PREDICA LA DUMINICA A VI-A DIN POST

Duminica Floriilor

Osana, bine este cuvantat cel ce vine intru numele DOMNULUI, Imparatul lui Israel! (Ioan XII, 13)

       Frati crestini,

       Toata temelia credintei noastre crestinesti sta pe convingerea nestramutata ca Cel ce a patimit, s-a rastignit si a murit pe Cruce intre doi talhari pe dealul Golgotei a fost Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. El a facut aceasta din dragoste mare pentru noi si de buna voie, ca sa ne mantuiasca. Am auzit in Sfanta Biserica cum s-a intrupat, cum s-a nascut intr-o pestera sarmana in frig, cum a propovaduit si mai ales multimea minunilor pe care le-a facut ca sa arate poporului Sau cu cuvantul si cu fapta ca El este cel vestit de prooroci - Mesia, Izbavitorul.
       Astazi il vedem intrand in Ierusalim ca un Imparat biruitor calare pe un asin smerit si bland. El vine sa implineasca cele spuse de prooroci; Iisus vine sa se faca cunoscut poporului, implinind in chipul acesta cele spuse de proorocul Zaharia la cap. IX, 9: "Nu te teme, fiica Sionului, ca iata, Imparatul tau vine, bland sezand pe manzul asinei!” Iisus intra ca un Imparat biruitor in Ierusalim, asa cum altadata se intorceau victoriosi imparatii David si Solomon.
       In vremea de demult era obiceiul ca imparatii care se intorceau victoriosi din lupte sa fie intampinati de oameni care le ieseau inainte cu stalpari de finic in mainile lor, aratandu-le astfel cinste pentru biruinta lor. Dupa acest obicei au iesit si inaintea Domnului Hristos, intampinandu-L ca pe un Imparat biruitor. Dar ce biruise Domnul Hristos de i se facea o astfel de primire? El biruise moartea, caci a inviat pe fiul vaduvei din Nain, pe fiica lui Iair si mai ales pe Lazar care fusese mort de patru zile si a carui pomenire s-a facut ieri.
       Iisus biruise iadul si pe demonii care strajuiau acolo, pe cei pe care-i izgonise din oameni atunci cand ii tamaduise, Iisus strabatea Palestina, luminand sufletele si vindecand bolnavii, pretutindeni facand numai bine. Popoarele, incantate de invatatura Sa si miscate de binefacerile Sale, se ingramadeau in jurul Sau, voind de multe ori sa-L proclame imparat. Iisus a fugit intotdeauna de aceasta cinste; alta era imparatia pe care El voia s-o intemeieze pe pamant; o imparatie cu totul duhovniceasca si vesnica, nu pamanteasca si vremelnica cum doreau evreii.
       O data cu intrarea in Ierusalim a Domnului, El a fost recunoscut in mod public ca Imparat si Mesia - trimisul lui Dumnezeu. Se apropia Pastele cand adevaratul Miel trebuia sa fie jertfit in locul mielului care il preinchipuise pana atunci. Iisus se apropia de Ierusalim, locul unde avea sa fie jertfit, acolo unde a murit de buna voie pentru mantuirea lumii. Era in cel din urma an al vietii Sale pamantesti. Dupa multele minuni pe care le facuse, acum se intorcea pentru cea din urma oara la Ierusalim.
       Vineri seara Inainte de duminica stalparilor ajunge in Betania, unde mai inainte inviase pe Lazar cel mort de patru zile. Se hotari sa petreaca acolo sambata aceea, in casa lui Lazar si a surorilor lui, Marta si Maria. S-a sarbatorit venirea Mantuitorului acolo, seara, printr-o cina mare. Locuitorii din Betania au tinut sa multumeasca lui Iisus pentru minunile savarsite in orasul lor, pregatind o cina bogata, cu multa solemnitate, in casa lui Simon, pe care-l vindecase de lepra.
       La aceasta cina a luat parte si Lazar cu surorile lui. Toata aceasta manifestatie de iubire pentru Iisus a fost ca o palma pe obrajii carturarilor si fariseilor care hotarasera sa-L omoare atat pe Iisus, cat si pe Lazar. Era obiceiul ca, la inceputul mesei, picioarele oaspetilor sa fie spalate intr-o apa parfumata. Maria, sora lui Lazar, plina de credinta si dragoste sfanta catre Mantuitorul, a luat un vas plin cu mir de nard de mult pret, a intrat in sala unde fusese pregatita cina si, turnand mirul pe capul si picioarele Mantuitorului, le-a sters cu parul capului ei, apoi a spart vasul, intelegand ca totul s-a sfarsit si ca aceasta cina va fi un fel de adio, Mantuitorul nemaiprimind de aici inainte din partea oamenilor un astfel de omagiu.
