PREDICA LA DUMINICA A IV-A DIN POST

Duminica Sfantului Ioan Scararul

… O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi, pana cand va voi suferi pe voi?! (Marcu IX, 19)

       Frati crestini,

       In vremea cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos umbla pe pamant cu ucenicii sai, prin partile Palestinei, lumea era plina de multe feluri de duhuri necurate. Demonii iadului erau incuibati in sufletele si trupurile multor oameni chinuidu-i ingrozitor. Asa ne istoriseste Sfanta Evanghelie de astazi despre suferintele unui copil surd si mut, pe care duhul necurat il arunca in foc si-n apa, il facea sa scrasneasca din dinti, sa spumege, il trantea la pamant unde ramanea ca un mort sub povara groaznicelor chinuri.
       Toate acestea ne dovedesc existenta chinurilor din iad, unde vrajmasii sufletelor noastre - demonii – vor chinui necontenit pe cei ce nu se vor trezi din pacate in aceasta viata. Azi ca si atunci exista in lume boli sufletesti si trupesti, exista aceste duhuri necurate care chinuiesc pe multi din cauza departarii de Dumnezeu, din cauza racirii de Sfanta Biserica, din cauza nepregatirii prin spovedanie si impartasanie.
       Tanarul din Evanghelia de astazi, pe care l-a vindecat Domnul Hristos, reprezinta omenirea pana la sfarsit, lumea stapanita de duhul surzeniei si al muteniei, lumea care nu vrea sa auda Cuvantul lui Dumnezeu si nu gaseste nici o placere in a-si deschide gura ca sa laude minunile lui Dumnezeu; caci nu este de ajuns numai a ne minuna de puterea Mantuitorului si de a recunoaste existenta lui Dumnezeu, ci trebuie a ne instrui viata noastra si a ne intari in evlavie, ca sa fim ascultatori si implinitori ai sfintelor Sale invataturi.
       Numai asa ne vom face folositori de darurile Sfintei Biserici si vom dovedi si noi ca suntem adevarati crestini.
       Sa ascultam cu luare aminte in ce chip si in ce imprejurare s-a savarsit aceasta minune.
       Era in cel din urma an al vietii pamantesti a Domnului Hristos si cu aproape opt luni inainte de patima si de suferintele Sale cele de buna voie.
       Mantuitorul, ca sa arate ucenicilor puterea Sa dumnezeiasca, a luat pe trei dintre ei si s-a suit pe muntele Tabor, unde s-a schimbat la fata inaintea lor. Acolo le-a aratat o mica parte din slava Sa, caci au stralucit fata precum si hainele Lui mai mult ca soarele, ca lumina si zapada, incat ucenicii au cazut cu fata la pamant, nemaiputand privi cu ochii pamantesti.
       Acolo au auzit ei glasul Tatalui ceresc, care a marturisit zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati!” Dupa ce s-au petrecut acestea, Domnul a coborat din varful cel inalt al Taborului impreuna cu cei trei ucenici, Petru, Iacob si Ioan. Ajungand in vale la poalele muntelui, Domnul vede o mare multime de oameni, zgomotoasa, intaratata imprejurul celor noua ucenici care ramasesera acolo de cu seara. Printre acesti oameni erau carturari si farisei. Apostolii si carturarii se certau intre ei cu aprindere. Apostolii erau cam incurcati, rusinati si pareau biruiti, pe cand dusmanii lor se faleau cu nerusinare si ingamfare, iar multimea facea mare haz de aceasta si aproba pe fariseii si carturarii care prin cuvinte infundasera si redusesera la tacere pe ucenici.
       Un glas striga: "Iata invatatorul!” Si toate privirile se intorc spre Iisus. Multimea alerga inaintea Lui si i se inchina cu respect, ca in sfarsit sosise omul caruia i se supune toata faptura si acum va razbuna pe ucenici, pedepsind pe dusmanii lor. Iisus trece prin mijlocul lor, merge drept la carturari si farisei si, aratand pe apostoli, le zice: "De ce le cautati cearta, ce va intrebati cu dansii?”
       Nimeni nu raspunde. Rautatea lor nu poate decat sa taca. Fariseii si carturarii ramasera incremeniti. Mantuitorul ii rusinase de atatea ori, desi intrebarile lor erau pregatite cu mult mai inainte.
