PREDICA LA VINEREA PATIMILOR

… Chinuit a fost, dar s-a supus si n-a deschis gura sa, ca un miel la junghiere s-a dus, si ca o oaie fara glas inaintea ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa …!

       Frati crestini,

       Toata viata lui Iisus n-a fost decat o suferinta. Cei 33 de ani au fost greutatea unei cruci, o cruce purtata pentru mantuirea lumii. Aceasta cruce n-a fost purtata de la Ierusalim pana la locul Capatanii, ci chiar din Bethleem si pana la Ghetsimani si paraul Cedrilor. Asa cum L-a vazut proorocul Zaharia cu mult timp inainte, parasit de oameni, incarcat cu durerile si faradelegile noastre.
       Se naste intr-un staul, in frig, este urmarit de Irod sa fie omorat, El, painea cea cereasca flamanzeste de paine, apoi ingaduie diavolului sa-L ispiteasca. Oamenii ii iau invataturile drept hule, minunile – savarsite cu puterea lui satana, iar unii iau chiar pietre sa dea intr-Insul si, asa, Fiul lui Dumnezeu nu are unde sa-si plece capul. In Gradina Ghetsimani, Iisus se roaga cu sudori de sange, asa incat Acela care tine toate cu Cuvantul puterii Sale are nevoie de un inger din cer sa-L intareasca. In intunericul noptii tarzii, Iisus se roaga si nu ascunde crucea suferintei Sale zicand: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte!”
       Iisus este intristat pentru noi. El se incarca cu ocarile si cu sarcina pacatelor noastre, iar omenirea, orbita de duhul rautatii, il socoteste lovit de Dumnezeu. Tatal ceresc ii ofera acest pahar al suferintei si El il primeste de buna voie, luand asupra sa pacatele lumii intregi. Dar stiti cu ce era plin acest pahar? Cu toate faradelegile cele vechi si cele noi care s-au facut pe pamant. Acest pahar, pe care l-a baut Iisus, are mai intai toata neascultarea lui Adam, apoi coruptia urmasilor, orgoliul si lipsa de credinta a oamenilor, fatarnicia si rautatea evreilor, superstitiile paganilor, ingamfarea filozofilor.
       Paharul lui Iisus mai era plin si cu scandalurile dintre crestini, dezbinarea turmei, pacatul carturarilor falsi, ratacirea sectantilor, raceala in credinta a crestinilor, stingerea dragostei. Peste toate acestea mai turnam si tot ceea ce e urat si neplacut lui Dumnezeu in noi si in afara de noi; toate slabiciunile, toate zburdarile tineretii si invartosarea inimii, laudele de sine, setea de avutie si tot veacul nostru umflat de mandrie, rautatea si necredinta. Toate acestea s-au gasit in paharul lui Iisus facute de la cei mai mari pana la cei mai mici, de cei saraci si de cei bogati, de barbati si de femei, de tineri si de batrani.
       Iata de ce a zis Fiul lui Dumnezeu: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte!” pentru ca tot iadul se jurase impotriva acestei inimi ceresti, a acestui suflet dumnezeiesc. Priviti crucea cea reala a lui Iisus si vedeti ca nici soarele nu se poate uita la ea, iar greutatea ei este asa de mare, incat pamantul se cutremura si pietrele se zdrobesc, mai ales cand a vazut pe cine au silit oamenii sa o poarte.
       Dintre toate suferintele lui Iisus, cea mai mare era aceea ca El vedea mai dinainte ca multi oameni vor pieri in pacatele lor, iata de ce se intrista in Gradina Ghetsimani si se ruga cu lacrimi si sudori de sange. Lui Iisus nu i-a fost frica de moarte pentru ca a venit de buna voie sa mantuiasca tot neamul omenesc. Nu greutatea crucii L-a intristat si L-a facut sa transpire cu sudori de sange, ci necredinta, nemultumirea si pacatele noastre. El vedea multimea pacatosilor ce-i va apuca moartea neindreptati, vedea pacatele desfranatilor, ale criminalilor, hotilor si betivilor, ale hulitorilor care-I calca sangele si Crucea in picioare.