       Rautatea si pizma din Iuda Iscarioteanul au izbucnit indata, zicand: Pentru ce nu s-a vandut acest mir pe 300 de dinari si sa se fi dat saracilor?” Rautatea lui Iuda nu putea sa ramana fara raspuns din partea Domnului care i-a zis: "Lasati-o pe dansa, de ce o suparati, ca bun lucru a facut cu Mine. Pe saraci pururea ii aveti cu voi, iar pe Mine nu ma aveti intotdeauna. Varsand ea acest mir pe trupul Meu, spre ingroparea Mea a facut aceasta” sau, cu alte cuvinte: "Prietene, potoleste-ti mania putin, sa nu-ti para rau de aceasta ultima marturie de respect si iubire ce-Mi arata aceasta femeie, pentru ca pregateste inmormantarea Mea. Daca tu crezi ca ai dreptul sa ma vinzi, lasa acestei femei dreptul de a ma imbalsama”.
       Am vazut dar ca aceasta cina de recunostinta din Betania se termina prin tradare, caci Iuda Iscarioteanul a gasit prilejul sa mearga si sa-L vanda pe 30 de arginti. Era acum si voia lui Dumnezeu ca Fiul Sau sa mearga la moarte in triumf. In aceasta vreme, Ierusalimul era plin de evrei si de straini veniti din lumea intreaga de sarbatoarea Pastelui. Toti se intrebau daca Iisus va veni de Pasti in cetatea sfanta.
       Auzind ca este in Betania, multi s-au dus acolo ca sa-l vada pe Iisus si pe Lazar, pe care-l inviase din morti si pentru care multi credeau in El, printre acestia fiind si unii din mai marii poporului. Lucrul acesta supara mult pe membrii sinedriului, arhierei si farisei, dar mai cu seama saduchei, care nu credeau in invierea mortilor. Toti acestia se sfatuira ca sa-l omoare si pe Lazar, pe care il inviase Iisus din morti, si sa nu se mai pomeneasca de invierea lui, iar poporul sa stea in intunericul necunostintei, al necredintei, ascultand de niste farisei ingamfati si orbi.
       Din Betania se raspandi vestea in Ierusalim ca a doua zi, adica in ziua pe care noi o numim "Duminica Floriilor”, Iisus va intra in orasul Ierusalim. Aceasta veste puse in miscare poporul si toti se pregatira sa-L primeasca. Iisus parasi locuinta prietenului Sau Lazar, unde lasa pe prea iubita Sa Maica indurerata si cu lacrimi in ochi, care ii spusese Fiului sau, ca sufletul ei de mama presimte o mare durere si nenorocire pentru El si-l rugase sa nu se duca la Ierusalim. Domnul ii spuse: "Prea iubita Mea Maica, a venit ceasul si trebuie sa merg”. Dupa ce o incredinta celor doua surori Marta si Maria, le spusese sa vina vineri cu toate la Ierusalim. Pleca apoi cu ucenicii Sai si veni in Betfaghe, la muntele Maslinilor, la 2 km distanta de Ierusalim.
       In acest loc se pastrau mieii care erau randuiti pentru jertfe si de aici, cu patru zile mai inainte de Pasti, ii aduceau la templu impodobiti cu panglici si cu flori ca sa fie jertfiti. Pentru aceasta si Iisus a trecut prin acest loc, ca sa le arate si lor si noua si sa credem cu adevarat ca El insusi este victima cea adevarata, mielul care trebuia sa fie jertfit pentru mantuirea lumii. El este cu adevarat MIELUL pascal, al carui sange va impaca cerul cu pamantul.
       In legea veche era obiceiul ca in ziua aceasta de duminica sa fie cautat mielul care trebuia sacrificat de Pasti. Anul acesta nu mai era nevoie sa se duca sa-l caute, caci el venea bland si umilit ca sa se dea de buna voie. Cand era pe muntele Maslinilor, entuziasmul poporului crescu. Multimea alerga inaintea lui Iisus , purtand in maini stalpari de finic si cantand in cor: "Osana Fiul lui David, bine este cuvantat cel ce vine Intru numele Domnului, osana Intru cei de sus."
