoarcem impatrit, adica facand tot felul de fapte bune. Sa ajutam saracii, lipsitii, nevoiasii, bisericile sarace, caci Dumnezeu cu toata dragostea vrea sa ne mantuiasca si de aceea a venit El pe pamant sa caute pe cel pierdut, oaia ratacita, sufletele cele bolnave.
       Daca vrem sa-L urmam pe Domnul, sa nu ne mai dezlipim de El niciodata, sa-L ascultam si sa mergem cu El in toate zilele vietii noastre. El sa fie pastorul nostru, iar noi oile Lui cele aflate si intoarse la Tatal. Fericite sunt acele suflete in casa carora va intra Mantuitorul. Acelea sunt inflacarate, au duh de viata in ele, acelea canta si lauda marirea lui Dumnezeu si sunt chiar de aici de pe pamant in culmea fericirii, in rai.
       Ingerii de sus canta de bucurie, sfintii se bucura de intoarcerea lor si mare bucurie se face in cer si multa pace in casele lor; caci Mantuitorul cu care plecati de aici din Sfanta Biserica si il duceti in casele dumneavoastra, va va zice ca si lui Zaheu: "Astazi s-a facut mantuirea casei acesteia".

       Rugaciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit in lume sa mantuiesti pe cel pierdut si ratacit, da-ne si noua pocainta lui Zaheu, recunostinta lui si intoarce-ne pe calea Ta cea buna ca sa fim cu Tine si aici si In ceruri In vecii vecilor
. Amin.