       El patimea ca sa aduca sufletele oamenilor in rai si cu toate acestea se putea ca iadul sa puna stapanire pe ele. De aceea zice catre Tatal ceresc: "Parintele Meu, Eu vreau sa patimesc si sa mor bucuros, dar sa patimesc si sa mor fara sa fiu de folos pentru lume? Ah, acest lucru este pentru Mine motiv de intristare. Eu merg, sa-I rascumpar pe oameni, sa nu se mai chinuiasca in iad, dar sa vad ca unii se leapada de Mine ca Iuda si pentru poftele lor sa fiu batut, scuipat, hulit? Cu ce folos a curs sangele Meu, Tata? Sa aud cum numele Meu este hulit de la cei mari pana la cei mici?
       Voi, crestinilor, faceti pomenirea patimilor Mele ca o amintire simpla in bisericile voastre. Pentru cine am patimit, pentru cine am suferit, pentru cine am murit, pentru niste oameni indaratnici, nemultumitori si nerecunoscatori?” Iata de ce plangea Iisus si se intrista. Pacatele omenirii erau asa de grele ca nu se puteau ierta cu nici un chip. Se cerea o jertfa mai presus de orice jertfa.
       Pentru izbavirea neamului evreiesc din robia egiptenilor a trimis Dumnezeu pe Moise, iar ca sa ne mantuiasca pe noi de focul iadului a trebuit sa vina El in persoana pe pamant, Iisus Fiul lui Dumnezeu. Dar pentru ce a trebuit sa moara Fiul lui Dumnezeu, nu se putea gasi un alt mijloc de mantuire? Pentru lamurirea acestei probleme, ascultati o pilda: Imparatul ocrilor a dat un decret in tara sa ca acelor prinsi in pacatul desfranarii sa li se scoata amandoi ochii. Primul care a calcat aceasta lege a fost insusi fiul sau. Drept aceea, imparatul a poruncit sa i se aplice legea. S-au rugat boierii lui si poporul sa fie iertat mostenitorul imparatiei, dar el sta neclintit in hotararea sa.
       Dupa multe interventii si rugaminti, se mai domoleste imparatul si incepe sa se framante si sa-si zica: "daca voi calca dreptatea si nu voi pedepsi cum am hotarat, sunt un judecator stramb. Daca nu voi tine seama de dragostea mea de tata si-l voi pedepsi, sunt un tata fara de mila. O, ticalosul de mine, judecator si tata, ce sa fac? Am hotarat sa fie scosi doi ochi; atunci sa mi se scoata mie unul pentru ca-i sunt tata si celalalt fiului meu ca este vinovat. In felul acesta voi impaca si dreptatea mea si dragostea si voi pazi si legea”.
       Iata, frati crestini, hotararea dumnezeiasca a fost dintru inceput, ca cine va manca din pomul oprit sa fie osandit la moarte; prin Adam toti am gresit, prin urmare trebuia sa luam pedeapsa meritata pierzand cei doi ochi, adica cele doua vieti, pamanteasca si sufleteasca. Prin chinurile cele nesfarsite ale iadului, trebuia sa platim sau sa se gaseasca mijlocul mantuirii. Daca ar fi venit toti sfintii si toti ingerii din cer, n-ar fi putut plati fiindca acest sange de creatura invechit era fara nici un pret si prin urmare, un om de rand, supus pacatului, nu putea face aceasta mantuire.