       Cuvantul: "Osana”, inseamna "mantuieste”, adica mantuieste-ne, Fiul lui Dumnezeu, mantuieste-ne, Fiul lui David, scapa-ne pe toti de vrajmasii diavoli, scapa-ne de pacate, scapa-ne de ratacire, lumineaza-ne ochii sufletului si ne mantuieste din robia patimilor. De aceea oamenii plini de bucurie isi asterneau vesmintele pe cale, altii taiau ramuri de copaci si le asterneau pe jos. Multi dintre ei fusesera martori la minunea invierii lui Lazar si mare le era bucuria caci vazusera cu ochii lor pe Lazar viu si stand la masa cu Iisus dupa inviere. De aceea strigau Osana si laudau pe Mantuitorul.
       Prin aceasta multime se gaseau si vrajmasii de moarte ai lui Iisus, ai Domnului, care incercasera sa faca pe ucenici sa taca, dar n-au reusit. De aceea acesti iudei pizmasi se apropiara de Iisus si-I zisera: "Spune ucenicilor Tai sa taca, Invatatorule!” Iisus le raspunse cu glas profetic: "Zic voua, ca daca vor tacea acestia, pietrele vor striga”, adica, cand frica va inchide gura ucenicilor, stancile din Golgota se vor despica si vor vesti astfel dumnezeirea Celui rastignit.
       Cand apostolii vor fi prigoniti in Ierusalim si nu vor putea sa propovaduiasca pe Invatatorul lor, atunci pietrele templului si ale cetatii vor cadea sub loviturile romanilor si vor adeveri razbunarea si dreptatea Fiului lui Dumnezeu, El care a fost dispretuit de ei si asa va fi in toate vremurile. Cand apostolii, preotii lui Iisus, vor tacea si se vor da la o parte de frica, vor interveni puterile ingeresti si se vor dezlantui asupra omenirii pedepse si urgii care mai de care mai grozave si mai fioroase.
       Mergand Domnul Iisus impresurat de popor in cantece de osanale, a ajuns aproape de cetate. Primirea era atat de frumoasa incat veselia si bucuria se citeau pe fetele tuturor, numai Iisus parca nu auzea si nu simtea nimic. Sufletul Lui era intristat, o tristete grozava ii apasa toate madularele Lui. Priveste lung din varful unui deal spre orasul Ierusalim care era stralucit de razele soarelui si arata mai frumos ca oricand.
       In tristetea Sa, s-a oprit putin si a inceput sa planga pentru cetatea Ierusalimului zicand: "O, Ierusalime, Ierusalime, daca ai fi cunoscut si tu macar in aceasta zi cele ce sunt spre pacea ta!” Dar un val negru iti acopera fata ta si nu vezi. O, Ierusalime, Ierusalime, vor veni zile peste tine cand vrajmasii te vor inconjura cu santuri si te vor strange in toate partile, prabusindu-te la pamant pe tine si pe copiii tai, si nu vor lasa piatra pe piatra sa nu fie daramata, pentru ca n-ai cunoscut vremea certarii tale!”
       Domnul vorbea despre osandirea cetatii Ierusalimului si distrugerea ei de catre romani curand, atunci cand evreii vor fi luati ca sclavi si imprastiati pe toata fata pamantului. Inconjurat de ucenici si de popor in strigate de osanale, astfel inainta Iisus spre templul din Ierusalim. Strainii intrebau zicand: "Cine este acesta care e primit ca un imparat cu ramuri de finic in maini?” Multimea raspundea: "Acesta este Iisus, Profetul din Nazarethul Galileii”.
       Fariseii si carturarii infuriati vorbeau intre ei si ziceau: "Vedeti ca nimic nu folosim, iata ca daca il mai lasam mult, toata lumea va crede si va merge dupa El”. Astfel turbau de invidie si rautate, in timp ce Mantuitorul era condus in cel mai mare triumf prin mijlocul Ierusalimului. Cand a inceput sa urce treptele templului, L-a intampinat o multime de copii, cu cantece, strigand: "Osana, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, mantuieste-ne, Imparate al lui Israel”.
       Arhiereii si fariseii fierbeau de invidie si ziceau Mantuitorului: "Auzi ce spun acestia?” Iisus le raspunse: "Au n-ati citit niciodata ce zice Scriptura, ca din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda?!” Dupa ce a intrat in templu, au venit la dansul orbii, schiopii, toti bolnavii si I-a vindecat.