       Iata ca din multime iese un om, se apropie de Iisus, cade la picioarele Lui si cu o voce rugatoare ii zice: "Doamne, rogu-te, cauta spre fiul meu, miluieste copilul meu, e singurul meu fiu, l-am adus la Tine pentru ca sufera rau, fiind lunatic si stapanit de un duh mut si surd si oriunde il apuca pe el, il zdrobeste, face spume si scrasneste cu dintii sai si se usuca. Am rugat pe ucenicii Tai ca sa-l scoata si n-au putut”.
       Pentru ce cei noua ucenici nu au putut sa scoata duhul necurat din tanar? Fariseii si carturarii, care intotdeauna pandeau astfel de ocazii, au inceput sa rada de ei ca sa surpe increderea poporului in Invatatorul lor, in Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Ei spuneau poporului ca Iisus nu este Mesia cel adevarat, este un inselator care scoate pe draci cu putere domnului dracilor.
       In aceasta incurcatura se aflau ucenicii si nu stiau ce sa raspunda. Iisus le daduse putere de a izgoni duhurile necurate si reusisera de multe ori, dar acum nu stiau nici ei care era pricina. Inainte de a raspunde nenorocitului tata, Iisus zise cu amaraciune si intristare aceste cuvinte: "O, neam necredincios si indaratnic, pana cand va voi suferi pe voi?”
       Astfel vorbea Domnul acestui popor indaratnic si acestor fatarnici farisei care tot timpul cautau pricini impotriva lui Dumnezeu. Cum sa nu se intristeze Iisus, cand facuse atatea minuni si ei tot necredinciosi indaratnici ramasesera?! Dar iata ca si de data aceasta, in fata rugaciunii si a credintei acestui tata indurerat, Domnul nostru Iisus Hristos cu ton poruncitor s-a adresat diavolului si i-a zis: "Duh mut si surd, Eu iti poruncesc, iesi afara dintr-insul si de acum sa nu mai intri in el!”
       Diavolul, indata, scotand un strigat mare, arunca pe copil la pamant, il scutura cu putere si iesi afara lasandu-l nemiscat. Lumea incepu sa strige: "E mort, e mort!” Iisus, apucandu-l insa de mana, il ridica si bolnavul indata se scula sanatos. Mantuitorul il dadu tatalui sau plin de viata si sanatate. Carturarii erau invinsi, batjocurile si cuvintele pline de rautate pe care le spusesera impotriva apostolilor si Domnului Hristos cazura asupra lor. Ei se dusera rusinati si umiliti, iar multimea slavea pe Dumnezeu si pe marele facator de minuni, Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
       Aceasta vindecare a tanarului stapanit de duhul cel mut si surd este una din minunile cele mai insemnate ale Mantuitorului, caci aceste nenorociri chinuiesc si astazi pe oameni sufleteste si trupeste. Aceasta minune simbolizeaza lucrarea Domnului Hristos, pentru fiecare dintre noi, ca sa ne aduca la mantuire; caci Domnul a tamaduit pe copil ca sa cunoastem si noi minunea.
       Omul cel stapanit de surzenie si de duhul cel mut nu gaseste cuvinte ca sa vorbeasca de Dumnezeu, el nu aude glasul Evangheliei. Omul stapanit de duhul cel surd, duhul cel necurat, este ca un epileptic chinuit si muncit, aruncat la pamant pe praful desertaciunilor lumesti, in noroiul crimelor, al viciilor si al desfranarilor.
       Nenorocirea si mai mare este ca acesti mutilati sufleteste suporta cu placere urgiile ce-i stapanesc si, fara sa se poata impotrivi duhului celui rau, pacatuiesc mereu pana cand se usuca sufletul in ei si isi pierd toate puterile spirituale. Ce poate sa insemne altceva, sucelile, racnetele de la jocurile lumesti, decat o indracire, o epilepsie sufleteasca a acelora care se simt bine in astfel de imprejurari.
       In timpul acestor petreceri diavolesti, diavolul pune stapanire pe multe suflete. Nici nuntile nu se mai fac spre bucuria oamenilor si folosul cel sufletesc si trupesc al lor, ci este o ocazie ca diavolul si iadul sa culeaga o multime de roade bogate de pe urma acestor munti blestemate, pline de desfranare si vorbe urate; acolo nu mai sta Iisus, Domnul nostru care s-a dus la nunta din Cana Galileii. Au inceput sa se arate roadele cele rele ale necredintei si ale indracirii sufletesti si trupesti ale multora; caci foarte multi copii care s-au zamislit in timpul acestor blestemate urgii s-au nascut bolnavi cu sufletul si cu trupul.