       Trebuia deci sa ia parte si firea dumnezeiasca cea fara de pret, ca sa plateasca datoria aceasta fara margini precum si cea omeneasca. Trebuiau deci doua firi intr-un singur ipostas. Noi suntem vinovati de calcarea poruncilor lui Dumnezeu si pentru acesta am dat un ochi, omenirea, iar Dumnezeu Tatal a dat celalalt ochi, dumnezeirea, pe Fiul Sau Iisus Hristos. O, smerenie fara margini, o, Dumnezeule mult milostive si mult indurate, oare nu se putea sa mantuiesti un om fara sa dai pe ochiul cel drept al dumnezeirei Tale? Fara indoiala ca Dumnezeu putea sa faca mantuirea omului si numai cu cuvantul, fara sa dea mortii pe Fiul Sau. Dar daca facea asa, noi cunosteam numai puterea cea nemarginita a Sa si nu cunosteam coborarea cea dumnezeiasca si nici judecata cea dreapta a maretiei Sale.
       Tatal ceresc a aratat mila Sa mai mare fata de om decat de Fiul Sau pe care L-a jertfit. Dumnezeu, Tatal n-a ingaduit pe Avraam sa jertfeasca pe fiul sau Isaac, dar El jertfeste pe Fiul Sau Iisus pentru mantuirea omului. Dumnezeu s-a milostivit de copilul unui om, dar pe Fiul Sau nu L-a crutat si L-a lasat sa moara pentru noi toti. L-a dat sa-L vanda ucenicii, sa-L judece vrajmasii, sa-L barfeasca preotii, sa-L batjocoreasca ostasii. L-a dat pe mana unui popor nemultumit, plin de ura si manie, care nu se mai satura de sangele Lui. L-a dat pentru scuipari si batai, sa sufere cununa de spini si greutatea Crucii, L-a parasit ca pe unul care a facut pacatul, ca sa fie pedepsit pentru pacatele noastre, ca sa plateasca toata dreptatea dumnezeiasca.
       O, desavarsita smerenie a lui Dumnezeu, aceasta a fost vointa Tatalui pentru Fiul. Crestinilor, de ce sa ne minunam mai mult? De hotararea Tatalui, care si-a randuit Fiul la moarte pentru noi, sau la ascultarea Fiului care merge de buna voie? Sa ne minunam de amandoua, caci mare este mila lui Dumnezeu intreit, pentru noi pacatosii si mare este taina crestinatatii.
       Daca Dumnezeu a facut atata jertfa pentru noi ca sa ne scoata din robie, oare nu se cade ca si noi sa raspundem cu aceea si dragoste si recunostinta? Dar, vai, ce vedem intre crestinii nostri? In locul dragostei, ura, rautate, pacate, necredinta si lepadare de Dumnezeu. Mii si milioane de pacate, care mai de care mai grele. Nedreptatile bogatilor, desfranarile si avorturile femeilor, toate nelegiuirile, cartirile si nepasarile crestinilor il fac pe Fiul lui Dumnezeu sa zica spre Tatal ceresc:
       "Cu ce folos a curs Sangele Meu, Tata, din maini si picioare, ajungand sa fie calcat de oameni in picioarele lor?! Parinte Sfinte, vino la judecata Ta de la inceput. Eu am facut voia Ta cea sfanta, Mi-am varsat tot sangele pentru mantuirea crestinilor, dar ei nu cunosc pe Mantuitorul lor si nici nu voiesc sa se mantuiasca. Crestinii acestia pentru care M-am rastignit, au ajuns sa-si vanda sufletul demonilor pentru bani; Ma injura pe Mine si Crucea Mea, lepadandu-se de toate oranduirile Tale. Pentru evreii care M-au rastignit, cer iertare, iar pentru crestinii care M-au facut sa mor fara sa fiu de folos, cer mai mult, cer judecata, judeca-i pe ei Dumnezeule! Dreptatea Ta M-a facut sa-Mi vars sangele, acum tot dreptatea Ta sa-Mi rasplateasca sangele”.