       Inainte de moartea Sa, blandul si bunul Iisus, plin de mila, tamaduieste atatia nenorociti in fata multimii adunate si a vrajmasilor Lui care cautau sa-L omoare. Prin aceste minuni, El le adevereste inca o data ca este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia cel prevestit de prooroci. Ei erau orbiti insa de pacatul invidiei, al mandriei, iar rautatea stapanea sufletul si toata fiinta lor. De aceea cautau numai pricina de cearta si cum sa-L prinda in cuvant ca sa gaseasca motive de a-l omori si rastigni pe Cruce. Astfel a fost primit Iisus in Ierusalim de multimea poporului cu cea mai mare bucurie, ca un Imparat bland si datator de pace, ca un biruitor al mortii, al iadului si al demonilor.
       Nu toti L-au primit asa. Fariseii si carturarii, preotii cei mai de seama si saducheii cei necredinciosi L-au primit cu insulte, L-au primit cu dusmanie, cu invidie si cu ura de moarte. Sa cercetam si noi adancul sufletului nostru si sa vedem in care ceata ne aflam astazi, la intrarea Domnului in Ierusalim? In ceata celor care si-au dezbracat hainele si le-au asternut pe jos ca sa treaca Iisus peste ele, in aceasta multime plina de bucurie si veselie care purta ramuri de finic in maini si plina de credinta striga: "Osana, Fiul lui David, mantuieste-ne, Imparatul lui Israel?!” – sau ne gasim printre carturarii si fariseii mandrii si ingamfati, printre cei invidiosi si rautaciosi, iubitori de pacate si coruptii, viciosi si hulitori, putrezi de pacate pana in maduva oaselor.
       Intrarea Domnului in Ierusalim mai inseamna si intrarea Lui in cetatea sufletelor noastre, in inima noastra, in viata noastra. Pentru aceasta se cuvine sa dezbracam si noi vesmintele noastre, adica pacatele noastre, sa ne aruncam la picioarele Mantuitorului. Sa ne dezbracam de omul cel vechi si de toate legaturile pacatelor, de toate patimile si desertaciunile omenesti, de toate vorbele cele rele si murdare. Sa lasam rautatea, care este asa de mare in lume, sa lasam hulele, dracuielile, desfranarile si avorturile, vrajile, descantecele si toate pacatele sa le aruncam de la noi si sa ducem si noi Stapanului Hristos stalpari de fapte bune.
       In loc de mir, ca Maria, sora lui Lazar, sa-i aducem lacrimile noastre, lacrimi varsate cu cainta pentru pacatele noastre si mai ales sa plangem in saptamana aceasta ce urmeaza, a Sfintelor Patimi, ca si noi suntem vinovati de suferintele cele grele si de moartea Stapanului nostru Hristos. Sa plangem ca fiecare din noi am dat o lovitura de bici in spatele Lui; o vorba murdara, un cuvant rau, o injuratura, au fost ca un scuipat aruncat In fata Lui din partea noastra. Cu toata cainta si umilinta sa plangem si sa-I cerem iertare, fagaduind ca nu vom mai face niciodata.
       Iata de ce trebuie sa plangem, pentru ca si noi L-am rastignit si L-am chinuit cu pacatele noastre pe Fiul lui Dumnezeu. Noi I-am pus cununa de spini, noi I-am batut piroane in maini si picioare, noi am strapuns coasta cu sulita, prin necredinta noastra, prin neascultarea noastra, mandria si pacatele noastre.
       Intr-o tara indepartata cetatenii s-au rasculat impotriva regelui lor. Atat erau de furiosi impotriva lui, ca dupa ce l-au dat jos de pe tron voiau sa-i ia viata. Bietul rege, ingrozit de furia si rautatea lor, fuge din palat, iese ca un necunoscut in oras , fiindca isi schimbase hainele cele pretioase cu unele vechi, numai zdrente, si umbla de acum singur toata noaptea prin oras; mai despre ziua ajunge la tarmul marii si ostenit de atata truda, se aseaza pe o piatra ca sa rasufle putin. Intristat de necazul venit pe capul lui si de supararea pierderii imparatiei sale, sta si se gandeste la nenorocirea lui. Pune fata intre maini si plange cu amar.