       Duhul cel necurat si-a facut aparitia iarasi in lume punand stapanire pe sufletul si trupul multora. Aceste blestematii au intrat ca alcoolul si nicotina in sange la multi si cred ca nu ar putea trai fara otrava aceasta a placerilor lumesti. Spitalele, puscariile sunt pline din cauza acestor placeri vinovate.
       Acum cativa ani in urma am vazut o intamplare foarte trista. O doamna imbracata in doliu, slabita si suferinda, povestea unui prieten al meu durerea ei de mama. Avusese o singura fata care-i murise in urma unei raceli de la un bal. Dupa ce a ingropat-o, timp de doua saptamani mama moartei era ingrozita de un vis inspaimantator, caci se scula totdeauna tremurand din somn si nu mai putea dormi cu nici un chip. Dupa ce se duse la doctor, acesta ii dadu niste pastile de dormit, insa fara nici un folos, caci visul acela ingrozitor pe care il avea in fiecare noapte o chinuia mai rau, fiindca nu putea nici sa se mai trezeasca din somn din cauza pastilelor.
       Ea venise la prietenul meu, care era preot, sa-i citeasca rugaciuni, sa nu mai viseze asa, ca nu mai putea de frica. Ea ii povesti preotului visul care o chinuia zicand: "O visez, parinte, asa cum era in viata, dar mai ales jucand, muzica canta si lume multa danseaza. Nu dupa mult timp vin niste tineri negri inalti drept la fiica mea, o iau si incepe fiecare sa danseze cu ea. Dupa un timp o pun sa joace singura, un joc tiganesc, un fel de cazaceasca ruseasca si nu o lasa deloc sa se odihneasca. Cand oboseste o lovesc cu bicele pana cand ii rup hainele de pe ea; cade jos, o ridica in bataie si din nou o pun sa danseze toate dansurile moderne in strigatele lor de bucurie. Asa o chinuiesc mereu, iar eu cand o vad astfel batuta si chinuita, mi se rupe inima, parinte. Tip si strig, sar, tremur din somn si nu mai pot dormi nicidecum, nu mai sunt buna de nimic”.
       Preotul o intreba atunci: "A dansat fiica dumitale in viata?” Femeia ii raspunde:"Da, ii placea mult sa se duca la baluri, serate si la toate jocurile. De multe ori mergeam si eu cu ea, numai de dragul ei, era frumoasa, invatase carte multa si dansa asa de elegant, ca toti o curtau. Ii facea mare placere sa joace, ii placea viata, parinte”.
       "Din ce cauza a murit?” intreaba preotul. "A racit la un bal - zise femeia – eu n-am fost atunci, a dansat mult, a transpirat si a racit, era prea pasionata, era tanara, parinte, cand a murit implinea 21 de ani”. Preotul o intreba: "La inmormantare au venit si prietenii ei de dans?”
       "N-a venit nici unul, desi am luat muzica si a cantat pana la mormant, si a cantat tot ce-i placea ei”.
       "Dar de ce n-ati luat un cor de la biserica, sa cante rugaciuni si cantece sfinte de iertare a pacatelor?”
       "A fost si ideea aceasta parinte, dar n-au vrut rudele, motivand ca nu este si toba la cor ca s-o auda lumea. Omul la intristare nu stie ce face. Nu stiu de-o va ierta Dumnezeu, ca mai mult eu sunt de vina, parinte”.
       Iata chinurile iadului in care se zbate o tanara cazuta in cursa pacatelor de pe fata pamantului. Demonii o chinuiesc atat pe ea pentru pacatele savarsite, cat si pe mama cea ticaloasa care n-a invatat-o calea cea dreapta de urmat. Asa foc si durere ingrozitoare era pe aceasta tanara acolo in iad, ca si pe tanarul surd si mut din Evanghelia de astazi, pe care-l aruncau demonii in foc si-n apa, facandu-l sa spumege si sa se usuce. Grozave sunt chinurile demonilor si aici pe lumea aceasta, dar mai ales la ei acolo in iad, in temnitele catranite de unde nu mai poti iesi. Vai sufletelor care ajung acolo!
       O, lume neascultatoare, ti se spune ce sa faci, dar nu vrei sa asculti, ti se arata ce trebuie sa faci si nu vrei sa te supui poruncii dumnezeiesti. Si atunci cand gusti rodul neascultarii, te vaiti ca e amar. Iertator mai esti Doamne, Dumnezeule ca nu ingadui sa vina negri aceia urati sa danseze cu ei aici de vii pentru neascultarile lor, sa danseze tot asa de ingrozitor pana cand vor auzi si vor intelege sa asculte de poruncile Tale.