       Un crestin nepocait, neindreptat, nu are nici un raspuns. Grea va fi osanda pentru cel ce a calcat pe Fiul lui Dumnezeu. Ca sa moara tatal pentru fiu, sau fiul pentru tata, frate pentru frate sau o ruda pentru alta, acesta este semnul unei iubiri fara egal si pilde de acestea avem intre oameni. Dar sa moara cineva pentru vrajmasii lui, acest lucru nu s-a facut niciodata intre oameni. O pilda ca aceasta nu s-a mai vazut nicaieri pana la Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru noi, vrajmasii Lui. Pentru aceasta mareata fapta, noi n-am putea niciodata sa-i multumim lui Dumnezeu cu vrednicie, de am avea chiar fiecare cate o suta de mii de vieti si pe care le-am da la moarte din dragoste ca sa-i rasplatim lui Hristos. Chiar de am purta o mie de ani crucea suferintelor, n-am putea plati pentru Facatorul nostru de bine. Cu toate acestea El nu cere de la noi pentru sangele varsat, decat dragostea noastra, recunostinta noastra.
       Parca il auzim zicand: "O, voi impietritilor si nerecunoscatorilor, cum sa va mai calific, orbi, fiindca nu vedeti atata bine cat am facut pentru voi, impietriti la inima pentru ca nu va inmuiati sa va plangeti pacatele voastre, vazand cu ce pret mare v-am rascumparat. Nemultumitilor, Eu stiu ca numai demonii sunt impietriti la inima, nesupusi din firea lor si vesnic vrajmasi ai lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteti nici demoni, nici oameni nu sunteti; pesemne ca sunteti niste fapturi ciudate alcatuiti din fire omeneasca si din obicei dracesc. Voi ati putea sa fiti vesnic prietenii lui Dumnezeu, dar nu vreti. Zilele acestea nu sunt oare zile de intristare? De ce nu va intristati si nu plangeti pentru pacatele voastre cu lacrimi amare ca Petru, ca femeile mironosite, ca Iosif si Nicodim, si de ce nu cereti cu suspine Imparatia cerului ca talharul de pe cruce?”
       Ah, crestinilor, daca Hristos tine in spate o cruce, apoi prezenta scumpei Sale Maici este o alta cruce pe care o are in fata ochilor Sai. Daca Parintele ceresc L-a parasit, Sfanta Sa Maica nu L-a parasit nici o clipa. Ea sta langa Cruce si tine sabia in inima, sabia despre care-i spusese dreptul Simeon. Cu aceasta prezenta a sa pricinuieste Fiului a doua cruce, facand sa-i sporeasca durerile pentru care Fiul a plans cu amar.
       A patimit Fiul, a patimit si Maica impreuna cu El; s-a intristat Maica, s-a intristat si Fiul impreuna cu ea; asa ca si Maica si Fiul aveau indoite chinuri, iar din aceste chinuri se nastea o singura durere care venea din inima Fiului in inima Maicii si din inima Maicii in inima Fiului.
       Cine ar putea spune cu de-amanuntul ce mare durere a strapuns inima Maicii si a Fiului in acele momente de suferinta sus pe Golgota?
       Priviti cu ochii sufletului si imaginati-va pe Fecioara Maria in acest moment cu buzele arse de vapaia focului de la inima; abia i se aude glasul strigand si rugand pe Fiul sau ca sa-i spuna ultimul cuvant. Sfasiata de intristare, obosita si nemancata, cu durerea cea arzatoare in inima, cade lesinata in mainile femeilor mironosite.
       Cum a fost oare inima lui Iisus cand a vazut-o framantandu-se de durere si cazand in lesin? O, Imparate Iisuse, pentru cine suferi, pentru cine vrei sa bei paharul cel amar al mortii? Pentru cine zici: "Mi-e sete!”? Ceri oare Maicii Tale un pahar de apa rece sa-Ti racoreasca buzele cele arse? Dar iat-o, Maica Ta, e acolo lesinata si nu mai poate sa spuna nici un cuvant. Dar cine sa-Ti domoleasca setea? Femeia samariteanca, sau ucenicii? Dar iata si acestia au fugit si te-au lasat.