       Vrajmasii cei neinduplecati, care voiau cu orice pret sa-l omoare, au ajuns la tarmul marii, il vad de departe, il recunosc si alearga furiosi cu sabiile in maini sa-i ia viata; se pornesc asupra lui cu toata mania sa-i soarba sangele. Dar cand s-au apropiat de el si l-au vazut in hainele acelea vechi si rupte, fara nici o mangaiere de nicaieri, fara mantia imparateasca, fara coroana si podoabele imparatesti si mai ales cand l-au vazut udand pamantul cu lacrimi amare, s-au oprit ticalosii din mania lor; s-au oprit si s-au induiosat, au inceput sa-l mangaie cu cuvinte bune, ridicandu-l de la pamant; au cazut in genunchi inaintea lui si au inceput sa-si ceara iertare pentru ce i-au facut. L-au luat apoi impreuna cu ei in cetate, l-au suit din nou pe tron si i-au jurat ca in viitor sa-i slujeasca cu totii cu credinta si ascultare, ca nu vor mai face niciodata relele pe care i le-au facut.
       Asa este si cu Imparatul nostru, Imparatul cerului si al pamantului, Iisus Hristos, in numele caruia ne-am botezat si a carui Imparatie nadajduim s-o mostenim. In starea aceasta jalnica L-au adus pacatele noastre, caci El a lasat Imparatia cerului si a venit la noi ca sa ne salveze; El pentru noi a plans si a suspinat. El pentru noi a primit batai, a fost dezbracat de hainele Sale, lovit cu bice, incoronat cu coroana de spini, insetat si nemancat, cu inima sfasiata de durere. Oare nu trebuie sa facem si noi ca acei cetateni din istorioara care s-au umilit si cu lacrimi in ochi au inceput sa-si ceara iertare? Oare nu trebuie sa zicem si noi cu inima zdrobita la spovedanie: "Iisuse, Mantuitorul meu, drept este ca Tu sa stai pironit pe cruce, iar eu sa stau in pacatele desfranarii? Drept este ca Tu sa porti cununa de spini pe cap, iar eu sa stau cu atatea ganduri rele si murdare in capul meu? Drept este ca Tu sa stai cu rana deschisa in coasta, iar eu sa tin dusmanie impotriva aproapelui meu? Tu sa stai cu mainile si picioarele pironite, iar eu sa umblu in caile pierzarii?
       Trupul Tau curat este distrus de batai, iar eu stau cu trupul pangarit de atatea pacate. Mie se cade sa tin in spate crucea aceasta, Iisuse! Eu sa sufar atatea patimi, eu sa sufar moartea grea, ca aceasta merit pentru pacatele mele! Daca nu pot sa mor pentru Tine, cel putin sa ma pocaiesc pe cale. Daca nu pot sa vars sangele meu, sa vars siroaie de lacrimi ca sa arat si eu cat de putina dragoste pentru Tine.”
       Aceasta sa zicem, precum si altele multe si sa-I juram credinta si ascultare de aici inainte, ca si cetatenii aceia imparatului lor. Sa-L luam pe Scumpul nostru Mantuitor si sa-L asezam pe scaunul inimii noastre ca sa imparateasca intru noi. Sfanta Biserica, in saptamana aceasta ce vine, ne inlesneste acest lucru, ne pune in fata pe Imparatul Slavei, Imparatul cerului si al pamantului, pe Salvatorul nostru. Ni-L pune in fata batut, chinuit si rastignit pe cruce, iar noi cu lacrimi sa ne marturisim pacatele, sa recunoastem toate nelegiuirile noastre inaintea Lui cu hotarare temeinica de a nu mai face. Sa-L luam prin Sfanta Impartasanie, sa-L asezam in scaunul inimii si al sufletului nostru pastrandu-L si ascultandu-L in toate zilele vietii noastre, ca sa fim cu El si El cu noi in veci de veci.

       Rugaciune
       O, Doamne Iisuse Hristoase, Imparatul noului Israel, vezi starea noastra in care ne gasim. Iata-ne loviti din toate partile de-o multime de rele. Suntem orbi, lumineaza-ne, suntem nestatornici si slabi, intareste-ne. Ajuta-ne sa nu Te mai intristam prin pacatele noastre.
       Fereste-ne ca nu cumva astazi sa strigam "Osana”, iar maine sa zicem ca vrajmasii Tai: "Sa se rastigneasca”. Fereste-ne, Stapane, tine-ne mintea intreaga. Tu esti Dumnezeul nostru, Imparatul si Parintele nostru si pe Tine Te vrem si Te iubim si Tie sa-Ti slujim acum si pururea si in vecii vecilor
. Amin.