       Mi-aduc aminte, de la manastire, de un calugar tanar si frumos, de neam mare, care a parasit lumea si s-a facut calugar numai pentru faptul ca fiind odata la hora, cum era hora pe la sate, jucand acolo, langa el s-a prins diavolul si juca cu ei, razand cu ei. Toti ceilalti nu l-au vazut, numai el l-a vazut. S-a smucit din joc si nu dupa mult timp la manastire s-a oprit. A vazut pe diavol cum juca cu ei si s-a hotarat sa traiasca pentru Dumnezeu.
       Iata, frati crestini, cum isi bate joc satana de zidirea lui Dumnezeu, asa ca si in vremea Mantuitorului. Aceasta scena se repeta de multe ori in zilele noastre. Iata ce vedem, lume razvratita, lume indracita, strigate de jale, plangere si tanguire, diavolul rade si se rasfata, iar biata lume inselata si incatusata de poftele lui, deznadajduita fara nici o putere sufera si nu stie ce are.
       Sfanta Bisericã, care este muntele Taborului, este plina de lumina, de nadejde, de viata, de bucurie si sanatate, in ea locuieste Mantuitorul Iisus Hristos, Datatorul a tot binele. Tatal ceresc striga mereu sa ascultam de El, de invatatura Fiului Sau, de poruncile Lui, ca sa ne izbavim si sa ne mantuim sufletul de rele. Omenirea insa ramane muta si surda la glasul Tatalui Ceresc. Alearga in toate partile, se zbate in suparari si necazuri de tot felul, n-aude, nu vede.
       Clopotele bisericilor, care simbolizeaza glasul lui Dumnezeu, in zadar ii cheama pe oameni, caci nu vor sa asculte. Tocmai in timpul Sfintei Liturghii, din duminici si sarbatori, cand preotii in biserica se roaga pentru tara aceasta, pentru toate orasele si satele, pentru cei ce locuiesc intr-insele, tocmai in aceste zile binecuvantate de Dumnezeu, cand toata suflarea ar trebui sa stea cu frica si cu cutremur, caci se jertfeste pe Sfintele Altare Fiul lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra, tocmai atunci tineretul nostru urmeaza chemarii diavolului, duhurilor necurate care sunt slobozite pe fata pamantului, sa invete lumea cum sa necinsteasca pe Dumnezeu, cum sa-L insulte si sa nu asculte de voia Sa.
       In acest timp ei se duc cu miile si zecile de mii in locurile periculoase sufletelor; prin carciumi, pe la teatre, cinematografe. Ti se rupe inima cand vezi atata tineret inghesuindu-se peste tot si stand ceasuri intregi transpirati de fericire si palpitand de emotie in fata catorva oameni imbracati in tricouri care alearga, asuda, se lovesc si se rostogolesc si isi rup picioarele alergand dupa o minge. Ei nu vad in jurul lor nici o fapta mareata, nici un alt act de admirat.
       Multi s-au schimbat in felul de a vorbi, de a se purta si de a gandi. Cand ii auzi tipand, injurand, gesticuland in diferite feluri, nu poti sa nu te gandesti la indracitii din Evanghelie, vazand cum ii apuca furiile indracirii. Unul i-a smuls urechile unui prieten cu dintii, de bucurie ca au bagat gol favoritii lui; altul a trantit si a spart pentru ca nu au invins favoritii lui; cate certuri, batai, despartiri dintre soti, din cauza jocurilor acestora blestemate, jocurilor demonilor care au adus pe pamant multa neliniste si despartire de Dumnezeu.
       Iata cum chinuieste satana biata lume, iata indracire sufleteasca, vrednica de plans, care usuca sufletul tineretului nostru crestin. Mai sunt si altele aduse la noi de strainii pagani sau de crestinii plimbati prin strainatate ca fiul cel pierdut. De pilda balurile, seratele, ceaiurile, discotecile si multe petreceri sunt naravuri ale popoarelor straine aduse in tara noastra. Sulemenirea sau fardul, cum i se mai zice intr-un termen modern, nu lumineaza persoana ci, dimpotriva, o umbreste; caci femeile care tin zece ani la rand aceste practici cu unsori, dupa acest timp fata lor incepe sa se zbarceasca, sa imbatraneasca, facandu-se ca o punga.