       O, Prea Bunule si Mantuitorule Iisuse, setea Ta era mare pentru mantuirea noastra, iti era sete de sufletele pacatosilor ca sa le mantuiesti, de sufletele ucenicilor, ale poporului Tau, care se zbatea in ghearele satanei, iti era sete de sufletele cele din iad care asteptau izbavirea de la Tine. Iti era sete de noi toti, de mosii si stramosii nostri, de sufletul cel pacatos.
       Da, n-ai fost inteles, nimeni nu Te-a auzit si Ti-au adaugat chin peste chin, Ti-au dat otet amestecat cu fiere si, cu acest pahar amar, ai platit si cel din urma pacat al neamului omenesc. De aceea, apoi, ai strigat: "Savarsitu-s-a!”. S-a implinit acum Scriptura, s-a platit datoria. Acum Iisus face ca un iconom intelept care-si simte moartea aproape. Incepe Testamentul cel Nou; da mai intai iertare evreilor: "Iarta-le lor, Tata, ca nu stiu ce fac! Ostasilor care L-au rastignit le lasa hainele si camasa pe care au impartit-o intre ei prin tragere la sorti.
       Talharului care s-a pocait ii lasa raiul, fiindca a zis: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta !” Sutasului care a zis: "Acesta cu adevarat a fost Fiul lui Dumnezeu” ii lasa cunostinta de Dumnezeu. Lui Petru, ucenicul Sau care s-a cait cu lacrimi amare, dupa ce s-a lepadat de El, ii lasa vrednicia apostoliei. Celuilalt ucenic, Ioan, ii lasa in grija pe Maica Sa ("Iata Maica ta!”) Maicii celei pline de jale ii lasa protector pe acest ucenic ("Iata fiul tau!”) Bisericii, mireasa Lui, ii lasa cele sapte taine, iar fiilor ei, crestinilor, le lasa Crucea Sa pe care s-o poarte toata viata lor. Cerescului Parinte ii lasa Duhul Sau, zicand: "Parinte, in mainile Tale imi dau Duhul Meu” , dupa care, plecandu-si cu supunere capul si-a dat Duhul.
       Toate suferintele si Patimile Mantuitorului Iisus Hristos, ne misca din adancul sufletului si ne fac pe noi crestinii sa varsam lacrimi pline de amar; si meritam sa plangem cu amar pentru pacatele noastre pe care le facem fara incetare. Dar Iisus, care stie tot adancul inimii noastre, nu tine seama de lacrimile izvorate pe moment, care nu sunt insotite de umilinta si cainta adevarata.
       Iisus nu vrea sa planga cineva de mila Lui, El nu vrea sa plangem patimile Lui pe care de buna voie le-a luat ca sa ne scape pe noi, pacatosii. De aceea le zice unor femei, care plangeau atunci cand El urca cu Crucea in spate pe Golgota: "Femei ale Ierusalimului, nu ma plangeti pe Mine, ci plangeti-va pe voi si pe copiii vostri!”
       Asa ne zice si noua astazi Iisus : "Pacatosilor, crestinilor care v-ati lepadat, crestinilor care nu voiti sa ascultati, plangeti-va pacatul vostru, plangeti-va impietrirea si rautatea voastra, plangeti chinurile iadului care va asteapta, plangeti nenorocirea copiilor vostri carora le lasati o grea mostenire, cu multe necazuri si suferinte. Vai voua, crestinilor care nu ati inteles taina mantuirii, care nu va deosebiti in faptele voastre de lumea necredincioasa, hulitoare si nepasatoare.