       S-a constatat de unii savanti ca rosul de buze este cel mai bun teren si cel mai favorabil pentru dezvoltarea microbilor; asa de repede se inmultesc, ca la doua zile se fac cate cinci sute de colonii de microbi. Inainte, pacatul acesta nu exista decat la personalul din circuri sau teatre, a trecut apoi in randul doamnelor de la oras, iar acum, in cele din urma, a patruns aceasta plaga si in satele cele mai departate. Le-a invatat duhul cel necurat al sulemenirii, nu numai sa-si vopseasca buzele, obrajii ci si unghiile de la maini si picioare. Aceste pacate au devenit atat de necesare, incat cele mai multe femei cred ca nu ar putea sa traiasca fara aceste unsori microbiene, aceste murdarii ale satanei.
       Sora unei crestine, care a murit dintr-o boala foarte grea, s-a aratat in vis acesteia si i-a spus: "Vai, sora mea, spune tu si la altii sa nu mai faca nimeni ca mine. Ce chinuri grozave am tras de la demoni, nu atat pentru alte pacate, cat pentru ca m-ati ingropat cu unghiile rosite la maini si picioare. Vai, cum trageau de ele si se agatau, ce ace imi bagau pe sub ele si ce chinuri am suferit?”
       Multe femei nu pot sa se abtina nici cand vin la biserica, asa de mult a intrat in sange acest obicei rau, aceasta invatatura draceasca, incat si la moarte au pretentia unele sa fie vopsite si pudrate.
       Se preteaza la acestea chiar si unii barbati, nestiind cu cata mahnire si sila privesc sfintii ingeri cand vad acesti morti in acest fel mascati, cu tigara in mana sau cu pachetul de tigari pe piept in cosciug.
       Ce intuneric mare este in lume! Unde e credinta crestinilor nostri? Cum cred ei ca se pot mantui si infatisa inaintea lui Dumnezeu in halul acesta? O, ce multa nestiinta si necredinta! Asa rade diavolul de lume, asa isi bate joc de crestini. Altadata, unde era un crestin fugeau demonii si se inspaimantau, iar acum rad diavolii de atatia crestini si isi bat joc de ei, si cand sunt vii si cand sunt morti, si de trupurile si de sufletele lor. Vai de sufletele lor, acelora care merg in felul acesta la judecata.
       Daca cineva are urechi de auzit, sa auda, caci va veni o vreme cand demonii le vor scoate si ochii, caci sprancenele si le-au scos mai dinainte. Toate chemarile rele le aud, le inteleg, le urmeaza cu multa pasiune, numai glasul Evangheliei si al poruncilor lui Dumnezeu nu vor sa-l auda. Vai de parintii aceia care au copii cu astfel de fumuri in cap, care sunt surzi si muti la ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu, caci isi iau plata izbucnind in tipete si plangeri nemangaiate ca sa plateasca astfel chiuiturile de la nuntile din posturi. In acesti copii zamisliti in posturi si sarbatori s-a incuibat duhul cel mut si surd, s-au incuibat duhurile cele rele care ii chinuie pe copii cu necredinta si pe parinti ca sa-si vada pacatele in fata. Acesti copii ratacesc din pantecele maicii lor, cum zice Sfanta Scriptura, caci de la zamislire au fost in ratacire.
       Ma doare sufletul cand aud aproape in fiecare zi mame spunandu-mi despre copii lor ca nu mai stiu cum sa faca sa-i aduca la credinta. Nu vor sa auda de rugaciune, de biserica. "Fiica mea, singura mea copila, - zicea o mama indurerata - m-a injurat de paste in fata, pe mine, mama ei care am nascut-o, care am crescut-o si pe care am hranit-o; cand am chemat-o la biserica, mi-a zis s-o las in pace cu aceasta ratacire, acuzandu-ma ca sunt sectanta.”
       De altfel, vorba aceasta - de sectant - este foarte mult pe limba omului de astazi; cum vede un crestin mai apropiat de Dumnezeu, de biserica, ii si scoate vorba aceasta ca-i sectant, e pocait. Acestia nu stiu ce inseamna un sectant, o secta, pentru ca nu cunosc credinta adevarata, credinta noastra ortodoxa, credinta lasata de Dumnezeu Iisus Hristos . Ei vorbesc asa pentru ca diavolul le spune, ca si fariseilor si carturarilor din vremea Mantuitorului, ca sa aduca hule lui Dumnezeu. Acestia sunt surzi duhovniceste, diavolul a bagat ghearele in urechile lor sa nu mai auda. Sunt muti ca sa nu poata vorbi de bine, adica cuvinte frumoase, rugaciuni si cantari de slava lui Dumnezeu. Cand e vorba de rugaciune sau sa cante lui Dumnezeu, au gura inclestata, intepenita ca la copilul indracit din Evanghelia de astazi, si nu pot sa zica nici un cuvant placut lui Dumnezeu.