       Plangeti voi care va faceti partasi la o multime de pacate cu cei necredinciosi. Voi, crestini cu astfel de viata pacatoasa, pastrati-va lacrimile pentru vreo paguba, sau pentru moartea vreunei rude, pastrati-va lacrimile pentru suferintele si necazurile care va asteapta pe voi si pe copiii vostri, dar mai pastrati-va o parte din lacrimi ca sa plangeti in chinurile iadului care va asteapta daca nu va veti trezi si nu va veti intoarce la Mine mai curand. De Mine ii este mila cerului, care isi acopera fata cu perdeaua intunericului; de Mine ii este mila soarelui care isi acopera razele sale, si pamantului ii este mila de Mine si se cutremura. Nu Ma plangeti, ci plangeti-va pe voi, plangeti-va pacatele voastre si intelegeti ce am facut Eu pentru voi!”
       Cu adevarat, iubiti crestini, Domnul Hristos a murit ca sa mantuiasca pe toti pacatosii, dar daca ei nu vor, cine e de vina? Pentru ce atata nestatornicie in credinta? Pentru ce atata nepasare de mantuirea noastra? Pentru ce nu ne gandim ca aceste patimi le-a suferit Iisus in locul nostru, a patimit Dumnezeu ca sa scapam noi de chinurile iadului? El a luat asupra Lui toata datoria noastra si a platit-o cu sangele Sau. Pe fiecare ne asteapta de ani de zile; pe unii ii asteapta o viata intreaga sa se lase de vrajmasie, sa nu-L mai urasca; dar nici pana astazi cei mai multi nu s-au intors. Unii s-au intors pentru o vreme, dupa care iar au inceput sa-l dusmaneasca. Pentru toti acestia va mai dau o pilda.
       Poporul laponilor, inchinatori la idoli si vrajmasi de moarte ai crestinilor si ai Domnului Hristos, au savarsit o fapta cu adevarat diavoleasca. Pe pragul scarii de la poarta pe care se intra in cetatea lor, au sapat in marmura cinstita Cruce. Pentru ce au facut ei aceasta? Pentru ca atunci cand vreunul din crestini va intra in cetatea lor, sa calce pe Crucea Domnului. Din acest motiv crestinii nu au intrat niciodata in aceasta cetate plina de paganatate.
       Iata, asa vreau sa fac si eu astazi din dumnezeiasca ravna. Sa merg in toate locurile nepermise a intra suflet de crestin si sa pun cate o cruce la fiecare loc. Sa merg la usile desfranatilor si desfranatelor, sa merg la usile bodegilor, carciumilor, teatrelor si cinematografelor, sa merg la toate usile vrajitoarelor si ghicitoarelor, la toate portile unde este necinstit si batjocorit chipul lui Dumnezeu si acolo sa pun Sfanta Cruce cu Iisus pironit pe ea. Cand vor voi crestinii sa intre in aceste locuri, sa-L calce mai intai pe Iisus in picioare si Crucea Lui, ca apoi sa vina asupra lor infricosata sentinta a Dreptului Judecator: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, caci nu va cunosc pe voi!”
       Atunci vor vedea cu totii ca rabdarea s-a sfarsit. Dreptatea dumnezeiasca se va razbuna si atunci isi va lua plata fiecare dupa faptele sale.

       Rugaciune
       Dumnezeule, Cuvinte al Tatalui ceresc, Mantuitorule si Indelung Rabdatorule Iisuse, Tu acum ai ramas mort cu trupul pe lemnul Crucii. Opresc si eu putin vorbirea mea si las pe acesti crestini care m-au ascultat sa se gandeasca la patimile Tale. Sa simta durerea impreuna cu rabdarea Ta cea fara de margini si cu totii sa ne inchinam SFINTELOR TALE PATIMI, sarutand cu lacrimi Prea Curatele Tale picioare, care stau pironite pentru noi pacatosii, Te rugam, Doamne, pomeneste-ne si pe noi cand vei veni intru Imparatia Ta
. Amin.