       Pentru diavol stiu insa sa cante toate cantecele lumesti, toate hulele, toate injuraturile si insultele, limba lor e focar de cuvinte murdare, ea s-a facut cheie de descuiat iadul. Urechile lor sunt astupate de diavol, care locuieste in inima si stapaneste tot trupul. Sunt unii care dau si pe la biserica si aud cuvantul lui Dumnezeu dar nu cu urechile sufletesti, ci cu cele trupesti. De aceea raman inteleniti si auzirea lor a fost numai pe moment, cand au plecat din biserica au uitat tot si fac iarasi ce-i invata duhul cel necurat. Vor auzi si ei o data glasul trambitei judecatii celei de pe urma, cand vor fi adunati in fata Dreptului Judecator sa dea seama fiecare de faptele ce le-a facut. Atunci insa va fi prea tarziu si nu vor mai putea face nimic pentru suflet.
       Frati crestini, Domnul nostru Iisus Hristos ne zice si noua, crestinilor din veacul acesta razvratit si lepadat: "O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi, pana cand va voi suferi pe voi, o, lume necredincioasa si indaratnica, pana cand va voi lasa la Biserica Mea, pana cand va voi mai lasa preotii Mei, Sfintele Mele Taine, darurile Mele si tot Harul Meu? Ce semne sa va mai trimit, ce urgii sa va mai dau ca sa va intoarceti la Mine sa nu pieriti in vecii vecilor? Caci v-am trimis foamete, boli, razboaie si inundatii, v-am dat cu capul de toti peretii cand v-am cutremurat pamantul, v-am facut semne pe cer si minuni pe pamant si tot nu voiti sa ma ascultati si sa va intoarceti la Mine, sa paziti legea Mea. Voi, crestinilor, sunteti mai de plans ca celelalte religii; caci evreii isi tin legea lor, turcii isi tin legea lor si toate popoarele pagane isi tin sarbatorile si randuielile lor, numai voi nu vreti sa pastrati legea Mea. Numai voi imi batjocoriti sfanta mea duminica si sarbatorile cu tot felul de urgii pe care le faceti cu bucurie, spre bucuria satanei”.
       Intr-adevar, frati crestini, sa nu uitam ca in Sfanta Scriptura sta scris ca, inainte de a veni sfarsitul, vine lepadarea de credinta. Crestinii se vor lepada de Dumnezeu si de credinta cea adevarata. Poate putina vreme mai este, si Dumnezeu nu ne va mai suferi si va trimite peste noi urgiile apocaliptice si fiarele cele cu cap de om, ca sa ne pedepseasca in chipul cel mai ingrozitor si sa ne arunce focului si chinurilor iadului, asa dupa cum meritam.
       Sa ne trezim din pacate, frati crestini, acesta este glasul lui Dumnezeu, voia Lui, sa lasam pacatele, acum este momentul, sculati-va din somnul cel greu, este momentul sa ne pregatim cu totii de drum. Lasati-va de toate blestematiile, de toate poftele diavolesti, lepadati-va de satana si de toate lucrurile lui, ca nu cumva sa ne apuce cu ceva ale lui, vremea plecarii.
       Veniti la sfanta biserica, cu inima infranta si smerita, cu candela credintei inflacarati, cu rugaciune si cu post, cu putere de rugaciune si bucurati-va, bucurati-va, cei ce ati aflat calea cea luminata. Multumiti lui Dumnezeu si Sfantului Hristos ca v-a adus la El, v-a luminat si v-a deschis ochii si nu va luati dupa intunecatii intunericului din lume.

       Rugaciune
       O, prea Milostive si indelung rabdatorule Iisuse, iti multumim ca ne-ai ingaduit pana acum si nu ne-ai lasat sa pierim in pacatele noastre, iti multumim ca ne-ai trezit inimile ca sa cunoastem Calea Ta.
       Alunga Tu duhurile cele necurate de la toti crestinii care sunt pecetluiti cu botezul Tau si sa urmeze poruncile Tale ca sa Te slaveasca si acum si in vecii vecilor
. Amin.